Archive for February, 2011

Vieti in imagini, partea a doua

Recunosc ca nu am stiut sa postez fotografiile pe categoriile pe care mi le-as fi dorit. La cele de mai jos, as fi vrut sa fie copii separat, iar femeile in alta categorie, mai jos.

Pentru ca nu mi-a reusit, am revenit acum cu categoriile Barbati si Batrani. Portrete. Mai ales cei din urma sunt oameni munciti, trecuti prin viata si care sunt foarte expresivi.

Astea si multe altele, le puteti gasi aici http://www.lonelyplanetimages.com/collections :

This slideshow requires JavaScript.

Advertisements

Vieti in imagini

Posturile tv difuzate in Romania mediatizau, candva, emisiunile de calatorie ale celor de la Lonely Planet. Le urmaream cu drag (acum nu stiu daca se mai dau) si incercam apoi sa aflu mai multe de pe site-ul lor, chiar daca engleza mea nu ma lasa sa inteleg prea multe. De vreun an am descoperit si site-ul lor cu fotografii de prin toata lumea (http://www.lonelyplanetimages.com/collections), grupate, firesc si special, pe categorii/colectii: Natura, Oameni, Cultura (fiecare cu subcategoriile ei). In fine, un simplu newsletter iti da posibilitatea sa fii la curent cu ce s-a mai postat, dar efortul merita facut daca vrei pur si simplu sa calatoresti in imagini. Eu le salvez pe categorii, pentru placerea de a le rasfoi atunci cand ma aflu cu laptopul intr-un loc in care nu am internet, sau pentru atunci cand am chef de calatorii in locuri in care nu voi ajunge prea curand. Imaginile imi fac visarea mai usoara, pentru ca imi aduc concret in fata ochilor ceea ce eu doar imi puteam inchipui.

M-am gandit sa postez aici fotografiile salvate de mine de la categoria Portrete, pentru ca sunt absolut superbe si impresionante:

 

Portrete de tinere/femei din toata lumea. Pe chipul unora se citeste inocenta, pe al altora tristetea. Iata aici si portrete de copii:

 

 

Voi reveni cu fotografii de barbati si batrani. Sunt pur si simplu impresionante.

 

 

 

Am vizionat cu drag serialul Dr. House

Haios, interesant, captivant… Pe deasupra si cu cazuri, in proportie de 90%, adevarate. Trebuie sa ai o minte brici si o pregatire pe masura sa rezolvi astfel de cazuri. Am urmarit pana acum, sase sezoane… din sapte filmate.

Dar citind despre actorul care il interepreteaza pe House, am aflat o serie de lucruri interesante: intai, ca e actor britanic si filmeaza in America de vreo sapte ani, de cand a aparut filmul. Apoi, ca a inceput sa aiba dureri fizice din cauza schiopatatului impus, pentru ca, se stie (de catre cei care urmaresc serialul), personajul principal merge sprijinit de un baston. Hugh Laurie (50 de ani) este casatorit si are trei copii. Si-a dorit sa faca medicina, dar, se pare, Dumnezeu l-a adus aproape de domeniu prin intermediul acestei filmari.

Are contract pentru serial pana in 2012 dar e dornic sa renunte, nemaisuportand sa stea departe de familie. Se spune ca ar fi platit cu 350.000 – 400.000 de dolari/episod.

Iata ce spune o stire Mediafax, de prin 2009:

“Serialul ar mai putea continua chiar şi până la seria nouă dar eu nu ştiu dacă voi mai rămâne în echipă pentru că încep să am probleme cu genunchii şi să resimt dureri la şolduri. Sunt multe lucruri care nu mai funcţionează cum trebuie”, a spus actorul nominalizat de trei ori consecutiv la premiile Emmy.

Într-un interviu acordat recent, Hugh Laurie a vorbit despre cât îi este de greu să trăiască în Los Angeles, departe de familia sa din Marea Britanie. “Niciodată nu mi-am închipuit că o să pot trăi în Los Angeles în timp ce copiii mei cresc în Marea Britanie, dar încerc să mă descurc cât pot de bine cu această situaţie”, a spus el.

Serialul “House” a fost lansat în America în toamna lui 2004 şi, până în prezent, a obţinut 22 premii şi peste 30 nominalizări, dintre care cele mai importante sunt cele două Globuri de Aur câştigate de Hugh Laurie în 2006 şi 2007, dar şi cele trei Emmy câştigate de serial.

În urma succesului acestui serial, care este inclus în mod constant în rândul celor zece producţii cu cele mai mari audienţe în Statele Unite, Hugh Laurie a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai sexy bărbaţi din lumea showbiz-ului.

Actorul britanic Hugh Laurie a devenit unul dintre cei mai bine plătiţi actori de televiziune , după ce în toamna lui 2008, a semnat un contract în valoare de nouă milioane de dolari pentru a continua să-i dea viaţă personajului Gregory House în serialul TV “House”, după cum a informat Telegraph, în ediţia online, din 14 septembrie 2008.

Prezentarea de pe TVR, postul unde este difuzat filmul:

House (cunoscut şi ca House MD) este un serial-drama american dedicat mediului medical  care a avut premiera pe Fox in 16 noiembrie, 2004. Serialul a fost creat de David Shore şi se învârte în jurul Dr. Gregory House (Hugh Laurie), un geniu in materie de medicina care conduce o echipa de diagnosticieni; Dr. Allison Cameron (Jennifer Morrison), Dr. Robert Chase (Jesse Spencer) si Dr. Eric Foreman (Omar Epps), la Princeton-Plainsboro Teaching Hospital(PPTH), în New Jersey.

Serialul prezinta in fiecare episod cate un caz neobişnuit, insotit de frecventele “ciocniri” ale lui House cu sefa lui Dr. Lisa Cuddy (Lisa Edelstein) şi singurul sau prieten, Dr. James Wilson (Robert Sean Leonard).

Sinopsis House M.D. – de pe siteurile de cinema

Cine nu-l cunoaşte pe dr. Gregory House, medic specializat în diagnosticări şi în boli rare? E arogant, cinic, mizantrop, e un om dificil, plin de păcate, care merge greu, din cauza unei probleme la un picior, dar… e un medic strălucit! Acolo unde colegii lui nu găsesc soluţii, ca un adevarat anchetator de poliţie, dr. House descoperă în corpul pacienţilor săi sursa răului. Filmul urmăreşte povestea acestui medic asocial, lipsit de orice maniere şi care, dacă ar putea, ar fi în stare să nu vorbească nici măcar cu pacienţii lui.

Şi pentru că se confruntă zilnic cu propria boală (provenită de la un accident din trecut) el poartă un baston tot timpul, care îi subliniază şi mai mult atitudinea brutală, deloc prietenoasă. Deşi comportamentul lui atinge adesea limitele antisocialului, House este un diagnostician genial ale cărui gândire neconvenţională şi instincte fără cusur îi aduc respect din partea tuturor celor care îl cunosc. Un specialist în boli infecţioase, el se iniţiază în provocarea de a rezolva şi a pune cap la cap problemele pacienţilor pentru a le salva vieţile.

Ultimul bărbat american, de ELISABETH GILBERT

ELISABETH GILBERT este autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, bestseller internaţional, vândut în cinci milionae de exemplare în întreaga lume. Din ediţia românească, publicată la Editura Humanitas în 2008, s-au vândut în mai puţin de un an 30.000 de exemplare. Eu cred că numărul lor a crescut după apariţia filmului cu aceiaşi denumire, avându-i ca interpreţi pe Julia Roberts şi Javier Bardem.

Dar „Ultimul bărbat american”, mai puţin inspirată decât cartea ajunsă ecranizare, a fost finalistă în cursa pentru premiile National Book Award şi National Book Critics Circle Award. În 2002, New York Times a desemnat-o printre „cărţile remarcabile” ale anului.

În carte, autoarea face portretul acestui erou contemporan (Eustace Conway) care trăieşte, aşa cum ne-am dori mulţi dintre noi, în deplină armonie cu natura.

Autoarea are meritul de a spune o poveste adevărată, iar documentarea specifică muncii de ziarist (ea este jurnalistă) şi-a spus cuvântul. Efortul de a scrie şi de a reda lucrurile cât mai aproape de realitate trebuie să fi fost remarcabile.

 

 

De pe coperta cărţii:

Eustace Conway e un erou al zilelor noastre. Un erou contemporan, dar în care se amestecă ecouri de demult. Cunoaşte meşteşuguri străvechi şi are carisma unui vrăjitor. Romantic şi ambiţios, inteligent şi contradictoriu, având farmecul, dar şi duritatea naturii, Eustace se consideră un „Om al destinului”.

 

„Diabolic de bine scrisă… În Ultimul bărbat american, Elisabeth Gilbert afirmă destul de clar: este aproape imposibil să nu fii vrăjit de Eustace Conway, fie că eşti bărbat sau femeie… Isprăvile lui, bucuria şi vitalitatea lui par aproape miraculoase.” The New York Times Book Review

 

Ultimul bărbat american reconstituie odiseea lui Conway. Gilbert vede în viaţa lui parabola timpului în care trăim, analizând modul în care cultura noastră ne vlăguieşte de tot ce ne este vital”. Chicago Tribune

 

„Sunt atât de multe motive pentru care trebuie să cititţi această carte… Citiţi-o pentru portretul unui bărbat care nu s-a despărţit nici de pământul de sub picioare, nici de cerul de deasupra capului.” Entertainment Weekly

 

Nu voi scrie alte citate din carte, pentru că a fost împrumutată şi nu am putut să subliniez. Una peste alta, cartea merita citita pentru a desprinde ideea ca exista si un alt mod de viata decat al nostru. (imi permit sa spun al nostru pentru ca toti cunoscutii mei care ar putea citi acest post traiesc la oras, nu in padure).

