AURORA LIICEANU, scriitoarea

Nu am avut răbdare niciodată să o urmăresc la vreo emisiune Tv pe Aurora Liiceanu, să o ascult şi să văd dacă mă impresionează. I-am citit ocazional articolele din revistele de femei, mi-au plăcut, dar nu m-au impresionat ca şi cărţile sale.

Am început – şi cred că am nimerit bine – cu „Prin perdea”, carte uşor autobiografică, cu un limbaj comun omului simplu dar cu atât de multe metafore. Am aflat o grămadă de lucruri demult uitate de pre vremea lui Ceauşescu (aveam doar 14 ani când a venit Revoluţia), am aflat despre ea şi restricţiile/persecuţiile prin care a trecut. Din păcate, nu am subliniat foarte multe rânduri din carte, doar din neglijenţă, nu că nu mi-ar fi plăcut. Oricum, pentru că a povestit foarte mult despre relaţia cu fiul ei, m-am apucat să citesc şi „Scrisori către fiul meu” al lui Gabriel Liiceanu (tatăl biologic al lui Ştefan). Fiul celor doi trăieşte, studiază şi şi-a făcut o familie în Japonia.

În afara experienţelor interesante din care a ieşit cu succes, mi-a plăcut cum dă exemple din analizele psihologice pe care le-a făcut de-a lungul timpului unor pacienţi, dar şi cum observă ca un psiholog, totul.

 

Iată ce spune, în prefaţa cărţii, prietena ei Zoe Petre:

„Existenţialul, trăitul, substanţa concretă şi irepetabilă a timpului pierdut se regăsesc într-un dialog pasionant şi fertil cu lecturi, teorii antropologice şi pshihologice, cu poezii şi romane, cu Cehov şi cu Citind <<Lolita>> în Teheran. Se regăsesc, evident, nu atât ca atare, cât ca experienţă exemplară şi elocventă, prin intermediul căreia nu cred că o cunoaştem mai bine pe autoare – asta e de fapt marea iluzie a cărţii, natura ei secretă se ascunde parcă şi mai eficace îndărătul acestor aparente confesiuni -, dar cunoaştem mai bine natura umană, acel cvasiinefabil to anthroion pe care îl vânează cu atâta perseverenţă şi ştiinţele umaniste, şi literatura şi artele”. Zoe Petre

 

 

Sau, ca să înţelegi puţin din povestirile acestei cărţi, Zoe Petre aminteşte: „E mult prea adesea vorba în această carte de opresiune: în treacăt, amintind exeperienţele părinţilor refugiaţi în Basarabia, ori în evocarea profesorului Gheorghe Zapan sau a lui Constantin Botez; ori recurent şi explicit, ca atunci când e vorba de grava traumă profesională şi umană provocată de încâlcita poveste a „Meditaţiei transcedentale”, nici azi asumată şi cu atât mai puţin lămurită. Stpoarea mea imediat după 1990-când doi dintre persecutanţii acestei bizare afaceri, Mihai Şora şi Andrei Pleşu, deveniseră miniştri, când toţi cei daţi afară din Institutul de Psihologie, redevenit al Academiei, inclusiv Aurora Liiceanu, îşi redobândiseră titlurile ştiinţifice şi posturile, dar când, cu toate acestea, acţiunea lor în justiţie fusese respinsă ca neîntemeiată şi li se comunicase că Tribunalul încă Suprem (azi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) că fuseseră spoliaţi de statutul lor de cercetător legitim şi just-, stupoarea mea de atunci, aşadar, poate fi împărtăşită pe deplin până şi azi de cititorii care mai au cât de cât încredere în realitatea rupturii de trecutul comunist”.

 

Din carte:

„Modelul de a creşte un copil oferindu-i înţelegere şi sprijin, de a-l asista la eşecuri, fără însă să pui mereu cauzele acestora doar în exteriorul lui, este bun”.

 

Experienţa este cel mai bun profesor, pentru că întâi îţi dă testul şi abia apoi îţi spune lecţia.

 

 

LA TAIFAS

 

 

În primul rând cred că trebuie să spun că Aurora Liiceanu, în toate cărţile ei, începe capitolele cu citate literare. E clar că le are adunate undeva, notate, ori poate subliniate pe cărţile citite. Nu-mi pot imagina că are o memorie atât de bună, care a stocat aceste informaţii. Mă gândesc doar că ştie unde să caute.

