Cine sunt

Oamenii care pot sa fie sinceri recunoscatori pentru lucrurile pe care le detin in imaginatie au adevarata credinta. Ei vor fi bogati; ei isi vor crea tot ce doresc“.  (Wallace Wattles)

Sunt un jurnalist căruia îi place să se exprime sub diverse forme. De când mă ştiu, mi-a plăcut să citesc şi să subliniez ceea ce mi-a atras atenţia. Pentru că oricum citatele erau notate apoi undeva, m-am gândit să împărtăşesc înţelepciunea scriitorilor cu alţii.  Câteodată, îmi exprim şi eu umila părere vis-à-vis de ce citesc, dar asta doar prin prisma percepţiei mele, fără pretenţii de a fi un “critic” avizat. Dupa citit, cel mai mult imi place sa visez.

Partea cu bucătăreala este încă la stadiul de proiect, pentru că-mi place să gătesc ceva nou/drăguţ/demn de a fi fotografiat, doar când am toate condiţiile necesare: dispoziţie, spaţiu, inspiraţie, toate ingredientele… (pentru că uneori improvizez şi schimb cu ce cred eu c-ar merge).

Sunt din Bucureşti, stau la bloc (deocamdată), am un copil (şi nu-mi mai doresc alţii), sunt ajunsă la maturitate dar mă simt încă tânără şi plină de energie. Cred că e loc de trăit şi de-acum încolo şi marile mele proiecte se vor realiza chiar dacă nu mai am 20 de ani. Poate ca visez cam mult, dar am credinta ca intr-o buna zi, visele vor deveni realitate.

Oana Grecea

oanagrecea@gmail.com

Advertisements

1 Response to “Cine sunt”


  1. 1 Diana September 29, 2011 at 18:22

    Oana, m-a emotionat cum ai scris niste lucruri atat de simple. Te pup.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s





%d bloggers like this: