Archive for March, 2011

Muzica care ma binedispune

E dansanta, romantica, gratioasa. E ceea ce mi-ar placea sa traiesc prin aceasta muzica dar nu am ocazia. Parca as fi o broasca care traieste o alta viata, asteptand ca aceasta sa i se schimbe (am vrut sa zic transformata in printesa, dar era mult prea mult).

Acum ma voi opri, pentru ca nu e cazul sa dezvalui, dintr-o data, toate preferintele mele.  Sper totusi ca cele prezentate sa fie pe placul tuturor cunoscutilor mei. Bucurati-va!

SE NUMEA SARAH, de TATIANA DE ROSNAY

Interesantă şi emoţionantă. Bazată pe fapte reale, chiar dacă mare parte din ea este şi ficţiune. Mă bucur să citesc iar o carte scrisă de o jurnalistă, rod al unui efort de documentare depus de ea. Asta mă încurajează cumva, adică contrazice zicala că toţi ziariştii sunt nişte scriitori rataţi. Autoarea alternează momentele din prezent cu cele din trecut, din amintirea eroinei pe care de fapt nu a întâlnit-o niciodată, ci a întruchipat-o din cercetările şi documentările ei. La care a adăugat, cu sensibilitate, multă emoţie venită dintr-o bogată imaginaţie. Sper să pot vedea şi ecranizarea într-o zi, şi să nu mă dezamăgească, ca majoritatea filmelor făcute după cărţi.

Romanul Elle s’appelait Sarah scris în anul 2006 a fost vândut ca drept de traducere si editare in douazeci de tari si la sfarsitul anului 2009 atinsese 2 milioane de exemplare vandute in intreaga lume. In anul 2010 romanul a fost ecranizat, pe un scenariu semnat de Gilles Paquet-Brenner si Serge Joncour, in regia lui Gilles Paquet-Brenner si avandu-i in distributie pe Kristin Scott Thomas, Mélusine Mayance si  Niels Arestrup.

 

De pe coperta cărţii:

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiţă evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopţii, împreună cu părinţii ei, de poliţia franceză, dar nu înainte de a-şi încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulţi ani la Paris şi măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a şaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franţei.

În timpul investigaţiei sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, şi simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adânceşte în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură şi o fac să-şi pună întrebări cu privire la propria existenţă.

Se numea Sarah este povestea înduioşătoare a două familii unite de un secret teribil, dar şi o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franţa aflată sub ocupaţie şi rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.

Bestseller New York Times, vândut în două milioane de exemplare.

Roman tradus în 36 de ţări. Cartea “Se numea Sarah” a fost publicata in categoria Beletristica / Bestseller de editura Litera International.

Desenele MARIEI

Poate nu sunt geniale, dar sunt desenele unei fete talentate de numai sase ani. Daca ea este mandra de efortul ei, si eu sunt, si consider ca merita sa-i atasez plansele sau foile pe care si-a exprimat “talentul“.  Ea m-a rugat chiar sa-i creez si ei o sectiune de desene, dar vom mai vedea daca o vom face sau nu…

Ce am citit in ultima perioada…

Nu am fost constanta intr-un anume gen literar. Insa mi-a placut tot ce am citit si inca mai am in apropiere o multime de carti care asteapta sa fie citite. Pentru prietenii mei care ma iubesc si care au acces la acest blog, ii rog sa nu ma uite cu carti de imprumut care mi-ar folosi in viata la ceva (fie si numai pentru sufletul meu).

O scurta recapitulare, cu linkuri, cu ce am citit in ultima perioada:

Si am spus Da:

https://gandurisibucatareala.wordpress.com/2011/03/17/%E2%80%9Esi-am-spus-da%E2%80%9D-de-elisabeth-gilbert/

Părinţi consecvenţi, copii fericiţi si Ce le spunem copiilor si adolescentilor despre Sex:

https://gandurisibucatareala.wordpress.com/2011/03/17/carti-despre-educatia-copilului/

Descopera-ti destinul:

https://gandurisibucatareala.wordpress.com/2011/03/17/%E2%80%9Edescopera-ti-destinul%E2%80%9D-de-robin-sharma/

Ai toata viata inainte:

https://gandurisibucatareala.wordpress.com/2011/03/17/%E2%80%9Eai-toata-viata-inainte%E2%80%9D-de-romain-gary/

„Şi am spus DA”, de Elisabeth Gilbert

O poveste de iubire, continuarea bestsellerului Mănâncă, roagă-te, iubeşte

De pe coperta cărţii:

La începutul lui 2010 a apărut în SUA, într-un prim tiraj de un milion de exemplare, Committed, mult așteptata continuare a cărții care a făcut-o celebră pe Elizabeth Gilbert, Mănâncă, roagă-te, iubește. A devenit imediat Numărul 1 pe lista de bestselleruri nonfiction a publicației New York Times. În februarie 2011 a apărut în ediție broșată. Între timp, Committed a fost tradusă, sub diverse titluri, în numeroase limbi și figurează pe listele de bestselleruri din multe țări.

Mi-a plăcut cartea, mai ales maniera de prezentare exterioară, pentru că e ştiut că îmi plac unele cărţi şi pentru că sunt lucioase, miros frumos sau.. pur şi simplu mă inspiră. În fine, subiectul e drăguţ dezbătut, doar că uneori a trebuit să sar peste anumite pasaje socio-istorice care povestesc mult prea în amănunt cum erau căsătoriile în anumite vremuri (unele mult prea imemoriale pentru timpul ăsta). Dar nu-mi pare rău că am cumpărat-o şi că am petrecut ceva timp în preajma ei, fie măcar pentru plăcerea pe care am avut-o ţinând-o în mână.

 

Mănâncă, roagă-te, iubește… și mai departe?

Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali.

De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se căsătorească niciodată. Au fost obligați s-o facă – au fost aproape condamnați la căsnicie de autoritățile americane de frontieră – doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite.

La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus da. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace – lecturi, discuţii cu tot felul de oameni, apel la experiența familiei proprii – să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul.

Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnicie, pe care le împărtăşeşte cititorilor cu hazul, inteligenţa şi compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserţii socio-istorice”, cum le numeşte autoarea, noul memoir al lui Elizabeth Gilbert este o celebrare a iubirii, cu toate consecinţele şi complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna.

Autoarea a formulat cu simplitate, într-un interviu, concluzia noului ei volum: „Căsătoria e o stranie combinație de vis și realitate, iar noi, cuplurile, ne petrecem viața încercând să negociem granița dintre cele două. Am să spun asta, pentru ca este, cred, cea mai importantă informație din toată cartea: căsătoria nu e un joc pentru oameni tineri.”

E o sarcină grea, aproape insurmontabilă, pentru un autor să scrie continuarea unui megabestseller internaţional, şi Elisabeth Gilbert o  ştie foarte bine: „Am descoperit o anume consolare în recunoaşterea faptului că nu aş fi putut – nu pot – să scriu o carte care să satisfacă milioane de cititori. În orice caz, nu în mod deliberat. Adevărul este că nu ştiu cum se scrie la cerere un bestseller iubit de public… Aşa că, dintr-o mulţime de motive personale, cartea pe care am simţit nevoia s-o scriu în acest moment al vieţii mele a fost exact această carte – încă un volum autobiografic (cu inserţii socio-istorice drept bonus!) despre eforturile mele de a mă împăca în cele din urmă cu complicata instituţie a căsătoriei”.

Elisabeth Gilbert locuieşte împreună cu soţul ei, Jose Nunes, într-un orăşel din New Jersey. Lucrează în prezent la un nou roman.

Există o frază celebră care spune că a doua căsătorie este triumful speranţei asupra experienţei, dar eu nu sunt complet convinsă că aşa este.

Un proverb polonez spune: Înainte să porneşti la război, spune o rugăciune. Înainte să porneşti pe mare, spune două rugăciuni. Înainte să te căsătoreşti, spune trei.

Oamenii sunt mult mai susceptibili să se îndrăgostească orbeşte atunci când trec prin perioade delicate sau vulnerabile ale vieţii.

Persoanele căsătorite ale căror relaţii trec printr-o criză sunt şi ele excelente candidate la dragostea oarbă faţă de un personaj nou.

O relaţie bazată pe dragostea oarbă e o zonă din care sănătatea  mintală lipseşte, unde ideile greşite nu cunosc limite şi perspectiva nu reuşeşte să se instaleze cu niciun chip.

Cercetătorii care se ocupă de evoluţie au în prezent o teorie după care în lume există două feluri de bărbaţi: cei făcuţi pentru a procrea copii şi cei făcuţi pentru a creşte copii. Primii sunt promiscui; ceilalţi sunt constanţi.

Mariajul nu e doar o poveste intimă de dragoste, ci este şi un contract social şi economic în sensul cel mai strict.

Cu cât o femeie devine mai independentă din punct de vedere financiar, cu atât se va căsători mai târziu, dacă se va mai căsători.

Pentru femei, căsnicia nu este la fel de avantajoasă ca pentru bărbaţi.

Mariajul este ceea ce se petrece în afara lucrurilor memorabile.

Mama îi controlează cam 95% din viaţa tatălui. Lucru uimitor este că ea este mult mai supărată din cauza celor 5% de viaţă pe care el nu vrea să i le cedeze, decât e el din cauza celor 95% pe care ea i le domină completamente. (Tata obişnuişte să glumească că:  M-a biciuit până mi-am intrat în formă).

În schimbul constrângerii aproape castratoare pe care le-a înghesuit căsnicia în jurul libertăţilor lui personale, tata a primit stabilitate, prosperitate, încurajări pentru eforturile lui, o masă copioasă la sfârşitul fiecărei zile de muncă zdravănă.

Carti despre educatia copilului

Părinţi consecvenţi, copii fericiţi

de Pilar Sanchez, Ester Lopez, Yoland Hijazo

Se vorbeste despre educarea copiilor prin metoda consecinţelor naturale şi funcţionale.

Responsabilităţile de părinte sunt de un infinit de ori mai dificile decât orice fişă a postului. Paradoxul stă însă în faptul că, la sosirea pe lume, copilul nu vine cu un manual de utilizare optimă sau măcar cu 2-3 instrucţiuni gângurite înainte de primul alăptat.

Cu toate acestea, puţini sunt cei care înţeleg necesitatea consecvenţei şi a respectării unor principii sănătoase pentru educarea propriilor copii, preferând să se ghideze după starea de spirit de moment.

Ambiţiosul proiect pe care şi-l asumă autoarele acestei cărţi este acela de a contura fenomene pe care le trăim fiecare dintre noi, zi de zi, în lupta cu sine pentru îmbunătăţirea constantă a comportamentului faţă de copii. Cartea nu oferă, sub pretextul vreunei pretenţii de înţelepciune senectută, soluţii… dar propune metode şi dezvăluie răspunsuri.

Metoda consecinţelor naturale şi funcţionale pe care o postulează este nu doar inedită, ci chiar salutară. Va deschide perspective, va schimba mentalităţi şi va îndrepta greşeli…

„Educaţia copiilor trebuie să fie o prioritate absolută pentru părinţii din zilele noastre, părinţi care, în multe cazuri, au o bună situaţie economică şi profesională, dar care au carenţe în relaţia cu cei mici şi în demersurile educative de care aceştia vor avea parte” – Manuel Pimentel Siles

Ar fi multe de spus despre ce recomandă această carte. Ca şi în cazul „Supernany”, cred că este dintre cele pe care trebuie să le ai în casă şi să le răsfoieşte cu una din situaţiile prezentate. Voi reda mai jos câteva din sfaturile recomandate.

Consensul: toate părţile implicate în acest proces trebuie să adopte acelaşi sistem de valori; tatăl, mama şi restul persoanelor implicate trebuie să cadă de acord asupra unor reguli de urmat.

Regula de aur a respectului:

Poartă-te cu cei din jur cum ţi-ar plăcea ca aceştia să se poarte cu tine; Copiii trebuie învăţaţi cum să gândească, nu ce să gândească şi nici ce să hotărască; Asumaţi-vă neînţelegerile dintre dumneavoastră şi copii; rezolvaţi conflictele cu argumente; luaţi în serios părerile copiilor dvs, sentimentele şi hotărârile lor.

Respectul este un instrument care îl va ajuta să se adapteze din punct de vedere social, întrucât vor reuşi să îi preţuiască pe cei din jur, să ia în considerare alte puncte de vedere, să înţeleagă fără să judece, să ţină cont de motivaţiile personale ale celorlalţi şi să dobândească individual acele calităţi necesare pentru căpătarea respectului de sine.

Regula de aur a sincerităţii:

Vorbeşte şi acţionează în acelaşi mod în care gândeşti; Încurajaţi-i pe copii să spună adevărul; Faceţi cu adevărat ceea ce spuneţi; Învăţaţi-i pe copii să nu se teamă de ceea ce vor crede cei din jur când vor auzi adevăreul; Recunoaşteţi-vă greşelile; Explicaţi-le copiilor că nu trebuie învinovăţiţi ceilalţi atunci când se apără de o acuzaţie.

Principiul sincerităţii va forma, ca rezultat, persoane credibile din punct de vedere social, cu simţul colegialităţii, prietenoase şi la nivel personal, va crea fiinţe umane oneste, mulţumite de ele însele şi capabile să îşi asume greşelile fără costuri personale apăsătoare.

Regula de aur a responsabilităţii:

Puneţi în practică promisiunile, înţelegerile sau datoriile; Încurajaţi-i pe copii să ia decizii şi să le ducă la îndeplinire; Stabiliţi-vă împreună obiective pe termen scurt şi îndepliniţi-le; Învăţaţi-i pe copii să aibă grijă de lucrurile lor şi de cele pe care le împrumută; Distribuiţi sarcinile casei şi obligaţiile şcolare în funcţie de capacităţile fiecăruia.

Responsabilitatea este un principiu care, la nivel social, îi va face pe copiii noştri să devină persoane onorabile, respectate pentru faptul că îşi fac datoria, fiind luate în considerare pentru diferite proiecte sau sarcini de lucru. Toate aceste lucruri vor avea efect la nivel individual asupra motivaţiei interne şi a respectului de sine.

Regula de aur a dreptăţii:

Evaluează dacă deciziile pe care le iei sunt justificabile pentru interesul tuturor; învăţaţi-i pe copii cât de importante sunt regulile: în jocuri, în casă, în sport; convingeţi-i pe copii să ţină cont de interesele celorlalţi şi să se gândească la maniera în care acţiunile lor îi afectează; oferiţi-i fiecărui copil locul lui, fără a-l favoriza pe vreunul dintre ei în detrimentul altuia; fiţi echitabil în tot ceea ce faceţi.

Principiul dreptăţii îi va face pe copii noştri să devină consideraţi, la nivel social, persoane demne de încredere, capabile să îşi asume responsabilităţi care implică alte persoane, vor avea capacitatea de a îndrepta comportamentul altora prin propriul lor model, iar la nivel individual vor dezvolta capacităţi pentru a analiza într-o manieră obiectivă, echitabil şi sigur orice fel de situaţie.

Regula de aur a libertăţii:

Fii liber în orice decizie iei, plecând de la principiile tale şi acceptând consecinţele acţiunilor tael într-o formă responsabilă; Ajutaţi-i pe copii să înţeleagă cum doresc să fie; Încurajaţi-i să acţioneze în conformitate cu principiile şi valorile lor; învăţaţi-i să fie responsabili în ceea ce spun şi fac; învăţaţi-i să-şi asume consecinţele acţiunilor lor.

Un copil educat în spiritul libertăţii va fi capabil să definească principiile care l-au îndrumat în deciziile bune. Va fi un reper de coerenţă pentru cei din jur. La nivel individual va fi capabil să dezvolte un spectru amplu de idei, va dobândi o capacitate amplă de rezolvare a diferitelor probleme pe care le va întâmpina. Va avea o independenţă remarcabilă, autonomie şi control asupra propriei sale vieţi.

Şi încă ceva de ţinut minte: „Dacă atunci când era mic copilul nu a avut contacte multiple cu alţi copii, preferând să aibă activităţi de unul singur, dacă părinţii nu i-au stimulat pornirile de a se juca cu alţi copii, nu ar trebui să ne suprindă că adolescentul nostru va prefera izolarea în camera lui plecării cu noi în vacanţe sau participării la momente comune de distracţie”.

CE LE SPUNEM COPIILOR ŞI ADOLESCENŢILOR DESPRE SEX

de Meg Hickling

O carte care merită citită cu siguranţă de orice părinte dar care m-a şocat un pic despre lucrurile pe care ar trebui să le ştie fata mea de şase ani. Adică nu mi-aş fi închipuit vreodată că trebuie să spun până la această vârstă anumite denumiri sau lucrurile despre organele genitale sau viaţa sexuală.

Autoarea tratează cartea în capitole dedicate vârstei de 2-4 ani – spusă gândirea magică, grupa de vârstă de 5-8 ani: umorul de toaletă, grupa de 9-12 ani: dezgustaţii şi adolesecenţii: cei care nu ştiu că nu ştiu.

Ea spune că ar trebui să ne bucurăm când băiatul sau fata noastră pun întrebări despre sexualitate. Adică să nu mă şcohez când fata mea de doar şase ani mi-a spus (şi asta este adevărat) că uretra este canalul prin care iese pipi de la cocoşel (asta pentru că la imaginea văzută era vorba de un băiat).  Meg Hickling spune că, şi dacă nu întreabă, trebuie să profităm de orice ocazie pentru a da explicaţii.

Spre exemplu, iată ce trebuie să ştie copii de vârstă 2-4 ani în opinia autoarei: numele corect al organelor genitale, că reproducerea are loc atunci când spermatozoidul unui bărbat se uneşte cu ovulul unei femei în timpul contactului sexual, că bebeluşul creşte în uter, că bebeluşul se naşte prin vagin, elemente de bază despre menstruaţie şi ejaculările nocturne ca procese curate şi sănătoase, să nu pună mâna pe prezervative aruncate. Judecaţi fiecare dacă un copil între aceste vârste are capacitatea de a înţelege asta!

„Acest manual de educaţie sexuală – fără pereche în peisajul nostru editorial – porneşte de la adevăratele întrebări şi nelinişti ale copiilor noştri privind sexualitatea. Veţi afla cum puteţi aborda cu simplitate şi umor, într-un limbaj adecvat fiecărei vârste, lucrurile cele mai şocante, fără să abdicaţi de la convingerile dvs morale sau religioase”.

Am reţinut şi câteva chestii demne de pus în practică:

„E foarte important ca părinţii să dea copiilor informaţii despre schimbările din perioada pubertăţii, înainte ca acestea să se producă”.

„Copiii noştri s-ar simţi mult mai încrezători şi ar avea o mai bună percepţie a sinelui dacă ar fi siguri că sunt iubiţi pentru ceea ce sunt şi nu pentru cum arată”.

„A-ţi cere scuze în scris e mult mai eficace, atât pentru părinte, cât şi pentru copil”.

„Adesea, copii se liniştesc dacă li se dă putere de decizie şi autonomie în caz de urgenţă”.

„A pune copilul pe primul plan înseamnă uneori că trebuie să te separi ori să divorţezi”.

„Mare parte din ceea ce îi învăţăm pe copiii noştri despre sănătatea sexuală ţine de fapt de buna purtare”.

„Vechea zicală: Băieţii oferă dragoste ca să capete sex şi fetele oferă sex ca să capete dragoste, este încă valabilă.”

„Daţi-vă silinţa să nu vă înfuriaţi, pentru că de asta se tem copiii cel mai mult”.

„Nu uitaţi să-i spuneţi copilului că nimeni nu are voie să-i facă fotografii, indiferent dacă este dezbrăcat sau îmbrăcat, fără permisiunea dvs”.

„Discuţiile permanente cu copiii sunt cea mai bună modalitate de a impune valorile familiei dvs”.

„Trataţi copiii cu respect şi demnitate şi întreaga comunitate va fi în câştig”.

„Fiecare copil trebuie ajutat să înveţe într-altfel. Unii adoră să vorbească, alţii preferă cărţile, alţii sunt foarte mulţumiţi dacă le dai casete video, iar alţii au nevoie de toate acestea la un loc”.

„Descoperă-ţi destinul” de Robin Sharma

Este o carte pe care am citit-o de fapt mai demult, atunci când l-am descoperit pe Sharma şi am achiziţionat primele cărţi pe care le-am găsit şi de care am avut bani. Deja am acum o întreagă colecţie de cărţi din acest autor care mă aşteaptă să le parcurg. Doar că voi scrie acum despre ea pentru că am avut-o împrumutată şi acum mi-a fost restituită.

„Descoperă-ţi destinul”, o altă carte din seria bestsellerului internaţional Călugărul care şi-a vândujt Ferrariu-ul, te va ajuta să vezi lumea cu alţi ochi. Îţi va arăta calea pentru trezirea Sinelui, pentru a-ţi trăi viaţa la maxim şi pentru a atrage în viaţa la maxim şi pentru a atrage în viaţa ta fericrea, prosperitatea şi pacea interioară pe care le meriţi.

Scrisă ca o povesitre captivantă, cartea împărtăşeşte înţelepciunea transformatoare a lui Julian Mantle, faimosul avocat care a renunţat la stilul de viaţă luxos pentru a atinge iluminarea şi împlinirea de durată. Citind această poveste de neuitat vei descoperi care este adevăratul scop al vieţii tale, cum să îţi deblochezi potenţialul maxim, secretul bucuriei şi care este cea mai scurtă cale către libertatea personală. Îmbinând în mod remarcabil înţelepciunea profundă şi lecţiile de viaţă practice, această povestire îţi va oferi posibilităţi noi şi îţi va transforma viaţa pentru totdeauna.

 

„Suferinţa apare atunci când se întâmplă ceva ce nu am dorit”.

„De cealaltă parte a spaimelor tale îţi vei descoperi norocul”.

„Când totul e bine în viaţă, trăim superficial; când dăm de greu, ieşim din noi înşine şi ne întrebăm de ce lucrurile se întâmplă aşa”.

„Întreabă-mă ce eşti destinat să faci, ce lucruri nu vei mai tolera în viaţa ta şi ce standarde de excelenţă îţi vei stabili în permanenţă”.

„Unul dintre cele mai mari regrete pe care le poate avea un om este să ajungă la sfârşitul vieţii şi să constate că nu şi-a trăit visurile”.

„În timp ce ne dăm ultima suflare, am vrea sa fii trăit o viaţă plină de curaj, autenticitate şi iubire”.

„Întotdeauna să-i ajuţi pe ceilalţi să obţină ceea ce vor pe măsură ce tu obţii ceea ce doreşti”.

„Sincronicitatea este modul lui Dumnezeu de a rămâne anonim”.

„Cu cât îi ajutăm mai mult pe ceilalţi, cu atât mai multă abundenţă se va revărsa în viaţa noastră”.

„Conştientizarea vine înainte de alegere, iar alegerea vine înainte de schimbare”.

„Când conştientizezi că urmezi mulţimea şi că trăieşti o viaţă lipsită de autenticitate, ţi se oferă posibilitatea alegerii”.

