Archive for April, 2011

MONICA LOVINESCU, Jurnal Esenţial

Pe lângă plăcerea citirii unui jurnal, gen literar preferat de mine, am dorit foarte mult să ştiu mai multe despre Monica Lovinescu. Pomenită destul de des în scrierile lui Liiceanu, ea „se revanşează” relatând despre el multiple însemnări.

Dar nu asta este esenţa Jurnalului Monicăi Lovinescu, fiinţă despre care nu ştiam decât că este fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi cea care a încălzit sufletele românilor cu emisiuni la Europa Liberă (pe care eu chiar dacă le auzeam rar în casă, nu le înţelegeam). Revenind la această culegere de note din intervalul 1981 – 2000, cartea este în fapt o punere pe tapet a activităţilor oamenilor de cultură din ţară şi din afara ei, a zbaterii românilor de a ieşi de sub dominaţia lui Ceauşescu. Adică, chiar dacă am trăit acea epocă, se pare că de la Paris lucrurile se ştiau cu mult mai bine decât le percepeam noi, la nivelul omului simplu. Spre exemplu, se pare că încă din 1985 erau semnale cum că Ceauşescu va fi dat jos, ori că au existat multiple tentative de protest în ţară, purtate de grupuri de oameni simpli. De asemenea, tot din Jurnal am aflat de bunele şi proastele obiceiuri ale lui Andrei Pleşu, de întâlnirile ideologice şi culturale ale lui Gabriel Liiceanu. Acesta din urmă a fost foarte apreciat de Monica Lovinescu şi soţul ei Virgil Ierunca. Prietenia lor a avut şi componente umane, Liiceanu oferindu-se spre exemplu să îngrijească de ei la bătrâneţe, dacă aceştia ar fi acceptat să se mute definitiv la Bucureşti. O carte-istorie, cu valoare mai mult de oglindă a unei epoci, decât literară. Dar merită citită. Părerea mea.

De pe coperta patru a cartii:

Se întâmplă uneori să nu reciteşti o operă clasică decât atunci când apare într-o nouă traducere şi să constaţi, din nou, cât de importantă e cartea pe care o uitaseşi în raft, şi ce bucurie este s-o reiei. Această „nouă traducere“ este, în cazul de faţă, concentrarea celor şase jurnale ale Monicăi Lovinescu într-unul singur. Impresia la a doua lectură este chiar mai puternică decât la prima, pentru că aceea era ruptă, separată, de la un volum la altul, de intervale lungi de timp, pe când aceasta este adunată şi ferită de redundanţe.

Monica Lovinescu a fost dintre oamenii privilegiaţi care au putut ajuta şi ale căror cuvinte se transformă în fapte. A salvat vieţi, şi prea puţini mai par să-şi amintească de asta. A ocrotit, a vegheat, a ridicat zid de cuvinte în jurul celor care protestau, a căutat căile cele mai eficiente de luptă dreaptă. Dacă n-aş şti că se temea de vorbe mari, aş spune că a fost, în felul ei, o eroină, a ţinut piept, alături de Virgil Ierunca şi de alţi doi-trei, unui întreg sistem represiv, aşa cum, pe vremuri, câţiva oameni apărau o cetate împotriva unei întregi armate, creând impresia că sunt şi ei o armată. (Ioana PÂRVULESCU)

De la Wikipedia – CINE A FOST MONICA LOVINESCU

Monica Lovinescu (n. 19 noiembrie 1923, Bucureşti – d. 20 aprilie 2008, Paris a fost o femeie de litere română, ziaristă, critic literar şi cunoscută comentatoare de radio. După 1947 a trăit şi a activat în exil în Franţa.

Monica Lovinescu a fost fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a profesoarei Ecaterina Lovinescu Bălăcioiu şi verişoara prozatorului Anton Holban, a scriitorului Vasile Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu. A fost căsătorită cu poetul, publicistul şi omul de radio Virgil Ierunca.

Şi-a luat licenţa în Litere în 1946, la Universitatea din Bucureşti.

După moartea lui Eugen Lovinescu, în 1943, publică sub propriul nume romanul “În contratimp” în Revista Fundaţiilor Regale, iar după război scrie critică. A fost asistenta lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru condus de acesta. După instaurarea regimului comunist în România, în septembrie 1947, pleacă în Franţa ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 cere azil politic. Colaborează aici cu articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă care aservise România. Traduce în franceză texte româneşti sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal, cel mai cunoscut fiind romanul La vingt-cinquième heure (A douăzeci şi cincea oră) de Virgil Gheorghiu. Colaborează la revistele româneşti din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Dialog, Agora. După 1990 publică şi în revistele literare şi politice din ţară, în Contrapunct, România literară, 22, etc.

Din anul 1951 şi până în 1974, colaborează la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Începând din 1962, colaborează la Radio Europa Liberă unde avea două emisiuni săptămânale: Actualitatea culturală românească şi Teze şi Antiteze la Paris. Aceste emisiuni au avut o puternică influenţă în România, în mediile culturale dar şi asupra unui public mult mai larg. În 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost agresată fizic, în curtea casei sale din Paris (8, rue François Pinton), de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu. Este transportată în stare de comă la spital. Cinci zile mai târziu părăseşte spitalul, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a denunţa agresiunea la microfonul Europei libere.

O parte din cronicile literare radio, difuzate de Monica Lovinescu, au apărut în volumul Unde scurte (editura „Limite”, Madrid, 1978). Monica Lovinescu a scris capitolul consacrat Istoriei teatrului românesc în Histoire des spectacles (Pléiade, editura Gallimard, 1965).

Din anul 1990, editura Humanitas i-a publicat cărţile, jurnalul şi volumele de studii şi articole citite la Europa Liberă.

A încetat din viaţă la 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani, în spitalul Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris. Urnele cu cenuşa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca au fost duse în România şi depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă. Înainte de a fi transportate spre Fălticeni, urnele au fost păstrate câteva saptămâni în Casa Lovinescu, apartament ce adăpostise cenaclul Sburătorul al tatălui său. Monica Lovinescu donase apartamentul, în anul 2000, fundaţiei Humanitas Aqua-Forte, în vederea reintroducerii acestui loc eminent al culturii române în circuitul cultural bucureştean. De asemenea, prin testament, Monica Lovinescu şi-a donat casa din Paris statului român, pentru a deveni un loc de studiu si de găzduire pentru cercetători şi bursieri români.

A aparut la Humanitas, in colectia “Zeitgeist” volumul Monicai Lovinescu, Jurnal esential.

Expresia “trepadus de curte noua” a fost creata de Monica Lovinescu tocmai in raport cu personaje gen Paunescu (numit explict ca epitom al categoriei in cauza).  In zeci de emisiuni transmise de la Paris, Monica Lovinescu a vestejit miselii comise de “grupul celor douazeci si ceva” condus de Adrian Paunescu si Eugen Barbu.

Jurnalul esential apare in colectia demarata in 2008 odata cu publicarea antologiei Etica neuitarii, pe care am intocmit-o, cu sprijinul lui Gabriel Liiceanu, din eseurile politice, istorice si filosofice ale marii ganditoare.

Advertisements

Lectii din scoala vietii, de Richard Branson

Lecţii din şcoala vieţii

Încă o carte care nu m-a dezamăgit. În fapt este un rezumat al cărţii „Pierderea Virginităţii”, dar mult mai concisă şi axată pe sfaturi. Branson este pur şi simplu genial. Ştie exact ce să transmită, ce i-ar interesa pe ceilalţi din experienţa lui. Exemplele sunt foarte bine alese şi nici la el în afaceri nu a fost totul roz de fiecare dată. Totuşi, cu optimism şi încredere a reuşit să meargă mereu mai departe şi să fie un învingător. Sper să am şi eu curajul să fac lucruri, să schimb lucruri, să vorbesc şi cooptez oamenii care ar putea avea încredere în proiectele şi visele mele.


Epilog: „În această carte privesc spre viitor.  S-au schimbat multe de când am înfiinţat în 1968 compania Virgin şi vă explic modul în care intenţionez să îmi continuu ideile şi să le duc la un alt nivel şi în alte arii de activitate, de exemplu lansarea combustibililor Virgin, aceasta fiind direcţia înspre care se îndreaptă compania acum. Lecţiile învăţate de la alţii, vorbele de duh din proverbe şi sfaturile din partea prietenilor au contribuit mult la succesul meu. În mod ironic, nu am fost un adept al lucrurilor făcute ca la carte, însă m-am inspirat şi am fost influenţat de mulţi oameni remarcabili. Sper ca şi voi să găsiţi inspiraţie în aceste pagini. De-a lungul vieţii mele am avut multe rezultate remarcabile. Acum a venit momentul să împărtăşesc ideile şi secretele care m-au condus spre succes, însă nu doar pentru a te ajuta să-ţi atingi scopul! Am început să fim conştienţi de efectele pe care le au toate acţiunile noastre asupra mediului înconjurător, de aceea eu cred cu tărie că fiecare dintre noi este responsabil, ca individ sau ca organizaţie, să nu mai aducă daune şi să nu mai facă rău! Mă voi folosi de capitalismul Gaia să explic de ce trebuie să luăm la cunoştinţă în ce fel dăunăm noi sau acţiunile noastre mediului înconjurător; ba mai mult, de ce este rândul companiilor mari ca Virgin să vă ghideze spre un mod holistic de abordare a businessului”. Richard Branson

 

Platon: Începutul este partea cea mai grea a unei lucrări.

Indiferent de ce vinzi, trebuie mai întâi să-ţi identifici piaţa.

Există atâta competiţie în lume, încât dacă ai ceva de vândut, nu contează ce, trebuie să faci acel lucru cunoscut.

Ascultă-ţi familia, acceptă ajutorul lor, nu îi refuza din start.

Dacă există ceva ce vrei să faci cu adevărat, atunci fă pur şi simplu acel lucru. Indiferent de scopul tău, nu vei reuşi niciodată până nu îţi alungi teama şi îţi iei zborul.

Să ştii cum să râzi şi să iubeşti şi să-i apreciezi pe cei din jur, asta înseamnă viaţă.

Trebuie să investeşti bani ca să faci bani.

Succesul pe termen lung, fericirea şi satisfacţia nu vor apărea dacă profitul este unicul motiv al demersului nostru.

Distraţi-vă în timpul liber, imaginaţi-vă că şeful vostru sau compania vă plăteşte ca să vă distraţi, vă veţi simţi mai fericiţi, vă veţi bucura mai mult de viaţă şi de serviciu.

Ce sens are să angajezi oameni străluciţi dacă nu le foloseşti talentul?

Cred cu adevărat că succesul înseamnă mai mult decât noroc. trebuie să crezi în tine însuţi şi să faci ce ţi-ai propus – astfel, vor crede şi alţii în tine.

Dacă te provoci singur, vei creşte, viaţa ţi se va schimba, viziunea ta va fi pozitivă.

A pierde nu era cinstit, dar ţine de viaţă. Nu este o idee bună să-i înveţi pe copii că pot câştiga tot timpul. În viaţa reală, oamenii se luptă, există câştigători şi înfrânţi, şi uneori nedreptăţi peste care trebuie să trecem.

Întotdeauna am luat decizii rapide şi am acţionat pe bază de instinct. Am încredere în braţele care muncesc, în creierele care gândesc şi în inimile care iubesc.

Cu toţii avem nevoie de propriul nostru spaţiu şi e bine când faci o pauză şi nu faci nimic. Ai timp să gândeşti. Îţi reîncarcă atât mintea, cât şi trupul.

Regretele te pot trage la fund şi te pot ţine pe loc atunci când ar trebui să mergi mai departe.

Chiar dacă uneori faci greşeli, regretele nu-şi au locul şi trebuie să mergi mai departe.

Dacă fiecare dintre noi ne-am purta ca nişte prieteni cu duşmanii noştri, lumea ar putea fi un loc mult mai plăcut şi mai liniştit.

O dispută cu un prieten sau un coleg poate fi soluţionată într-un mod prietenesc dacă o rezolvi încă de la început.

 

Chiar dacă o persoană este angajată să facă doar un singur lucru, dacă are idei bune şi poate stăpâni lucrurile, las-o pur şi simplu să-şi facă treaba.

Oamenii m-au întrebat cum de pot să-mi iau atâta timp liber, să plec în tot felul de aventuri în jurul lumii. Răspunsul meu este: delegarea. Când ţi-ai ales oamenii potriviţi, poţi să laşi treburile pe mâna lor.

Prietenii apropiaţi pot fi însă ca o familie. Cu toţii avem nevoie de o reţea întreagă care să ne sprijine.

Nu ştii niciodată cine s-ar putea să te vadă sau să te audă.

 

Să facem din investiţiile ecologice un succes global şi mai puţin un sprijin pentru supravieţuirea propriilor companii, şi atunci şansa de supravieţuire a omenirii va creşte spectaculos.

Indiferent de domeniu, trebuie să pui pasiune şi să creezi entuziasm în jurul tău şi în tot ce faci. Trâmbiţează-ţi faptele şi ieşi în evidenţă.

Neajunsurile voastre nu sunt probabil niciodată atât de rele pe cât vă închipuiţi şi întotdeauna există o cale de reuşită.

E mai bine să fii inovator, proaspăt şi original, decât să-ţi pierzi scânteia din cauza rutinei sau a amănuntelor inutile.

Lecţia pe care am învăţat-o este aceea că abordarea inovativă poate deschide oportunităţi fascinante. Ar putea duce la o renaştere în domeniul invenţiilor şi al ştiinţei.

Una dintre lecţiile cele mai importante pe care le-am învăţat este că, dacă oferim copiilor noştri un exemplu, ei vor continua să-l urmeze. Singurul mod de a merge înainte este de a ne ajuta unii pe alţii.

Dacă prinzi din zbor o idee bună, înşfac-o şi pune-o repede în aplicare.

 

Niciun ţel nu este prea departe şi chiar imposibilul poate deveni posibil pentru cei care au viziune şi încredere în ei înşişi.

Educaţia le dă tinerilor şansa de a-şi dobândi libertatea economică.

Indiferent de afacerea de care te hotărăşti să te apuci, fă totul cu pasiune, pentru că, în momentul în care o faci numai pentru bani, atunci vei înceta să mai progresezi.

Să angajezi oameni care gândesc, nu care spun mereu „da”.

Oamenii reacţionează la modul în care sunt trataţi.

Chiar şi lucruri simple, precum statul la masă împreună şi conversaţia, aşa cum au făcut părinţii mei cu mine şi cu surorile mele, când eram copii, pot fi uneori momente cruciale în viaţă.

Caută punctele forte ale angajaţilor şi aceştia vor înflori. Dacă tot timpul critici şi cauţi numai ce e rău, se vor ofili.

 

Indiferent de ce ne dorim să devenim, indiferent de ce vrem să facem, putem reuşi, pentru că putem.

GHIDUL ÎMPLINIRII – ROBIN SHARMA

Volumul I

Pur şi simplu simt că pot să fac şi eu lucrurile să se mişte, că pot reuşi şi eu, atunci când citesc cărţile lui Robin Sharma. Este un merit deosebit şi puţini reuşesc asta. Chiar dacă sfaturile lui par puerile, se remarcă tocmai prin simplitatea şi uşurinţa lor. Cred că nimeni nu ar trebui să mă condamne că citesc aşa ceva, înainte de a parcurge câteva pagini din vreo carte a acestui autor. Şi încă ceva: Robin Sharma îl admiră pe Richard Branson, de care îmi place şi mie, şi pe Oprah un alt idol de-al meu.


Misiunea lui Robin Sharma este aceea de a-i ajuta pe oameni să conducă fără a se numi neapărat conducători şi să dea tot ce au mai bun în ei în orice situaţie. Este ascultat pentru ideile sale pertinente despre cum să câştigi în cariera profesională şi în viaţa personală, fiind solicitat de lideri şi întreprinzători de top, dar şi de organizaţii de renume din peste 50 de ţări.

În Ghidul împlinirii, devenit bestseller internaţional şi citat ca referinţă de toţi autorii din domeniul dezvoltării personale, puteţi arunca o privire din interior la instrumentele, tacticile şi tehnicile care au transformat atât de mulţi clienţi ai lui Robin, ajutându-i să devină lideri în domeniile lor de activitate, să-şi împlinească visurile şi destinul cu ajutorul încrederii în forţele proprii şi al gândirii pozitive. Ghidul împlinirii vă va arăta ce aveţi de făcut ca să deveniţi chiar mai buni decât sunteţi şi să obţineţi rezultate remarcabile în fiecare dintre domeniile importante ale vieţii dumneavoastră. Pentru că nici o altă zi nu este mai bună decât ziua de astăzi ca să deveniţi persoana care aţi dorit mereu să fiţi.

* Când Universitatea Yale din Statele Unite a avut nevoie de un expert în dezvoltare personală care să-i inspire şi să-i formeze pe cei din staff, l-a ales pe Robin Sharma.

* Cand Unilever din Olanda a căutat un consultant de talie mondială pentru a-şi determina angajaţii să atingă un nivel de înaltă performanţă, l-a ales pe Robin Sharma.

* Când Harvard Business School a avut nevoie de un expert în leadership care să se adreseze cursanţilor săi MBA, Robin Sharma a fost cel la care a apelat.

Citate din carte:

Important: să fii pasionat la culme de ceea ce ai de făcut.

Aşa cum vă trăiţi zilele, la fel vă făuriţi viaţa. Ceea ce faceţi astăzi este, de fapt, modul în care vă construiţi viitorul. Cuvintele pe care le rostiţi, gândurile pe le care le aveţi, mâncarea pe care o mâncaţi, acţiunile şi gesturile pe care le faceţi vă determină destinul – persoana care veţi deveni, viaţa pe care o veţi avea. Micile alegeri duc la consecinţe gigantice – în timp. Nu există o zi lipsită de importanţă.

Poţi să-ţi reduci cheltuielile cu mâncarea, dar niciodată nu renunţa să investeşti într-o carte bună.

A şti să citeşti, dar a nu citi, este aproape acelaşi lucru cu a fi analfabet.

Mark Twain: Peste 20 de ani, veţi fi mai dezamăgiţi de lucrurile pe care nu le-aţi făcut, decât de cele pe care le-aţi făcut.

Nu poţi câştiga, dacă nici măcar nu intri în joc.

Afacerile înseamnă relaţii.

Gândirea determină realitatea.

Viaţa îi ajută pe cei care se ajută singuri.

Cred că în general obţinem de la viaţă exact ceea ce îi oferim.

Ceea ce semeni, aceea vei culege.

Lăsaţi să se vadă pasiunea, nu ascundeţi ceea ce simţiţi.

Concentrarea, plus progresele zilnice, plus timpul investit, egal geniu. Înţelegeţi bine această formulă, şi viaţa dvs nu va mai fi aceeaşi.

Puţine lucruri sunt mai importante decât a fi un părinte extraordinar. Copiii cresc incredibil de repede.

Încercaţi să nu trasmiteţi temerile dvs copiilor. Învăţaţi-i să se gândească la ceea ce este posibil. Demonstraţi personal comportamentul pe care vreţi să-l vedeţi la copii.

Faceţi-le cunoştinţă cu arta de calitate şi cu marii artişti. Duceţi-i la restaurante interesante. Prezentaţi-le oameni captivanţi, care produc idei unice.

Exerciţiul presupune disciplină. Preţul disciplinei este de multe ori mai mic decât durerea regretelor.

Samuel Ullman: Nimeni nu îmbătrâneşte pur şi simplu trăind un număr de ani. Îmbătrânim renunţând la idealurile noastre. Anii ne pot ridica chipul, dar pierderea entuziasmului ne ridează sufletul.

Răspândiţi în jur pasiune.

Un prim semn de maturitate este capacitatea de a renunţa la satisfacţia imediată pentru o alta cu mult mai mare, pe termen lung.

Paradoxul lumii noastre tehnologizate este că, pe măsură ce devenim mai interconectaţi din punct de vedere electronic, devenim mai îndepărtaţi din punct de vedere emoţional.

Creativitatea se manifestă atunci când sunteţi relaxaţi, fericiţi, când trăiţi clipa. Şi când apare, produce idei care vă transformă lumea. Relaxarea, vacanţele, timpul pe care vi-l acordaţi pentru a vă distra, aduc în realitate mai mult succes.

Angajaţii demisionează pentru că nu li se oferă suficentă apreciere.

Succesul este cea mai bună reţetă a eşecului.

Afacerile se fac iubindu-i pe cei cu care lucrezi şi oferindu-le chiar mai mult decât au dreptul să aştepte.

Regula Jenifer Aniston: îşi acordă o zi în care să se simtă victimă, dacă i se întâmplă să treacă printr-o situaţie dureroasă. După acea zi, se trezeşte dimineaţa următoare cu hotărârea de a prelua controlul a ceea ce se întâmplă în viaţa ei.

Ce anume nu vă place în viaţa dvs, la locul de muncă, sau în ţara în care trăiţi? Faceţi o listă. Scrieţi-o. Citiţi-o cu voce tare. Apoi faceţi ceva pentru a schimba lucrurile în bine.

Un mic exerciţiu. Scoateţi jurnalul sau o foaie albă de hârtie şi faceţi un inventar al cuvintelor pe care le folosiţi cel mai frecvent. Cu cât eşti mai conştient de calitatea limbajului pe care îl foloseşti, cu atât mai mult ai de ales.

Atâta vreme cât inveţi ceva nou în fiecare zi, îţi lărgeşti orizontul cunoştinţelor personale şi îţi perfecţionezi modul de a gândi, nu poţi îmbătrâni.

Există un remediu împotriva îmbătrânirii, de care nu vorbeşte nimeni.  Se numeşte învăţare.

Prea mulţi oameni nu mai pun mâna pe o carte după absolvire. De necrezut. Prea mulţi petrec mai mult timp în faţa televizorului, decât cufundaţi în gândurile celor mai mari personalităţi care au trăit pe acest pământ.