 

 

AURORA LIICEANU, scriitoarea

Nu am avut răbdare niciodată să o urmăresc la vreo emisiune Tv pe Aurora Liiceanu, să o ascult şi să văd dacă mă impresionează. I-am citit ocazional articolele din revistele de femei, mi-au plăcut, dar nu m-au impresionat ca şi cărţile sale.

Am început – şi cred că am nimerit bine – cu „Prin perdea”, carte uşor autobiografică, cu un limbaj comun omului simplu dar cu atât de multe metafore. Am aflat o grămadă de lucruri demult uitate de pre vremea lui Ceauşescu (aveam doar 14 ani când a venit Revoluţia), am aflat despre ea şi restricţiile/persecuţiile prin care a trecut. Din păcate, nu am subliniat foarte multe rânduri din carte, doar din neglijenţă, nu că nu mi-ar fi plăcut. Oricum, pentru că a povestit foarte mult despre relaţia cu fiul ei, m-am apucat să citesc şi „Scrisori către fiul meu” al lui Gabriel Liiceanu (tatăl biologic al lui Ştefan). Fiul celor doi trăieşte, studiază şi şi-a făcut o familie în Japonia.

În afara experienţelor interesante din care a ieşit cu succes, mi-a plăcut cum dă exemple din analizele psihologice pe care le-a făcut de-a lungul timpului unor pacienţi, dar şi cum observă ca un psiholog, totul.

 

Iată ce spune, în prefaţa cărţii, prietena ei Zoe Petre:

„Existenţialul, trăitul, substanţa concretă şi irepetabilă a timpului pierdut se regăsesc într-un dialog pasionant şi fertil cu lecturi, teorii antropologice şi pshihologice, cu poezii şi romane, cu Cehov şi cu Citind <<Lolita>> în Teheran. Se regăsesc, evident, nu atât ca atare, cât ca experienţă exemplară şi elocventă, prin intermediul căreia nu cred că o cunoaştem mai bine pe autoare – asta e de fapt marea iluzie a cărţii, natura ei secretă se ascunde parcă şi mai eficace îndărătul acestor aparente confesiuni -, dar cunoaştem mai bine natura umană, acel cvasiinefabil to anthroion pe care îl vânează cu atâta perseverenţă şi ştiinţele umaniste, şi literatura şi artele”. Zoe Petre

 

 

Sau, ca să înţelegi puţin din povestirile acestei cărţi, Zoe Petre aminteşte: „E mult prea adesea vorba în această carte de opresiune: în treacăt, amintind exeperienţele părinţilor refugiaţi în Basarabia, ori în evocarea profesorului Gheorghe Zapan sau a lui Constantin Botez; ori recurent şi explicit, ca atunci când e vorba de grava traumă profesională şi umană provocată de încâlcita poveste a „Meditaţiei transcedentale”, nici azi asumată şi cu atât mai puţin lămurită. Stpoarea mea imediat după 1990-când doi dintre persecutanţii acestei bizare afaceri, Mihai Şora şi Andrei Pleşu, deveniseră miniştri, când toţi cei daţi afară din Institutul de Psihologie, redevenit al Academiei, inclusiv Aurora Liiceanu, îşi redobândiseră titlurile ştiinţifice şi posturile, dar când, cu toate acestea, acţiunea lor în justiţie fusese respinsă ca neîntemeiată şi li se comunicase că Tribunalul încă Suprem (azi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) că fuseseră spoliaţi de statutul lor de cercetător legitim şi just-, stupoarea mea de atunci, aşadar, poate fi împărtăşită pe deplin până şi azi de cititorii care mai au cât de cât încredere în realitatea rupturii de trecutul comunist”.

 

Din carte:

„Modelul de a creşte un copil oferindu-i înţelegere şi sprijin, de a-l asista la eşecuri, fără însă să pui mereu cauzele acestora doar în exteriorul lui, este bun”.

 

Experienţa este cel mai bun profesor, pentru că întâi îţi dă testul şi abia apoi îţi spune lecţia.

 

 

LA TAIFAS

 

 

În primul rând cred că trebuie să spun că Aurora Liiceanu, în toate cărţile ei, începe capitolele cu citate literare. E clar că le are adunate undeva, notate, ori poate subliniate pe cărţile citite. Nu-mi pot imagina că are o memorie atât de bună, care a stocat aceste informaţii. Mă gândesc doar că ştie unde să caute.

 

„Nu-i aşa că amănuntul biografic poate schimba în bine viaţa cuiva? Dar de ce oare unii au parte de unul sau mai multe amănunte biografice care-i fac fericiţi, iar alţii au parte de unul sau mai multe amănunte biografice îngrozitoare, cumplite? Nimeni nu ştie. Oamenii preferă să creadă că altcineva le dictează viaţa. Că altcineva le desenează cursul vieţii…”. (Aurora Liiceanu)

 

„Lucrul cu adevărat criminal este să faci o persoană să creadă că e unica pe care o vei iubi vreodată”. (Henry Miller, Sexus)

 

„Mamele de fete transmit fiicelor lor propriile aspiraţii, nevoia de ataşament şi de aşezare în stabilitatea unei relaţii, chiar dacă nu o fac explicit”.

 

„Prin seducţie baţi la poarta sexului, prin comunicare baţi la poarta sufletului”.

 

„Relaţia dintre o femeie şi un bărbat devine mai dificilă dacă ea nu este numai femeie, ci şi mamă”.

 

RENDEZ-VOUS CU LUMEA

 

 

Cartea vorbeşte mult despre femei şi bărbaţi, relaţii, convieţuiri.

 

„Nu există egalitate între sexe, există doar care pe care, sigur, şi dragoste există, dar ele sunt legate. Iubire oarbă nu există, iubirea trebuie câştigată. Bărbatul trebuie să înţeleagă ce înseamnă o femeie. O femeie e o femeie…

Femeile vor cu orice preţ ca bărbaţii să renunţe la cele trei atribute prin care sunt definiţi: emoţionalitatea restrictivă, inhibiţia afecţiunii şi preocuparea pentru succes. Ele vor iubire. Dar, culmea, sunt atrase exact de cei care corespund atributelor de mai sus. S-ar îndrăgosti ele, oare, de bărbaţi sensibili şi emotivi, mângâietori şi plini de tandreţe ca o mamă şi neanimaţi de ambiţii de ascensiune socială?”

 

„Dragostea nu este un dat, pur şi simplu. Trebuie să arăţi că eşti aleasă, iar a fi aleasă înseamnă că cineva trebuie să facă ceva pentru a-şi obţine aleasa”. „Bărbatul trebuie să înţeleagă ce înseamnă o femeie”.

 

„Ce ne face să ne simţim mai culpabili? Vinovăţia trăită în mod secret diferă de cea ştiută de cel faţă de care ne simţim vinovaţi sau faţă de ceilalţi?”

 

„Dacă gândeşti nu vorbi, dacă vorbeşti nu scrie, iar dacă scrii, nu semna”.

 

„Bărbaţii, în majoritatea lor, se îndrăgostesc cu ochii lor, femeile, cu urechile lor. Bărbaţii, adesea, nu dau multă atenţie la ceea ce spune o femeie, ei sunt impresionaţi mai mult – unii ar spune orbiţi- de înfăţişarea ei. Invers, cuvintele pe care le spune un bărbat unei femei îi câştigă inima mai adesea decât felul în care arată el”. Leonard Shlain, Sex, time and power

 

O melodie interesantă şi care îi place autoarei: „Tombe la neige”,  cântat de Andamo. Pune pariu că tinerii nu-l cunosc, ceea ce e adevărat, dar poate le place. Merită încercat.

 

PATRU POVEŞTI, PATRU FEMEI

 

 

Cele patru femei despre care vorbeşte într-o manieră orignală Aurora Liiceanu sunt: Coco Chanel (1883-1971), Elisaveta (Liza) Bagreana (1893-1991), Cecilia Cuţescu-Storck (1879-1969) şi Lee Miller (1907-1977). Ele reprezintă, în viziunea autoarei, cele mai mari dorinţe ale oamenilor: Puterea, Iubirea, Banii şi Aventura.

 

Ce le leagă pe aceste femei? Răspunsul din Introducere spune că „înverşunarea cu care caută să-şi îndeplinească dorinţele, ambiţiile”. „Cecilia şi-a dorit glorie, prestigiu şi reuşită socială, iar toate acestea duc la putere. Liza şi-a dorit iubire şi nu a putut deloc accepta o viaţă fără iubire. Chanel şi-a dorit independenţă şi pentru acest lucru a vrut banii ei, nu ai altora. Lee şi-a dorit o viaţă trăită cum îi vine ei, ca o aventură strict personală. Toate au avut nevoie de libertate.”

 

Interesant de citit, dar totuşi cartea este pe ultimul loc în topul preferinţelor mele, în clasamentul celor patru prezentate mai sus. Autoarea însă merită citită în tot ce scrie.