Archive for August 28th, 2011

Iertaţi-mă că nu sunt japonez

de George Moise

O carte pe care am citit-o uşor şi cu mult interes, pentru că societatea japoneză mă fascinează foarte mult. Eram curioasă cum s-a adaptat cineva acolo, cât e de greu să înveţi limba, ce obiceiuri au şi cât de mult ţint cont de tradiţii. George Moise a reuşit să pomenească şi povestească de toate acestea şi m-a făcut să îndrăgesc societatea japoneză dar să nu-mi doresc să fac parte din vreo familie de-a lor. Nu cred că aş putea suporta atâtea reguli şi o viaţă ca un mic roboţel. Dar în schimb admir curăţenia şi atitudinea lor faţă de mediu, şi cum au toate lucrurile puse la punct. Volumul este dedicat mamei autorului şi soţiei lui, japoneza Miwako, singurele femei din viaţa lui (zice autorul), cărora nu are nimic să le reproşeze. Oricum, demn de admirat curajul lui Moise de a vrea să trăiască într-o societate complet diferită de a noastră.

De pe coperta cărţii, apărută la editura Curtea Veche:

Iertaţi-mă că nu sunt japonez nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător, care îşi găseşte în cele din urmă ţărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să-şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă“.

„Dacă aş fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasă? Nu. E povestea simplă a unui om care încearcă să citească ziarul. Şi, timp de un an, învaţă semne şi cuvinte. Îl despart o mie de semne neştiute de ziua în care va deschide un ziar şi îl va citi. Atâta tot. Nu e un erou.“

După cum ironic se autodescrie, CV-ul lui arată ca „faianţa băii unuia care a făcut clismă cu guaşe“, un amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri, experienţe şi scurte regăsiri. Născut pe 19 octombrie 1974 în Bucureşti, deşi se simte un intrus în lumea cifrelor, George Moise urmează totuşi secţia de matematică-fizică a Liceului Mihai Viteazul şi apoi cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti. Renunţă după nici un an pentru a studia actoria la Universitatea Hyperion, de unde se retrage iar, picând apoi, de patru ori consecutiv, examenul de admitere la secţia de actorie a UNATC.

Lucrează o vreme în presă, la revistele Liceenii şi Cutezătorii. Colaborarea cu obscura revistă de cultură Revanşa îi deschide gustul pentru proza scurtă. Cochetează şi cu radioul, mai întâi ca publicist-comentator la Radio România Tineret, apoi ca ­scenarist la Redacţia Teatru şi Divertisment.

Absolvă pe rând Şcoala Superioară de Jurnalistică, apoi secţia de scenaristică a Facultăţii de Film a UNATC. Obţine Premiul Criticii şi Premiul Publicului la Festivalul Studenţesc CINEMAIUBIT pentru O zi din viaţa lui Vasile Marinuş, respectiv Ciocolată.

După trei ani de „detenţie“ în publicitate, îşi dă demisia şi se îmbarcă pe un vas de croazieră ca fotograf, experienţă care avea să-i schimbe, radical, existenţa. În 2008 se mută în Japonia unde are diverse joburi ca muncitor la o fabrică de legume, profesor de limba engleză, şofer, traducător, bucătar, fotograf.

Iertaţi-mă că nu sunt japonez este debutul său literar oarecum târziu, povestea adaptării (sau a inadaptării) în Japonia, suma experienţelor primului an într-o cultură total diferită sau un alt amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri şi scurte regăsiri.

Advertisements

MICUL PRINŢ

De Antoine de Saint -Exupery

Nu credeam să ajung să plâng din nou la o carte pentru copii deveniţi adulţi. De fapt, are atâtea pilde că e greu să rămâi indiferent când o citeşti. Am recitit-o în cadrul lecturilor de seară pentru fata mea. Uneori e atât de important să nu uităm să redevenim copii… Descoperi cât de ciudaţi, dificili şi sofisticaţi sunt oamenii mari.

Dacă tu mă îmblânzeşti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume…

Nu cunoaştem decât ceea ce îmblânzim. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Ei cumpără lucruri de gata, de la neguţători. Cum însă nu există neguţători de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei să ai un prieten, îmblânzeşte-mă!”

Pentru a îmbânzi pe cineva, adică pentru a ajunge să devii prieten cu cineva: „Trebuie să ai foarte multă rabdare. La început, te vei aşeza ceva mai departe de mine. Eu te voi privi cu coada ochiului, iar tu nu vei rosti niciun cuvânt. Graiul e izvor de neîntelegeri. Însă vei putea, pe zi ce trece, să te aşezi din ce în ce mai aproape de mine”.

 „Dacă vii la voia întâmplării, eu niciodată nu voi ştii la care ceas să-mi împodobesc sufletul”.

 „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor”.

„Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta să fie atât de preţioasă”.

 „Ceea ce văd eu aici nu e decât coaja. Lucrul cel mai preţios rămâne nevăzut”.


August 2011
M T W T F S S
« Jun   Jan »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Advertisements