„E important să citeşti mai întâi cărţile esenţiale”.

„Terapia prin masaj este o modalitate minunată prin care să-ţi creşti vitalitatea, să elimini toxinele şi să-ţi îmbunătăţeşti sănătatea în ansamblu”.

„Exerciţiul zilnic, un regim alimentar pentru rezultate de elită, meditaţie, timp petrecut în mijlocul naturii şi un masaj la fiecare şapte zile sunt lucruri pe care le fac pentru mine însumi, ca să trăiesc mult şi să reuşesc să fac munca pe care am fost chemat să o fac”.

„Poţi să-ţi schimbi viaţa într-o clipă, luând o singură decizie, aceea de a nu mai reveni niciodată la felul în care ai trăit până atunci – orice s-ar întâmpla”.

„Acordă-ţi timp pentru a avea grijă de tine. Fă plimbări lungi prin pădure. Ascultă muzica ta preferată. Du-te la masaj şi găseşte timp pentru a experimenta tăcerea, nemişcarea şi solutidinea.”

 

Cele cinci devoţiuni zilnice:

1.     Decide-te să te trezeşti la ora 5, în fiecare dimineaţă. Cei care se trezesc devreme sunt cei care obţin tot ce este mai bun în viaţă.

2.     Decide-te să consacri primele 60 de minute din zi ca fiind „Ora sfântă”. Este timpul tău sacru pentru a face munca interioară care te va ajuta să-ţi atingi potenţialul maxim. Foloseşte acest timp pentru a citi cărţile înţelepţilor, pentru a medita, pentru a te ruga, pentru a reflecta şi a scrie în jurnal.

3.     Decide-te să manifeşti un standard de iubire, compasiune şi forţă morală dincolo de ce şi-ar imagina cineva despre tine.

4.     Decide-te să afişezi în profesiunea ta un standard de excelenţă.

5.     Decide-te să fii cea mai iubitoare persoană pe care o cunoşti.

 

„Trebuie să-ţi înfrunţi temerile şi să vrei să mergi în locuri noi pentru a evolua ca persoană şi pentru a descoperi comorile care te aşteaptă ca fiinţă umană”.

„Trebuie să te ocupi de suferinţa pe care ai acumulat-o şi de rănile vechi care supurează în subconştientul tău. Pe măsură ce simţi mai mult din tristeţea şi durerea pe care le-ai înghiţit, vei reuşi totodată să simţi mai mult din bucuriile şi încântările vieţii”.

„Neurologii au descoperit că oamenii au o fereastră de oportunitate de 0,25 secunde între un stimul şi răspunsul corespunzător, un răgaz în care să analizeze modul în care gândesc şi să facă o alegere mai bună”.

„În fiecare zi, viaţa te învaţă lecţiile pe care trebuie să le inveţi, dacă îi acorzi atenţia cuvenită”.

„De fiecare dată când acţionezi din iubire în loc să acţionezi din frică, devii tot mai mult cel care ai fost destinat să fii. De fiecare dată când îţi urmăreşti visurile şi îţi asculţi inima, îţi aminteşti încă un pic cine eşti tu cu adevărat. În felul acesta, ajungi să te cunoşti”.

„A petrece timp singur, în tăcere, în fiecare zi, e un instrument care te va ajuta să devii mai conştient şi să-ţi revendici puterea autentică”.

„Am înţeles că dacă îi învinovăţeam pe ceilalţi pentru ceea  ce-mi provoca mie mânie, iritare sau gelozie, opuneam rezistenţă unei oportunităţi de a învăţa o lecţie care-mi era destinată”.

Cele patru treziri: Mintea, Corpul, Emoţii, Spirit.

 

Pentru a trezi corpul:  Exerciţii zilnice, o dietă sănătoasă, lumina soarelui, aer proaspăt, masaj, multă apă, vitamine şi sumplimentele nutritive, reiki, yoga.

E important să-i ierţi pe toţi oamenii care te-au făcut să suferi. Iertarea e ceva ce faci pentru tine. Când ierţi, te eliberezi.

 

Foloseşte primele 60 de minute dintr-o zi –ora ta sfântă- pentru a lucra asupra celor Patru Treziri. Este un mod incredibil de a-ţi trăi viaţa la maximum şi de a-ţi împlini destinul.

Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă, apoi să lăsăm natura să facă restul.

Fixează-ţi scopuri, defineşte-ţi intenţiile, urmăreşte-ţi visurile cu privire la ceea ce vrei să primeşti de la viaţă.

Suntem cu adevărat vii atunci când păşim în necunoscut şi avem curajul să trecem dincolo de zidurile temerilor noastre.

Când o uşă se închide, întotdeauna se deschide o alta şi, într-adevăr, orice sfârşit este un nou început.

Atragem în viaţa noastră nu ceea ce ne dorim, ci ceea ce suntem.

Procesul vieţii trebuie să fie naşterea unui suflet.

Când oamenii acţionează în moduri egoiste sau care le provoacă suferinţă altora, să nu faci greşeala de a crede că ceea ce vezi este o reprezentare exactă a ceea ce sunt ei cu adevărat. Nimeni nu e rău în esenţă.

Cu doar câteva luni în urmă erai gata să-ţi iei viaţa, dar ceva din tine nu te-a lăsat să faci asta. În loc de asta, ai început să laşi viaţa să te conducă şi ai început să te deschizi către un nou mod de a vedea lucrurile.

Aminteşte-ţi că viaţa e alcătuită dintr-o succesiune de anotimpuri.

Când te angajezi să urmăreşti scopuri măreţe şi nobile care scot la iveală tot ce e mai bun în tine, dorinţa de a le atinge te va ajuta să depăşeti perioadele dificile pe care le vei intâlni pe calea de căutător.

Aminteşte-ţi întotdeauna că noi evoluăm cel mai mult când trecem prin cele mai mari suferinţe. Cât timp trecem prin ele, ne doare, dar pe măsură ce le depăşim, ele ne vindecă.

Eşecul este o alegere.

Când dai de necazuri, fii disciplinat şi păstrează-ţi rutina. Respectă-ţi ora sfântă. Mănâncă foarte bine. Fă exerciţii zilnice. Petrece timp în natură.

Conştientizează sentimentul de durere, mânie sau tristeţe care vor apărea, în mod firesc, la suprafaţă.

Foleseşte-ţi puterile intelectuale pentru a vedea că tot răul e spre bine.

Aminteşte-ţi că indiferent cât îţi este de greu, nu eşti niciodată singur.

Pe măsură ce înaintăm prin viaţă, acordăm atâta importanţă unor lucruri neînsemnate, uitând ce este mai important şi igonrând faptul că viaţa trece pe lângă noi dacă nu intrăm în joc. Adesea ne trezim că e prea târziu şi că anii noştri cei mai buni s-au dus deja.

Viaţa nu aşteaptă pe nimeni. Fiecare zi trebuie trăită ca şi cum ar fi ultima zi de pe planetă. Asumă-ţi riscuri mari şi foloseşte toate oportunităţile de dezvoltare personală care apar.

Fiecare sfârşit e un nou început.

Trezeşte-ţi Sinele Superior şi continuă să străluceşti.

 

Cele şapte etape ale trezirii Sinelui:

1.     Trăirea în minciună (etapa trădării de sine)

2.     Momentul alegerii (etapa în care elimini controlul şi rupi lanţurile)

3.     Conştientizarea miracolului şi a posibilităţii (etapa în care vezi lumea cu alţi ochi)

4.     Învăţături de la maeştri. (etapa în care înveţi, te confrunţi cu eşecuri şi te pregăteşti).

5.     Transformare şi renaştere (etapa în care te goleşti şi te umpli din nou).

6.     Testarea (etapa testării şi confruntării).

7.     Marea trezire a Sinelui. (etapa în care nu mai ai nicio frică).