Archive for April, 2012

In cautarea Orelor

Nici nu stiu ce e mai frumos, cartea sau filmul. Oricum, nu e aproape nicio diferenta intre ele.

Încă o dată, scrierile pornite de la realitate se dovedesc mai valoroase decât ficțiunile pure. Romanul Orele de Michael Cunningham, apărut la editura Polirom în colecția Top 10+ (Capodopere ale literaturii), spune povestea a trei destine feminine din timpuri diferite (1923, 1949 și anii 2000).

Totul pornește de la povestea scriitoarei Virginia Woolf în momentul conceperii romanului Doamna Dalloway. Autorul arată starea psihică a lui Woolf, cu încercarea de a-și învinge nebunia și de a-și termina romanul. Un roman ușor trist, cu femei nemulțumite de viața lor, așa cum întâlnești adesea în viața reală, dar despre care nimeni nu vorbește. Aparent iubite – chiar o contradicție ai zice – dar care nu-și iubesc, la rândul lor, nici partenerul, nici viața pe care o duc.

Pentru că ediția apărută la Polirom are pe copertă trei actrițe cunoscute din filmul omonim The Hours (cu Meryl Streep, Nicole Kidman – care a luat un Oscar pentru rol și Julianne Moore), am vrut să-l văd. Este aproape identic cu cartea, exceptând unele descrieri de personaje, însă este folositor de văzut, pentru fixarea mai ușoară a poveștii.

Personajele sunt pline de reflecții asupra vieții, gen „În zilele noastre îi cântărești pe oameni în primul rând după bunătate și capacitatea de a se devota“ sau „Atâtea femei trăiesc fără să se plângă, apelând la subterfugii și tăceri, cu accese de depresie“.

Cred că autorul,  care s-a documentat enorm despre Virginia Woolf – i-a citit romanele, jurnalele, scrisorile, își exprimă cu grație opinia despre scriitori și actul de creație, prin  spusele unui personaj: „Ne luptăm să scriem cărți care nu schimbă lumea, în ciuda talentului nostru“. Cu toate aceste îndoieli, Michael Cunningham a avut onoarea să fie dinstins cu premiul Pulitzer pentru acest roman, o performanță în viața unui scriitor.

Concluzia îi aparține, în ultimele pagini ale cărții: „Ne trăim viețile, facem ce facem și apoi adormim – cât se poate de simplu și de banal“.

Recenzia o gasiti, ca in ultima perioada, aici.

Advertisements

Pe urmele lui Putin

O alta biografie celebra, Omul fara chip, adica despre Vladimir Putin, presedintele Rusiei. Gasiti recenzia ei, aici http://www.elefant.ro/bookmag/pe-urmele-lui-putin

Dacă ar fi fost să denumesc eu cartea jurnalistei rusoaice Masha Gessen i-aș fi spus: ”Omul fără scrupule”, nu ”Omul fără chip”, așa cum se numește volumul apărut la Editura Pandora M. Citind-o, ajungi să-l urăști sincer pe Vladimir Putin, președintele Rusiei, adică al celei mai întinse țări din lume și să te temi chiar să ajungi vreodată să ai de-a face cu mafia rusească.

Documentarea autoarei este de apreciat deși folosește de foarte multe ori ”posibil”, ”cine știe”, ”s-ar putea” și alte apelative de îndoială a spuselor ei, dar și pentru că sursele ei se tem de multe ori să spună lucrurilor pe nume și lasă doar să se înțeleagă. Aflat la al treilea mandat de președinte (din martie 2012), Putin a reușit să terorizeze pe toți cei din jurul lui care au îndrăznit să iasă din cuvântul lui, sau să candideze de exemplu la președinție. Cel mai cunoscut caz este al celebrului campion la șah, Gari Kasparov, care avea și banii și semnăturile necesare pentru a candida la această funcție. Spun semnăturile pentru că Putin a avut grijă, după primul său mandat, să modifice legea și să ceară potențialilor candidați un număr mare de semnături obținute într-un interval mai mic de timp. Deci Kasparov a fost până în final victima lui Putin, fiind sabotat sistematic în îndrăzneala de a-și face campanie electorală. Dar a fost un caz fericit pentru că nu a sfârșit otrăvit sau omorât ca alți oameni de afaceri, politicieni ori jurnaliști pe care Putin nu-i suferă.

Vladimir Putin nici măcar nu-și reneagă originile de bătăuș ori să-și ascundă temperamentul coleric. Chiar se mândrește cu el, iar Biografia sa, dictată jurnaliștilor în 2000, la primul său mandat relevă faptul că este un ”golan”, apelativ cu care se mândrește și pe baza căruia răspunde grosolan la orice întrebare incomodă.

Chiar dacă la începutul cărții am avut îndoielilel mele la faptele/declarațiile prezentate de autoare în carte, pe parcurs, există și lucruri evidente, dovedite de istorie și mediatizate. Printre ele se numără schimbarea constituției ca să poată candida și la al treilea mandat (deși nu consecutiv), mărirea perioadei de conducere de la 4 la 6 ani. În șase luni de la primul său mandat, Putin a reușit să transforme/transfere patru televiziuni private în televiziuni de stat, prin șantajarea acționarilor respectivi. Metodele folosite pentru împiedicarea ascensiunii (mai ales financiare) a unor afaceriști sunt de speriat pentru orice om normal. Poate astea sunt practicile KGB, locul de unde provine Putin. De asemenea, confiscând averile unor oligarhi ruși Putin și-a crescut averea considerabil, lucru cu care nu se ascunde, deși originile sale sunt sărace, iar salariul de președinte nu este tocmai pe măsura imperiului creat.

Este interesant însă de citit cât de mult ne asemănăm noi ca români și evoluția noastră după căderea comunismului cu rușii, care s-au îmbogățit la fel, care au licitații trucate, jocuri de interese. Din carte mai puteți afla povestea oligarhului Berezovski, omul aflat în spatele ascensiunii președintelui, a primarului Sobceak, răpus de un atac de cord suspect, istoria doborârii celui mai bogat om din Rusia, fostul patron al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski, culisele confictului din Cecenia, ale atentatelor de la Moscova și Beslan și al naufragiului submarinului Kursk.