Suntem fericiţi mai ales atunci când ne simţim legaţi de ceilalţi – atunci când facem parte dintr-o comunitate.

Idei pentru relaţii interumane:

1.     Fiţi cei mai pozitivi oameni din lume.

2.     Fiţi sinceri şi vorbiţi deschis.

3.     Fiţi punctuali.

4.     Spuneţi vă rog, şi mulţumesc.

5.     Nu faceţi promisiuni exagerate, dar oferiţi mai mult decât se aşteaptă de la dvs.

6.     Faceţi ca oamenii să devină mai buni datorită faptului că v-au întâlnit.

7.     Fiţi prietenoşi şi preocupaţi de cei din jur.

8.     Ascultaţi ceea ce au de spus ceilalţi.

9.     Interesaţi-vă cu pasiune de ceilalţi oameni.

10.   Zâmbiţi mai mult.

Muzica are puterea de a ne înălţa viaţa, de a îmbogăţi societatea şi de a face lumea mai bună.

Plăcerea vine din lucruri exterioare. Fericirea vine din interior.

Clarificând ce anume vreţi să faceţi în viaţă, deveniţi mai conştienţi de aspectele cu adevărat importante.

Călătoriţi în mai multe ţări şi veţi obţine o perspectivă mai cuprinzătoare asupra lumii.

Pentru a se simţi împlinit, orice om are nevoie de o doză de mister în viaţă. Provocările sunt necesare pentru fericirea noastră. Creierul uman are nevoie de noutate.

Fiecare dintre noi aspiră să fie important.

Investiţi în învăţare şi în perfecţionare, şi veţi face cea mai inteligentă  investiţie posibilă.

Visurile se pot împlini. Concentraţi-vă asupra abilităţilor de ordin financiar, şi situaţia dvs economică se va îmbunătăţi.

Ceea ce regretăm cu adevărat sunt locurile pe care nu le-am vizitat, prieteniile pe care nu le+am cultivat, riscurile pe care nu ni le-am asumat şi lucrurile pe care nu le+am făcut împreună cu cei dragi.

Petreceţi timp cu copii dvs.

Marile personalităţi acceptă provocările, înfruntă dificultăţile şi îşi asumă riscuri.

Gândiţi-vă cine doriţi să fiţi, ce valori doriţi să aplicaţi în viaţă şi ce veţi lăsa în urmă.

Ştiam că dacă va fi un eşec, nu-l voi regreta, pentru că singurul lucru pe care l-aş fi putut regreta era să nu încerc.

Nu este niciodată prea târziu pentru a deveni persoana care aţi visat să fiţi.

Ghidul implinirii. 101 sfaturi pentru succes si fericire

Ghidul Împlinirii, cartea a 2-a, este un manifest pentru excelenţă, un manual despre succes si un ghid cu valoare inspirationala. Cartea ofera 101 sfaturi simple dar pretioase, care va vor ajuta sa atingeti excelenta la locul de munca si sa aveti o viata frumoasa. Un singur pas va desparte de momentul în care veti deveni chiar mai buni decât sunteti. Faceti-l astazi.

Sunteti pregatiti sa atingeti maretia în viata personala si în cea profesionala? Credeti ca a venit vremea sa va puneti în valoare calitatile personale si sa obtineti rezultatele remarcabile la care ati visat dintotdeauna? V-ati saturat sa fiti oameni comuni? Daca da, atunci aceste carti sunt pentru dumneavoastra.

„Robin Sharma posedă darul rar de a scrie cărţi care chiar ne schimbă vieţile”

„Un fin observator al vieţii personale şi al carierelor, Sharma îşi încadrează înţelepciunea într-o formă prietenoasă şi accesibilă, care este pe placul cititorilor în fiecare etapă a carierei lor“ – Publishers Weekly

Despre autor: Robin Sharma este unul dintre cei mai apreciati experti în leadership si dezvoltare personala si autorul a 10 bestseller-uri internationale importante, incluzând Calugarul care si-a vândut Ferrari-ul (tradus în 55 de limbi) si Cine te va plânge când vei muri?

Citate:

Pe măsură ce ne maturizăm, adoptăm convingeri negative, prejudecăţi şi temeri paralizante, pe care le preluăm de la cei din jur. Acestea devin barierele noastre invizibile.

Dar fiecare alegere pe care o facem contează. Fiecare pas contează. Viaţa curge după cum vrea ea, nu aşa cum dorim noi.

Care a fost ultima dată când aţi făcut ceva pentru prima dată?

Faceţi o listă cu 50 de lucruri pentru care vă simţiţi recunoscători.

Scrieţi cele mai importante 3 obiective, pe plan profesional şi personal şi lipiţi-le pe oglinda de la baie.

Setea de comoditate ucide pasiunea sufletului.

Dacă nu încerci, nu vei şti niciodată ce ai fi putut obţine.

Analizaţi:

  • care este acel unic lucru pe care – dacă l-aş face- mi-ar îmbunătăţi simţitor modul în care lucrez şi trăiesc?
  • ce trebuie să se întâmple, în următoarele 90 de zile, pentru ca eu să simt că acesta este cel mai bun trimestru din viaţa mea profesională şi personală?
  • cui trebuie să îi arăt aprecierea mea?
  • ce aş dori să schimb în bine, pe plan profesional şi personal?
  • pentru ce anume aş putea fi recunoscător, dar deocamdată nu sunt?
  • ce amintire aş vrea să las, după ieşirea la pensie?

Viaţa nu îţi oferă ce vrei, în schimb îţi trimite ce ai nevoie.

Acceptând situaţia, perioadele grele vor fi mai scurte, iar zilele minunate vor deveni mai lungi.

Nu contează ce cred alţii despre tine. Tot ce contează este ce crezi tu despre tine.

Obiceiuri de însuşit:

  • Folosiţi-vă de obstacole, pentru ca dumneavoastră, cariera şi viaţa dvs să devină mai bune;
  • treziţi-vă devreme;
  • învăţaţi cu pasiune (citiţi în fiecare zi, ascultaţi discursurile unor mari gânditori, urmaţi seminare);
  • petreceţi cel puţin 60 de minute în fiecare zi visând

Luaţi o coală albă de hârtie. Începeţi să scrieţi despre rezultatele profesionale şi personale pe care doriţi să le obţineţi.

Nu veţi primi nimic, până nu cereţi. Oamenii nu vă ghicesc gândurile. Ei trebuie să afle ce anume contează pentru dvs. Şi dacă cereţi frumos, poate vă vor spune da.

Dormiţi mai puţin. Trăiţi mai mult.

Împlinirea, ca lider şi ca fiinţă umană, cere uneori să renunţi la limitările siguranţei. Uneori, trebuie să renunţi la ceea ce este cunoscut. Şi să navighezi în necunoscut. Să încerci lucruri noi.

Visăm la o viaţă lipsită de temeri, plină de bucurii, dar mult prea adeseori evităm cele mai bune practici (de exemplu, să ne trezim dimineaţa devreme, să ne asumăm riscuri, să ne stabilim obiective şi să citim), care cu siguranţă ne-ar conduce către realizarea acestor idealuri.

Cele mai dureroase experienţe ale vieţii sunt tocmai împrejurările care aduc ceea ce este mai valoros.

Dar există ceva cu mult mai important: moştenirea pe care o lăsăm. Modul în care schimbăm lucrurile. Influenţa pe care o avem. Crearea unor lucruri deosebite. Şi semnificative.

John Maxwell – LIDER LA 360 DE GRADE

Dezvoltă-ţi puterea de influenţă oriunde te-ai afla în cadrul organizaţiei

Am auzit atâtea de John Maxwell încât am crezut că voi fi dată pe spate de sfaturile şi  scrierile lui. Nu s-a întâmplat deloc aşa, poate şi pentru că volumul urmărea să devii lider/şef la locul de muncă, element care nu m-a interesat niciodată cu adevărat. Autorul este cotat printre cei mai buni oratori de leadership, însă nu l-a depăşit pe preferatul meu, Robin Sharma.


„Bine aţi venit în lumea Liderului la 360 de grade. Oamenii care doresc să conducă şi sunt poziţionaţi în zona de mijloc a organizaţiei întâmpină tot felul de probleme şi de multe ori sunt împiedicaţi să-şi dezvolte puterea de influenţă de o serie de false mituri. dr. Maxwell, unul dintre cei mai renumiţi mentori la nivel mondial, în domeniul leadershipului, înlătură ideile preconcepute, vă arată cum să vă depăşiţi toate provocările cu care vă confruntaţi şi vă învaţă cum să vă însuşiţi abilităţile necesare pentru a deveni un Lider la 360 de grade.

Dacă vă aflaţi în situaţia de a conduce din zona de mijloc a organizaţiei, la fel ca mulţi alţii, atunci în mod sigur aveţi nevoie de sfaturile şi expertiza Dr. Maxwell. Aveţi şansa unică de a vă exersa puterea de influenţă la toate nivelurile – pe verticală (asupra şefului), pe orizontală (asupra colegilor) şi în jos (asupra celor pe care îi conduceţi).

Vestea bună este că puterea voastră de influenţă este mai mare decât vă imaginaţi. Aplicaţi principiile Liderului la 360 de grade şi oportunităţile vor apărea mai repede decât vă aşteptaţi… pentru organizaţie, pentru cariera şi viaţa voastră în general”.

„Oamenii te urmează pentru ceea ce eşti şi ceea ce reprezinţi”.

Oamenii te urmează pentru ceea ce ai făcut pentru ei.

Puterea de influenţă trebuie câştigată.

O anumită funcţie vă oferă o şansă. Vă oferă oportunitatea de a vă pune în practică calitatea de lideri. Le cere oamenilor să vă acorde posibilitatea de a vă îndoi pentru o vreme.

A fi în top implică probleme şi provocări.

Dacă sunteţi un bun lider, veţi încuraja membrii echipei voastre să lucreze în stilul lor propriu.

Consider că oamenii trebuie să se străduiască să ajungă în vârf pentru ei înşişi, nu pentru organizaţie.

Cu cât este mai puţin familiară munca, cu atât este mai mare tensiunea. Dacă nu ştiţi cum să vă faceţi treaba, veţi fi mai stresaţi, chiar dacă învăţaţi repede şi aveţi o atitudine deschisă.

Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le puteţi face este să întrebaţi care sunt aşteptările vizavi de voi, şi apoi să aveţi un dialog legat de acestea cu oamenii în faţa cărora răspundeţi.

Faceţi un dosar cu lucruri pe care nu le voi face niciodată echipei mele când voi deveni lider de vârf.

Liderii incompetenţi sunt ineficienţi şi, de cele mai multe ori, aşa şi rămân.

Un lider egoist avansează pe spatele tuturor celor din jurul său.

„Aroganţa celor tineri este rezultatul direct al necunoaşterii suficiente a consecinţelor”.

Maturitatea nu vine odată cu vârsta. Ea îşi face loc odată cu asumarea responsabilităţii.

Dacă viziunea vă încalcă principiil sau nu rezonează cu valorile voastre, părăsirea organizaţiei s-ar putea să fie cea mai bună variantă.

Oamenii îi urmează pe liderii în care au încredere – liderii cu caracter.

80% din timp, lucraţi în domeniile la care vă pricepeţi cel mai bine

15% din timp – lucraţi acolo unde mai aveţi de învăţat

5% din timp – lucraţi în alte domenii necesare

 

Mintea voastră vă va returna exact ceea ce îi oferiţi.

Un minut de gândire este uneori mai valoros decât o oră de discuţii sau muncă neplanificată.

Succesul presupune ca toţi cei apropiaţi mie să mă iubească şi să mă respecte cel mai mult.

 

Dacă viaţa de acasă este un dezastru, atunci impactul negativ se va revărsa în toate domeniile vieţii mele, inclusiv munca.

Pe măsură ce înaintăm în viaţă, căpătăm un simţ mai pătrunzător al va lorii timpului. Nimic altceva nu pare să mai conteze; şi astfel devenim nefericiţi.

Victor Hugo: Deşi viaţa este atât de scurtă, noi o scurtăm şi mai mult prin neglijenţa cu care ne irosim timpul.

Dacă nu înaintaţi şi nu continuaţi să învăţaţi, înseamnă că vă aflaţi în regres.

Principii de urmat pe verticală:

1.     Fiţi propriul vostru lider execepţional.

2.     Uşuraţi povara liderului vostru.

3.     Fiţi dispuşi să faceţi ceea ce alţii refuză

4.     Fiţi mai mult decât un simplu manager, fiţi un lider!

5.     Investiţi în chimia relaţiilor.

6.     Fiţi pregătiţi de fiecare dată când liderul vă acordă din timpul lui.

7.     Să ştiţi când să insistaţi şi când să vă retrageţi

8.     Deveniţi un jucător de încredere

9.     Fiţi mai bun mâine decât sunteţi azi

 

Principii de urmat pe orizontală:

1.     Înţelegeţi, practicaţi şi desăvârşiţi cercul leadershipului

2.     Completaţi-vă colegii de muncă şi abia apoi concuraţi cu ei

3.     Fiţi un prieten adevărat

4.     Evitaţi politica la birou

5.     Extindeţi-vă cercul de cunoştinţe

6.     Fie ca ideea cea mai bună să câştige

7.     Nu încercaţi să pretindeţi că sunteţi perfect.

Friends si Sex and the city

Filmul FRIENDS (Prietenii tăi)

Filmate pe o perioadă de zece ani, cele zece sezoane din serial au fost delicioase, chiar dacă ele au scăzut uşor calitativ de la un sezon la altul. Este uimitor cât de mult s-au schimbat şi actorii (fizic) în zece ani dar şi cât de mult a rezistat prietenia lor. Pentru cine nu a reuşit să urmărească până la capăt serialul, Monica s-a căsătorit cu Chandler şi au înfiat doi copii: un băiat şi o fată. Rachel a rămas cu Ross şi au împreună o fetiţă. Phoebe s-a căsătorit şi ea, singurul rămas burlac în serial fiind Joey. Nu ştiu cine a fost scenaristul şi ce alte scrieri a mai avut (nu am avut chef să caut pe net), dar ceea ce a conceput pentru Friends a fost foarte amuzant, lucru pe care nu-l poate realiza decât un om inteligent. Am înţeles că şi actorii au fost foarte bine plătiţi pentru prestaţiile lor, din ce în ce mai mult de la sezon la sezon.

Iată ce am găsit pe internet despre serial:

“Friends” este un serial de televiziune american creat de David Crane pentru postul NBC si este unul dintre cele mai vizionate seriale de comedie din lume, fiind difuzat in sute de tari.

Serialul urmareste povestea a sase prieteni. Sase tineri care lupta sa supravietuiasca in societate si care descopera ca tovarasia, comfortul si sprijinul pe care si-l ofera este cel mai bun antidot la dificultatile vietii. Rachel Green este o chelnerita la Central Perk care ulterior isi implinieste visul de a lucra in lumea modei. Monica Geller este bucatar sef si lucreaza la diverse restaurante. Este obsedata de ordine si curatenie si este foarte competitiva, in special cu fratele ei Ross. Ross Geller este doctor in paleontologie si lucreaza la Muzeul de Preistorie din New York si este indragostit de Rachel inca de cand era in liceu. Phoebe Buffay are licenta de maseur si este pasionata de muzica si este destul de naiva si inocenta. Chandler Bing este fiul unui scriitoare de romane erotice si al unui dansator travestit si a fost colgeul de camera al lui Ross in timpul facultatii. Joey Tribbiani este colegul de apartament al lui Chandler si este actor. Ei sunt prietenii tai!!

* Data lansare (SUA): 22 Septembrie 1994

* Data lansare (Romania): 10 Septembrie 1998

* Perioda filmare: 28 Aprilie 1994 – 23 Ianuarie 2004

* Durata unui episod: circa 22 minute

Distribuţie: Jennifer Aniston – Rachel Green; Courteney Cox – Monica Geller-Bing; Lisa Kudrow – Phoebe Buffay-Hannigan; Matt LeBlanc – Joey Tribbiani; Matthew Perry – Chandler Bing; David Schwimmer – Dr. Ross Geller

Sex and the city (Totul despre sex)

Probabil trebuie să fii femeie ca să apreciezi acest serial, însă poate şi bărbaţii au ceva de învăţat. Deşi aparent titlul te-ar duce cu gândul la foarte mult sex, filmul are şi momente romantice dar şi foarte realiste. Crizele prin care trec femeile de 30 de ani, abordarea şi tratarea în societate a femeilor singure, necăsătorite sau necuplate sunt foarte reale, chiar dacă ele trăiesc poveştile în civilizatia Americană. M-au făcut să iubesc New Yorkul, mai exact Manhattanul, mai ales că tot această zonă a fost locul de desfăşurare şi al serialului Friends. Doamne, mi-au plăcut ţinutele personajelor, locurile/localurile în care umblă, viaţa pe care o duc, relaţiile pe care le-au avut, modul cum privesc viaţa, deşi ele sunt atât de diferite. De la fiecare din ele aveai ceva de învăţat. Faţă de “Californication” pe care am încercat să-l urmăresc după serialul “Sex and the city” este o mare distanţă. În primul, exceptând faptul că personajul principal e un măgar şi pe alocuri cu ceva regrete, sunt prea multe scene porcoase de sex, prea multe droguri şi drogaţi. Pur şi simplu a început să mă dezguste de la sezonul 2, deşi mi-aş fi dorit să văd dacă rămâne cu iubita lui – mama copilului lui.


Descriere preluata de pe CinemaRx.ro:

Serialul se concentreaza asupra vietii a patru femei care se apropie de varsta de patruzeci de ani si sunt in cautarea dragostei, de multe ori in locuri gresite. Pe parcursul serialului femeile discuta deschis despre dorintele lor sexuale si fanteziile lor. Carrie Bradshaw este naratorul fiecarui episod. Ea scrie articole de ziar despre diferitele aspecte ale relatiilor si este cunoscuta pentru stilul ei vestimentar unic. Samantha Jones este cea mai in varsta si mai increzatoare in sine dintre cele patru femei. Este o femeie de afaceri independenta, puternica, dornica sa experimenteze orice si care nu se implica emotional in relatiile sale. Charlotte York este cea mai rezervata si optimista din grup, pune accent pe dragoste si are o atitudine traditionala asupra relatiilor. Miranda Hobbes este o avocata cu pareri cinice despre barbati si relatii, in general.

Sinopsis Sex and the City (de pe http://www.cinemagia.ro)

Serialul “Totul despre sex” este povestea a patru femei care, deşi se luptă din răsputeri să încalce toate tabuurile legate de viaţa intimă, întâmpină tot felul de dificultăţi în a-şi găsi perechile. Deşi cele mai bune prietene, cele patru sunt total diferite ca temperament şi caracter, Carrie (Sarah Jessica Parker) încearcă să descifreze dedesubturile sexului şi a ritualului întâlnirii într-un scop mai degrabă jurnalistic, în timp ce focoasa Samantha (Kim Cattrall) – de profesie PR manager – care are un palmares impresionant de bărbaţi la activ se mulţumeşte să experimenteze noi şi noi senzaţii în fiecare zi cu altul fără să se implice emoţional. În schimb, Charlotte (Kristin Davis), care conduce un magazin de antichităţi, e mai de modă veche şi crede că dragostea este răspunsul la toate problemele, dar tocmai pe această dragoste nu o poate găsi, iar Miranda (Cynthia Nixon), o avocată de succes, joacă rolul femeii cinice care deşi caută o idilă adevărată, n-ar recunoaşte acest lucru nici în ruptul capului.

Analizând în fiecare episod problemele cu care se confruntă o femeie singură, ajunsă la vârsta de 30 şi ceva de ani, complicate de ”războiul“ permanent dintre sexe, Carrie nu rămâne niciodată în pană de subiecte şi nici de concluzii cu aspect de aforism, publicate săptămânal într-o revistă new-yorkeză.

* Regia: Michael Patrick King

* Cu:  Sarah Jessica Parker, Kristin Davis

* Durata: 25 min/ep. (94 episoade)

Despre Sarah Jessica Parker

Locul naşterii: Nelsonville, Ohio, SUA · Data naşterii: 25.03.1965 · Ocupaţie: Actriţă, producătoare · Înălţime: 159 cm · Culoarea ochilor: căprui · Culoarea părului: şaten · Zodia: Berbec · Etnie/rasă: albă; Religie: iudaică · Ţara natală: SUA

Sarah Jessica Parker  este actrita si producator american. Este cunoscuta din rolul pe care l-a jucat ca si Carrie Bradshaw, jurnalista, in serialul “Sex and the City”, pentru care a primit patru premii Golden Globe si doua premii Emmy.  Parker a avut o relatie cu actorul Robert Downey Jr. din anul 1984 pana in 1991. Downey a avut probleme cu drogurile iar acest lucru le-a afectat relatia; referindu-se la acea perioada din viata ei, Sarah a spus: “Cred ca eu eram cea care il tinea intreg.”. Pe masura ce cariera ii inflorea in anii ’90, l-a cunoscut pe jurnalistul John Kennedy Jr. cu care a avut o relatie de cateva luni. De asemenea, ea a fost asociata cantaretului Joshua Kadison, care a descris relatia si pe pisica lor Moses, in melodia “Jessie”, de pe albumul “Painted Desert Senerade”.

Pe 19 mai, 1997, Sarah Jessica s-a casatorit cu actorul Matthew Broderick. Cei doi s-au casatorit intr-o sinagoga, ambii considerandu-se “din punct de vedere cultural” evrei. Primul lor copil, James Wilkie Broderick, s-a nascut pe 28 octombrie 2002. Parker si Broderick locuiesc in New York City si frecventeaza expozitiile de arta. Cei doi isi petrec mult timp si lacasa de vacanta din County Donegal, Irlanda, unde Broderick isi petrecea vacantele de vara atunci cand era mic. Sarah Jessica Parker este ambasador UNICEF pentru Statele Unite. Din anul 2008, locuieste in New York City alaturi de sotul ei si de fiul lor.