BUNUL SIMŢ CA PARADOX de Alexandru Paleologu

O carte „grea”, care te provoacă să fii la înălţimea cuvintelor exprimate, ca să poţi înţelege subtilităţile autorului. Dar o carte care merită citită.

Volumul de eseuri Bunul-simţ ca paradox are un efect de “alarmare a inteligenţei”: o alertă produsă în interiorul structurilor betonate ale inteligenţei, menită să o elibereze, să-i insufle, astfel, curajul firescului sau, cum spune autorul, “îndrazneala de a fi banal” (firescul e în fond un act de curaj): cu alte cuvinte, inteligenţa este îndemnată spre o permanentă “dislocare” din sine, pentru a se salva de la osificarea în propriile abstracţii şi a se lepăda de aroganţele ce o mărginesc, act de curaj ce este posibil doar prin mijlocirea vitală a bunului simţ. Luciditatea, întemeiată în bunul simţ, nu poate fi decât liberă: mişcarea ei nu e nici haotică, nici mecanică, ci coerentă. E o coerenţă vie care exclude deopotrivă risipirea în haosul afectelor şi încremenirea în mecanica abstracţiilor. Această coerenţă se naşte din tensiunea în care se reunesc (sub semnul bunului-simţ), susţinându-se şi sporindu-se reciproc, luciditatea şi sentimentul; scindarea acestei unităţi vii face ca ambele părţi esenţiale să sucombe iremediabil în prostie, ratând, ca atare, libertatea. Cum spune Paleologu, nu inteligenţa este contrariul prostiei; “contrariul prostiei e bunul-simţ”.

Astfel, bunul-simţ se manifestă sub auspiciile paradoxului, care sfidează locurile comune, alertând conştiinţa cu privire la adevăr, rezultând, în fond, în reunirea a ceea ce a fost nefiresc scindat, în scopul reinstituirii coerenţei, a firescului.

 

Din carte:

A fi distrat

Distracţia e o manifestare a setei de cunoaştere. Distratul, absorbit de gînduri lăuntrice sau fascinat de spectacolul lumii externe, din care surprinde detalii revelatoare, urmărindu-le cu o curiozitate plină de mirare, e nedisponibil, absent la solicitările imediate, fiind total solicitat de cunoaştere. Ceilalţi, deştepţii, isteţii, consideră realitatea gata făcută, cunoscută, clasată; o preiau în bloc, în fond schematic şi abstract; trec prin viaţă fără să bănuiască esenţele, percep cu promptitudine tot ce e convertibil în cifre sau practice combinaţii, dar nu ştiu nimic sau prea puţin despre viaţă. Numai distraţii apercep realul, numai ei ştiu să descopere.

 

Despre modestie

Aş vrea să spun ceva despre modestie ca virtute nu morală ci tehnică, adică despre modestie ca metodă de lucru (şi de cunoaştere, ceea ce din punctul meu de vedere e cam totuna). Un om de ştiinţă, un artist, un conducător, trebuie să fie capabil şi de îndoială şi de siguranţă; oricît de contradictorii în aparenţă, aceste două atitudini sînt indispensabile şi lipsa uneia se resimte neapărat în rezultate. Nu numai îndoiala, dar şi siguranţa înseamnă modestie; cel care, după cine ştie cîtă ezitare, nemulţumire de sine, strădanie şi perseverenţă, sau (aparent) dintr-odată fără greş, ajunge să isprăvească un lucru de seamă, acela e sigur de valoarea lui şi asta îl face răbdător şi măsurat; el va şti să suporte şi nerecunoaşterea şi critica şi batjocura, oricît l-ar face să sufere. El va şti exact pînă unde a putut ajunge şi pînă unde nu. Un exemplu frumos de modestie îl dau aceste cuvinte spuse de Goethe lui Eckermann: “Tieck e un mare poet, dar a-l compara cu mine e ca şi cînd m-ai compara pe mine cu Shakespeare”.

Infatuarea, supralicitarea operei proprii, setea de adulaţie ascund undeva sub lipsa de îndoială o secretă nesiguranţă şi sînt în fond de o pauperă modestie: cea de a se mulţumi cu prea puţin, de a se amăgi cu camelotă. Tot aşa de sărmană e şi fala de a aparţine unei anumite familii, rase sau profesii (altceva e mîndria de a perpetua o tradiţie ilustră, cu modestie faţă de aceasta). “Prostul – zice un proverb – dacă nu e fudul n-are haz.”

Făţărnicia e odioasă, există însă o modestie ipocrită, care e ironică, şi una convenţională, care e curtenitoare. Dar a cunoaşte măsura exactă a meritului propriu şi a o mărturisi fără indiscreţie nu e în afara curteniei şi nici a modestiei: “De dire moins de soi qu’il n’y en a, c’est sottise, non modestie” (Montaigne, Ess. 2, c. VI).

 

Despre exagerare

“Să nu exagerăm!” Dar, mă rog, de ce să nu exagerăm? Geometria e exagerare, filosofia e exagerare, poezia tot aşa. Tot ce are sens este exagerare. Realitatea curentă e aşa cum e şi atîta cît e, dar cunoaşterea exagerează. Realul, în sens ontologic, şi idealitatea ca necesitate a spiritului sînt exagerări. A avea “măsură” nu înseamnă a turna apă în vin şi a reduce totul la o scară mijlocie, aşa-zis normală. Pentru asemenea moderaţie există un cuvînt nemţesc foarte bun: “Halbheit”, care înseamnă jumătate de măsură şi platitudine. “Măsura” grecilor era excesivă, ca şi hybris-ul care o rupea. Seninătatea lor era un echilibru nestatornic al exceselor contrarii.

Fără o doză de exagerare nu există nici cunoaştere şi nici acţiune. Nici ştiinţă, nici artă, nici dreptate. Şi nici bun-simţ.

Mai multe citate din carte, aici: http://atelier.liternet.ro/articol/3147/Alexandru-Paleologu/Bunul-simt-ca-paradox.html

“Se confunda mai intotdeauna bunul-simt cu simtul comun; e adevarat ca merg o buna bucata de drum impreuna, pornind de la constatari elementare. Dar simtul comun cade repede in aporii sau platitudini, in vreme ce bunul-simt isi urmeaza fara greseala drumul ajungind la descoperiri senzationale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic. E darul de a «simti bine», de a discerne, de a-si reprezenta, de a imagina adevarul, de a indrazni.“

„Esentiala finalitate a literaturii, a artei in genere, in care intra, vrind-nevrind si critica, si eseul, si filosofia, chiar si marea oratorie, este in ultima instanta o «finalitate fara scop», adica una de cunoastere, de contemplare, de aprehendare a adevarului.“

(Alexandru Paleologu)

 

Din cuprins:

Indrazneala de a fi banal; Tehnica paradoxului; Bunul-simt ca paradox; Valorile consacrate si iconoclastii; Iconoclastii si valorile consacrate; Duelul lui Descartes; „Inteligenta normala“; Umor si mizantropie; Carturari si intelectuali; Scepticism, dogmatism, sofistica; Elogiul gafei; A fi distrat;  Istoria si optimismul; Cinismul si morala; Exercitiu sofistic; Despre modestie; Despre exagerare; Lauda de sine; Curaj si ezitare.

 

Carti scrise de acelasi autor:

Breviar pentru pastrarea clipelor; Despre lucrurile cu adevarat importante; Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu; Ipoteze de lucru; Spiritul si litera; Simtul practic; Alchimia existentei.

Advertisements

0 Responses to “BUNUL SIMŢ CA PARADOX de Alexandru Paleologu”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s





%d bloggers like this: