Archive for June, 2011

DESPRE ÎNGERI de Andrei Pleşu

Citindu-l pe Pleşu realizezi uneori cât eşti de mic şi cât este el de mare (la propriu şi la figurat). Cartea este sofisticată la fel ca şi el, vorbele sunt meşteşugit exprimate şi multe paragrafe sau chiar capitole te pierd pe parcurs dacă nu eşti cât de cât în temă. Subiectul despre îngeri nu m-ar fi interesat foarte tare, dacă nu aş fi vrut să văd ce are Pleşu de spus. Cartea este o documentare a lui în acest sens dar şi părerea lui proprie şi personală.

„Pentru unii, înţeleg foarte bine, a vorbi, astăzi, despre îngeri sună ca nuca-n perete. Dar în definitiv nu toţi trebuie să ajungem analişti politici, tranzitologi, profesionişti ai reformei. E bine ca în orizontul nostru mental să apară, din când în când măcar, şi lucruri mai puţin subînţelese, mai puţin actuale. Altfel ne înţepenesc încheieturile şi murim de plictiseală. Reflecţia despre îngeri poate fi, vă asigur, o bună terapeutică pentru combaterea mediocrităţii intelectuale, de a cărei ameninţare nu scapă nimeni.“ (Andrei PLEŞU)

„S-a spus mereu că îngerii sunt dublul ceresc al omului. Schelling, în Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelatiei), ii numeste Potenzen (dynameis pe greceste) ale sufletului omenesc, virtualitatile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identitatii sale. Cu alte cuvinte, suntem mereu insotiti de modelul nostru, de portretul nostru imbunatatit. Deci suntem – sau in orice caz ar fi bine sa fim – intr-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Ingerul ofera fiecaruia din actele noastre reperul epurei lui, adica desenul lui ideal. Langa fiecare este, ingerul asaza un cum ar trebui sa fie. El conjuga neobosit, la optativ, curgerea vietii noastre, asa cum am face-o noi insine daca am fi in conditia lui”.

 

Advertisements

BUNUL SIMŢ CA PARADOX de Alexandru Paleologu

O carte „grea”, care te provoacă să fii la înălţimea cuvintelor exprimate, ca să poţi înţelege subtilităţile autorului. Dar o carte care merită citită.

Volumul de eseuri Bunul-simţ ca paradox are un efect de “alarmare a inteligenţei”: o alertă produsă în interiorul structurilor betonate ale inteligenţei, menită să o elibereze, să-i insufle, astfel, curajul firescului sau, cum spune autorul, “îndrazneala de a fi banal” (firescul e în fond un act de curaj): cu alte cuvinte, inteligenţa este îndemnată spre o permanentă “dislocare” din sine, pentru a se salva de la osificarea în propriile abstracţii şi a se lepăda de aroganţele ce o mărginesc, act de curaj ce este posibil doar prin mijlocirea vitală a bunului simţ. Luciditatea, întemeiată în bunul simţ, nu poate fi decât liberă: mişcarea ei nu e nici haotică, nici mecanică, ci coerentă. E o coerenţă vie care exclude deopotrivă risipirea în haosul afectelor şi încremenirea în mecanica abstracţiilor. Această coerenţă se naşte din tensiunea în care se reunesc (sub semnul bunului-simţ), susţinându-se şi sporindu-se reciproc, luciditatea şi sentimentul; scindarea acestei unităţi vii face ca ambele părţi esenţiale să sucombe iremediabil în prostie, ratând, ca atare, libertatea. Cum spune Paleologu, nu inteligenţa este contrariul prostiei; “contrariul prostiei e bunul-simţ”.

Astfel, bunul-simţ se manifestă sub auspiciile paradoxului, care sfidează locurile comune, alertând conştiinţa cu privire la adevăr, rezultând, în fond, în reunirea a ceea ce a fost nefiresc scindat, în scopul reinstituirii coerenţei, a firescului.

 

Din carte:

A fi distrat

Distracţia e o manifestare a setei de cunoaştere. Distratul, absorbit de gînduri lăuntrice sau fascinat de spectacolul lumii externe, din care surprinde detalii revelatoare, urmărindu-le cu o curiozitate plină de mirare, e nedisponibil, absent la solicitările imediate, fiind total solicitat de cunoaştere. Ceilalţi, deştepţii, isteţii, consideră realitatea gata făcută, cunoscută, clasată; o preiau în bloc, în fond schematic şi abstract; trec prin viaţă fără să bănuiască esenţele, percep cu promptitudine tot ce e convertibil în cifre sau practice combinaţii, dar nu ştiu nimic sau prea puţin despre viaţă. Numai distraţii apercep realul, numai ei ştiu să descopere.

 

Despre modestie

Aş vrea să spun ceva despre modestie ca virtute nu morală ci tehnică, adică despre modestie ca metodă de lucru (şi de cunoaştere, ceea ce din punctul meu de vedere e cam totuna). Un om de ştiinţă, un artist, un conducător, trebuie să fie capabil şi de îndoială şi de siguranţă; oricît de contradictorii în aparenţă, aceste două atitudini sînt indispensabile şi lipsa uneia se resimte neapărat în rezultate. Nu numai îndoiala, dar şi siguranţa înseamnă modestie; cel care, după cine ştie cîtă ezitare, nemulţumire de sine, strădanie şi perseverenţă, sau (aparent) dintr-odată fără greş, ajunge să isprăvească un lucru de seamă, acela e sigur de valoarea lui şi asta îl face răbdător şi măsurat; el va şti să suporte şi nerecunoaşterea şi critica şi batjocura, oricît l-ar face să sufere. El va şti exact pînă unde a putut ajunge şi pînă unde nu. Un exemplu frumos de modestie îl dau aceste cuvinte spuse de Goethe lui Eckermann: “Tieck e un mare poet, dar a-l compara cu mine e ca şi cînd m-ai compara pe mine cu Shakespeare”.

Infatuarea, supralicitarea operei proprii, setea de adulaţie ascund undeva sub lipsa de îndoială o secretă nesiguranţă şi sînt în fond de o pauperă modestie: cea de a se mulţumi cu prea puţin, de a se amăgi cu camelotă. Tot aşa de sărmană e şi fala de a aparţine unei anumite familii, rase sau profesii (altceva e mîndria de a perpetua o tradiţie ilustră, cu modestie faţă de aceasta). “Prostul – zice un proverb – dacă nu e fudul n-are haz.”

Făţărnicia e odioasă, există însă o modestie ipocrită, care e ironică, şi una convenţională, care e curtenitoare. Dar a cunoaşte măsura exactă a meritului propriu şi a o mărturisi fără indiscreţie nu e în afara curteniei şi nici a modestiei: “De dire moins de soi qu’il n’y en a, c’est sottise, non modestie” (Montaigne, Ess. 2, c. VI).

 

Despre exagerare

“Să nu exagerăm!” Dar, mă rog, de ce să nu exagerăm? Geometria e exagerare, filosofia e exagerare, poezia tot aşa. Tot ce are sens este exagerare. Realitatea curentă e aşa cum e şi atîta cît e, dar cunoaşterea exagerează. Realul, în sens ontologic, şi idealitatea ca necesitate a spiritului sînt exagerări. A avea “măsură” nu înseamnă a turna apă în vin şi a reduce totul la o scară mijlocie, aşa-zis normală. Pentru asemenea moderaţie există un cuvînt nemţesc foarte bun: “Halbheit”, care înseamnă jumătate de măsură şi platitudine. “Măsura” grecilor era excesivă, ca şi hybris-ul care o rupea. Seninătatea lor era un echilibru nestatornic al exceselor contrarii.

Fără o doză de exagerare nu există nici cunoaştere şi nici acţiune. Nici ştiinţă, nici artă, nici dreptate. Şi nici bun-simţ.

Mai multe citate din carte, aici: http://atelier.liternet.ro/articol/3147/Alexandru-Paleologu/Bunul-simt-ca-paradox.html

“Se confunda mai intotdeauna bunul-simt cu simtul comun; e adevarat ca merg o buna bucata de drum impreuna, pornind de la constatari elementare. Dar simtul comun cade repede in aporii sau platitudini, in vreme ce bunul-simt isi urmeaza fara greseala drumul ajungind la descoperiri senzationale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic. E darul de a «simti bine», de a discerne, de a-si reprezenta, de a imagina adevarul, de a indrazni.“

„Esentiala finalitate a literaturii, a artei in genere, in care intra, vrind-nevrind si critica, si eseul, si filosofia, chiar si marea oratorie, este in ultima instanta o «finalitate fara scop», adica una de cunoastere, de contemplare, de aprehendare a adevarului.“

(Alexandru Paleologu)

 

Din cuprins:

Indrazneala de a fi banal; Tehnica paradoxului; Bunul-simt ca paradox; Valorile consacrate si iconoclastii; Iconoclastii si valorile consacrate; Duelul lui Descartes; „Inteligenta normala“; Umor si mizantropie; Carturari si intelectuali; Scepticism, dogmatism, sofistica; Elogiul gafei; A fi distrat;  Istoria si optimismul; Cinismul si morala; Exercitiu sofistic; Despre modestie; Despre exagerare; Lauda de sine; Curaj si ezitare.

 

Carti scrise de acelasi autor:

Breviar pentru pastrarea clipelor; Despre lucrurile cu adevarat importante; Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu; Ipoteze de lucru; Spiritul si litera; Simtul practic; Alchimia existentei.

CONVORBIRI CU OCTAVIAN PALER de Daniel Cristea – Enache

O carte-convorbire, purtată în scris de autor cu scriitorul Octavian Paler, dându-i acestuia din urmă, posibilitatea să răspundă în stilul spu, să se dezlănţuie. M-a uimit modestia şi singurătatea lui Paler iar dialogul purtat cu autorul este foarte interesant şi de bun simţ, pe teme diverse dar şi contemporane. Astfel aflăm părerea lui Paler despre diferite lucruri, evenimente, persoane etc

De pe copertă:

Când mi-a venit ideea unui volum de convorbiri cu Octavian Paler? Îmi amintesc bine momentul: tocmai încheiasem lectura romanului sau Viata pe un peron, caruia urma sa-i fac o prefata pentru editia de la Corint. Eram, de ani buni, impresionat si intimidat de Octavian Paler. De cartile sale, ca si de iesirile in spatiul public, intotdeauna memorabile prin greutatea si tonalitatea cuvintelor rostite. Intr-o epoca a logoreei si grafomaniei, cu atatia analisti improvizati si scriitori inchipuiti, acest intelectual stralucit avea darul de a restitui cuvantului gravitatea pierduta si axa lui interioara. Aproape fiecare propozitie scrisa ori rostita de Octavian Paler se intiparea in memorie si in constiinta, facandu-te sa gandesti si sa-ti pui intrebari. Ceea ce ma frapase recitind Viata pe un peron era nevoia de comunicare a autorului. In toate cartile lui Octavian Paler exista o voce multiplicata, un ego ce se diminueaza voit, ca sa inregistreze alteritatea. Cand interlocutorul lipseste, Octavian Paler si-l creeaza, dedublandu-se si purtand pasionante dialoguri interioare. Mi se pare inutil sa caut, in dialogul acesta, o sintagma pe care s-o plasez in titlul cartii. Definitia ei ideala, argumentul peremptoriu, recomandarea cea mai buna este chiar numele autorului cu majuscula, care a compus-o, sclipitor, la patru maini.

Convorbiri cu Octavian Paler este un interviu atipic iar Daniel Cristea-Enache isi argumenteaza alegerea inca din primele pagini: atunci cand porti un dialog cu un scriitor de calibrul lui Paler, a miza pe spontaneitatea si improvizatiile necesare unui om ce are atintit spre el un reportofon, e aproape rusinos. “Intervievatorul” nu vrea sa il incurce pe Paler fiindca il respecta prea mult asa ca il lasa sa raspunda in felul sau caracteristic: in scris, rar, grav, consistent si atat de profund incat ai impresia ca redefineste constant niste granite ale gandirii.

Este, deci, vorba mai degraba despre un schimb de mesaje scrise decat de un dialog in adevaratul sens al cuvantului. Insa acest lucru ii da suficienta libertate maestrului pentru a se dezlantui, rezultatul fiind o serie de eseuri ale caror teme sunt excelent ghidate de Daniel Cristea-Enache, o persoana ce rezoneaza bine cu Paler si alege subiecte provocatoare pentru acesta, fara insa a depasi limita bunului simt, fara a jigni incercand treceri spre comercial cu un om care, in ciuda faptului ca a scris carti ce s-au vandut, ar putea fi etichetat in multe feluri, numai comercial nu.

Paler a decis sa isi dateze toate insemnarile din perioada corespondentei, rezultatul fiind o carte de tip jurnal (sau blog, daca vreti) cu singurul amendament ca insemnarile au legatura intre ele, decurgand una din alta si fiind, asa cum am mai zis, ghidate de intrebarile lui Cristea-Enache.

Convorbirile cu Octavian Paler au inceput in noiembrie 2005 iar ultima insemnare pe care autorul a facut-o este datata 29 aprilie 2007, cu doar o saptamana inainte de moartea scriitorului. Desi Cristea-Enache si-ar fi dorit o carte groasa, “care sa stea singura in picioare”, se pare ca acel “destin” despre care Paler vorbea frecvent a decis brutal si neconditionat, fara sa ceara acordul: cartea va avea “cam 300 de pagini”, asa cum ii placeau lui cartile, “ca sa incante cititorul fara sa-l oboseasca“.

 

Desi Convorbirile pastreaza, evident, stilul mereu tanar, activ, profund, puternic analitic si moralist al lui Paler, putem observa un element nou, greu de gasit (in mod explicabil) in restul cartilor sale: doza de modernism. Din cauza perioadei in care cartea a fost scrisa si datorita faptului ca uneori autorului ii scapa si elemente ce tin de viata sa de zi cu zi, putem citi despre emisiunile la care participa la Antena3, respectul pe care i-l purta lui Mihai Gadea, “oierul Becali”, dar si despre lucrurile “politically-correct” sau “happy-ending”-urile americane. Iar aceste lucruri impresioneaza in primul rand prin prisma ideii pe care el a promovat-o atat de puternic, ca progresul tehnologic declanseaza regresul spiritual, ca odata cu asaltul tehnologiei si al informatiei, avem mai putin timp sa ne cunoastem pe noi.

Inchei cu sentimentul amar ca am spus prea putine. Dar ma incalzeste usor ideea ca, vorbind despre Octavian Paler, putini ar putea traduce din simtire in cuvinte la fel de bine cum a facut-o el. Paler a fost un traducator de sentimente si de oameni iar capodopera sa este propria traducere. A incercat toata viata sa se cunoasca si sa se explice pe el lui si, scriind despre asta, a reusit sa ajute pe multi sa se cunoasca pe ei.

Daca Bernanos n-ar fi spus-o cu cateva zeci de ani in urma sau Paler n-ar fi tinut atat de mult la originalitate, citatul urmator ar fi putut sa fie al sau:

“Nu stiu pentru cine scriu, dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa ma justific. In ochii cui? Am spus-o deja, dar infrunt ridicolul de a mai spune-o o data: in ochii copilului care am fost.“

O recenzie de: Andrei Rosca

Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul, de Robin Sharma

– O fabulă spirituală despre împlinirea visurilor şi a destinului propriu –

 O carte motivaţională, pe care ar trebui să o citim şi recitim, până ne intră în reflex şi căpătăm încredere în forţele proprii. După cum am mai spus, când citesc astfel de cărţi, simt că totul este posibil.

 

 

Sublinierile mele din carte:

„Adevărata generozitate faţă de viitor constă în a da totul prezentului”. (Albert Camus)

„Când am încetat să mai pierd atât de mult timp vânând marile plăceri ale vieţii, am început să mă bucur de cele mici”.

„Totul se întâmplă cu un rost. Eşecul este esenţial pentru dezvoltarea personală”.

„Când eşti inspirat de un scop măreţ, de un proiect extraordinar, toate gândurile tale îşi depăşesc limitele: mintea transcede limitările, conştiinţa se dezvoltă în toate direcţiile şi te regăseşti într-o lume nouă şi minunată. Forţe, facultăţi şi talente adormite sunt trezite la viaţă şi te descoperi ca fiind o persoană mult mai grandioasă decât ai visat vreodată”.

„Stabilirea obiectivelor pentru ceea ce ne dorim este esenţială pentru atingerea lor”.

 

„Viaţa îţi dă destul de mult din ceea ce-i ceri”.

„Concentrează-ţi fiecare strop de energie mentală asupra autodescoperirii”.

Spune tuturor celor pe  care îi cunoşti că vei slăbi sau că vei scrie acel roman sau orice alt scop ţi-ai propus.

„Există trei oglinzi care formează reflexia unei persoane: prima este cum te văd alţii, a doua este cum te vezi tu şi a treia reflectă adevărul”.

Într-un caiet pe care-l poţi numi Cartea Visurilor, poţi avea secţiuni pentru scopurile legate de fitnesul fizic, scopuri financiare, scopuri de dezvoltare personală, scopuri relaţionale şi sociale şi, cele mai importante, scopuri spirituale.

 

Când adopţi un obicei nou – omul trebuie să îndeplinească noua activitate timp de 21 de zile la rând. Instalarea este completă în aproximativ 21 de zile, timpul necesar pentru a crea o nouă cale neuronală. respectându-ţi scopul timp de 21 de zile şi realizând noua activitate la aceeaşi oră, în fiecare zi, o vei insera în rutina ta.

„Singurele limite ale vieţii tale sunt cele pe care ţi le stabileşti singur”.

„Când elimini frica din minte începi să arăţi mai tânăr, iar sănătatea ta devine mai vibrantă”.

„A-ţi acorda timp pentru a-ţi împrospăta forţele este cel mai important lucru pe care îl poţi face.”

O oră pe zi aspirând către tine însuţi îţi va conferi cu siguranţă rezultate dramatice în treizeci de zile. Instalarea completă a unui obicei nou durează cam o lună. Cheia este să le practici în fiecare zi dacă vrei să continui să obţii rezultate.

Tăcerea interioară aduce cu ea nenumărate beneficii, inclusiv un sentiment profund de bunăstare, pace interioară şi energie nelimitată.

Perioada de zece minute înainte de a adormi şi cea de zece minute după ce te-ai trezit îţi influenţează profund mintea subconştientă. În aceste intervale ar trebui să programezi în mintea ta doar gândurile cele mai inspiratoare şi mai senine.

Râsul este medicamentul sufletului.

Când te simţi obosit sau ciudat, ascultă puţină muzică.

Când am nevoie să mă simt motivat, repet „Sunt inspirat, disciplinat şi energizat” cu voce tare, de două sau trei sute de ori. Sau: „Sunt puternic, capabil şi calm”.

Eşti ceea ce gândeşti întreaga zi. Eşti ceea ce-ţi spui întreaga zi.

Principii aliniate cu acţiuni: studiu, compasiune, umilinţă, răbdare, onestitate şi curaj.

 

Singurul lucru care se interpune între oameni şi visele lor este teama de eşec.

 

Universul îi ajută pe cei curajoşi.

Autodisciplina îţi va oferi rezervele mentale necesare pentru a persevera când viaţa te pune în faţa unei cotituri.

Puterea voinţei îţi permite să te trezeşti la cinci dimineaţa pentru a-ţi cultiva mintea prin meditaţie sau să-ţi hrăneşti spiritul printr-o plimbare.

În fiecare zi, în timp ce mergi spre serviciu, repetă câteva cuvinte simple. Iată o mantră pe care îţi sugerez să o repeţi de cel puţin treizeci de ori pe zi: „Sunt mai mult decât par. Toată tăria şi puterea lumii se află în interiorul meu”.

Chiar şi antrenamentul de a te trezi cu o oră mai devreme şi păstrarea acestui obicei minunat îţi vor amplifica încrederea în sine, inspirându-te să atingi culmi şi mai înalte.

Zicală: dacă tinerii ar şti şi bătrânii ar putea!

Stăpânirea timpului înseamnă stăpânirea vieţii.

Nu uita niciodată că timpul petrecut înfrumuseţându-ţi orele libere nu se pierde niciodată. Te va face extrem de eficient în timpul orelor de muncă.

 

80% dintre rezultatele pe care le atingi în viaţă provin doar din 20% dintre activităţile care îţi ocupă timpul.

Trăieşte copilăria copiilor tăi.

Cel mai minunat dar pe care-l poţi da vreodată copiilor tăi este dragostea ta. Arată-le că sunt mult mai importanţi pentru tine decât recompensele trecătoare ale carierei tale profesionale. Destul de curând vor pleca construindu-şi propriile vieţi şi familii. Atunci va fi prea târziu, timpul va fi trecut.

Lumea e plină de milionari nefericiţi.

Obiceiurile pozitive vor genera rezultate, iar rezultatele te vor orienta către o schimbare personală.

“Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul” este cartea de succes a lui Robin Sharma, o carte vândută în milioane de copii în întreaga lume. Astfel, publicaţia este clasată pe locul cinci în istoria celor mai bine vândute cărţi din Israel, iar în India, timp de doi ani de zile, s-a clasat în top 10 al celor mai bine vândute cărţi.

 

Sumarul cartii :

Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul este povestea lui Julian Mantle, un avocat stralucit care, din cauza stilului de viata dezechilibrat, ajunge la un pas de moarte suferind un atac de cord intr-o sala de tribunal aglomerata.

Colapsul fizic ii genereaza o criza spirituala obligandu-l sa-si infrunte conditia si sa caute raspunsuri la cele mai importante intrebari ale vietii. Sperand sa-si gaseasca fericirea si implinirea, el porneste intr-o odisee extraordinara a unei culturi vechi in care descopera un remarcabil sistem de eliberare a potentialului mintii, trupului si sufletului si invata sa traiasca cu si mai mare pasiune, cu un tel mai bine conturat si intr-o pace deplina.

Îmbinând în mod stralucit intelepciunea spirituala atemporala a Estului cu principiile de succes extrem de agere ale Vestului, aceasta poveste insufletitoare arată pas cu pas calea ca sa puteti trai cu mai mult curaj si echilibru, in mai multa abundenta si bucurie.

Oricui ii place o fabula reusita, si aceasta este, cu siguranta, una dintre ele. Protagonistul este Julian Mantle, avocat de mare succes cu un program innebunitor si un set rusinos de prioritati spirituale. Desigur, a fost nevoie de o criza (un atac de cord) pentru a-l face pe Mantle sa ia o pauza. Si pauza a facut – vanzandu-si brusc toate bunurile mult-iubite pentru a calatori prin India in cautarea unei existente care sa aiba un sens. Invatatorii, guru, din Himalaya intalniti in drum dau sfaturi simple, cum ar fi acesta: „Ceea ce ti se asterne in fata si ceea ce se afla in urma ta nu inseamna nimic pe langa ceea ce se afla inlauntrul tau”. Totusi, iti vine usor sa treci peste simplitatea istorisirii fiindca fiecare sambure de intelepciune este adaptat in asa fel incat sa se adreseze persistentelor stari de neliniste interioara ale intelectualului occidental.

Cartea este un bestseller international si este citata ca referinta de toti autorii din domeniul dezvoltarii personale.

„O poveste captivanta care te educa si te incanta deopotriva.”, Paulo Coehlo

„Pur si simplu senzationala. Aceasta carte iti va binecuvanta viata.”, Mark Victor Hansen, co-autor al cartii Supa de pui pentru suflet

„Robin Sharma are un mesaj important pentru noi toti – unul care ne poate schimba viata.”, Scott DeGarmo, fost editor al revistei Success Magazine

Paginile acestei carti contin invataturi intelepte si lectii practice despre:  cum sa iti descoperi misiunea in aceasta viata si sa-ti urmezi chemarea; cum sa dezvolti o gandire armonioasa si sanatoasa; cum sa te auto-disciplinezi si sa actionezi plin de incredere si curaj; cum sa inveti sa apreciezi timpul ca pe cea mai valoroasa comoara a ta, cum sa iti consolidezi relatiile cu cei dragi si sa traiesti plenar fiecare clipa alaturi de ei.

Soţia mea favorită, de Tony Parsons

Motto:

UN BĂRBAT CU DOUĂ CASE ÎŞI PIERDE MINŢILE.  UN BĂRBAT CU DOUĂ FEMEI ÎŞI PIERDE SUFLETUL. Proverb chinezesc

Este emoţionantă şi foarte umană, ca tot ce scrie Tony Parsons. De asemenea, poate fi şi foarte adevărată, deşi nu mi s-a întâmplat să iubesc două persoane deodată. Cred că graniţa între înşelat şi neînşelat este foarte subţire şi uneori dintr-o nevoie de moment poţi distruge o relaţie de-o viaţă (pe viaţă). În tot cazul, într-un trio conjugal, mereu cel puţin o persoană are de suferit groaznic. Sunt curioasă dacă viaţa din Shanghai descrisă în carte se apropie de ce se întâmplă în realitate.

Sotia mea favorita este un roman despre bărbatii si femeile timpului nostru – despre conflictele lor, despre bucuriile lor şi despre dorinţele lor secrete. Este o carte despre momentul când aventura şi obsesia se sfârşesc şi începe adevărata dragoste.

Tânărul avocat Bill Holden şi soţia lui, Becca, se mută împreună cu fetiţa lor în vârstă de patru ani în Shanghai, un oraş aflat într-o dezvoltare economică explozivă. Este un loc al oportunităţilor şi al tentaţiilor, unde averile şi căsătoriile se fac şi se desfac într-un mod spectaculos. Familia lui Bill locuieşte în Paradise Mansions – un bloc luxos plin de “neveste secundare”: tinere femei frumoase, amantele unor bărbaţi bogaţi, precum vecina lor JinJin Li. După ce este martora unei tragedii, Becca se întoarce la Londra împreună cu Holly – iar Bill şi JinJin ajung să se apropie. Bill vrea să fie mai bun decât milionarul care o întreţine pe JinJin Li; mai mult decât un simplu bărbat infidel. Însă poate el să-i ofere lui JinJin altceva – dragostea pe care aceasta o merită? Şi poate oare să-şi mai iubească şi soţia?