 

„Nu-i aşa că amănuntul biografic poate schimba în bine viaţa cuiva? Dar de ce oare unii au parte de unul sau mai multe amănunte biografice care-i fac fericiţi, iar alţii au parte de unul sau mai multe amănunte biografice îngrozitoare, cumplite? Nimeni nu ştie. Oamenii preferă să creadă că altcineva le dictează viaţa. Că altcineva le desenează cursul vieţii…”. (Aurora Liiceanu)

 

„Lucrul cu adevărat criminal este să faci o persoană să creadă că e unica pe care o vei iubi vreodată”. (Henry Miller, Sexus)

 

„Mamele de fete transmit fiicelor lor propriile aspiraţii, nevoia de ataşament şi de aşezare în stabilitatea unei relaţii, chiar dacă nu o fac explicit”.

 

„Prin seducţie baţi la poarta sexului, prin comunicare baţi la poarta sufletului”.

 

„Relaţia dintre o femeie şi un bărbat devine mai dificilă dacă ea nu este numai femeie, ci şi mamă”.

 

RENDEZ-VOUS CU LUMEA

 

 

Cartea vorbeşte mult despre femei şi bărbaţi, relaţii, convieţuiri.

 

„Nu există egalitate între sexe, există doar care pe care, sigur, şi dragoste există, dar ele sunt legate. Iubire oarbă nu există, iubirea trebuie câştigată. Bărbatul trebuie să înţeleagă ce înseamnă o femeie. O femeie e o femeie…

Femeile vor cu orice preţ ca bărbaţii să renunţe la cele trei atribute prin care sunt definiţi: emoţionalitatea restrictivă, inhibiţia afecţiunii şi preocuparea pentru succes. Ele vor iubire. Dar, culmea, sunt atrase exact de cei care corespund atributelor de mai sus. S-ar îndrăgosti ele, oare, de bărbaţi sensibili şi emotivi, mângâietori şi plini de tandreţe ca o mamă şi neanimaţi de ambiţii de ascensiune socială?”

 

„Dragostea nu este un dat, pur şi simplu. Trebuie să arăţi că eşti aleasă, iar a fi aleasă înseamnă că cineva trebuie să facă ceva pentru a-şi obţine aleasa”. „Bărbatul trebuie să înţeleagă ce înseamnă o femeie”.

 

„Ce ne face să ne simţim mai culpabili? Vinovăţia trăită în mod secret diferă de cea ştiută de cel faţă de care ne simţim vinovaţi sau faţă de ceilalţi?”

 

„Dacă gândeşti nu vorbi, dacă vorbeşti nu scrie, iar dacă scrii, nu semna”.

 

„Bărbaţii, în majoritatea lor, se îndrăgostesc cu ochii lor, femeile, cu urechile lor. Bărbaţii, adesea, nu dau multă atenţie la ceea ce spune o femeie, ei sunt impresionaţi mai mult – unii ar spune orbiţi- de înfăţişarea ei. Invers, cuvintele pe care le spune un bărbat unei femei îi câştigă inima mai adesea decât felul în care arată el”. Leonard Shlain, Sex, time and power

 

O melodie interesantă şi care îi place autoarei: „Tombe la neige”,  cântat de Andamo. Pune pariu că tinerii nu-l cunosc, ceea ce e adevărat, dar poate le place. Merită încercat.

 

PATRU POVEŞTI, PATRU FEMEI

 

 

Cele patru femei despre care vorbeşte într-o manieră orignală Aurora Liiceanu sunt: Coco Chanel (1883-1971), Elisaveta (Liza) Bagreana (1893-1991), Cecilia Cuţescu-Storck (1879-1969) şi Lee Miller (1907-1977). Ele reprezintă, în viziunea autoarei, cele mai mari dorinţe ale oamenilor: Puterea, Iubirea, Banii şi Aventura.

 

Ce le leagă pe aceste femei? Răspunsul din Introducere spune că „înverşunarea cu care caută să-şi îndeplinească dorinţele, ambiţiile”. „Cecilia şi-a dorit glorie, prestigiu şi reuşită socială, iar toate acestea duc la putere. Liza şi-a dorit iubire şi nu a putut deloc accepta o viaţă fără iubire. Chanel şi-a dorit independenţă şi pentru acest lucru a vrut banii ei, nu ai altora. Lee şi-a dorit o viaţă trăită cum îi vine ei, ca o aventură strict personală. Toate au avut nevoie de libertate.”

 

Interesant de citit, dar totuşi cartea este pe ultimul loc în topul preferinţelor mele, în clasamentul celor patru prezentate mai sus. Autoarea însă merită citită în tot ce scrie.

Advertisements

1 Response to “AURORA LIICEANU, scriitoarea”


  1. 1 simonette February 25, 2011 at 12:03

    Nu am citit decat “prin perdea” insa…intr-adevar…Aurora Liiceanu m-a cucerit!

    Fain post!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s





%d bloggers like this: