Ce secrete poate avea Vaticanul

Am vrut să citesc ”Secretele Vaticanului”, carte scrisă de Bernard Lecomte și apărută la editura Litera, după ce am urmărit documentarul “În interiorul Vaticanului”, difuzat pe National Geografic.
Monarhul absolut al oamenilor, centrul de influență al uneia din cele mai vechi locuri din lume – Vaticanul- este pentru majoritatea oamenilor un stat misterios, cu reguli numai acolo știute. De altfel, în afară de Piața San Marco și basilica Sf Petru, restul teritoriului este de nevizitat/nepătruns pentru ceilalți vizitatori.
Prezentarea documentarului vizionat spune așa: ”Obținând acces unic la personalul din Vatican, inclusiv la șefii de securitate și la fotograful oficial al Papei, Francesco Sforza, National Geographic Channel dezvăluie sarcinile zilnice ce trebuie duse la îndeplinire pentru ca viața și activitatea reprezentantului lui Hristos pe pământ să se desfășoare fără cusur”.
De altfel, securitatea Papei este esențială, într-un orășel de 44 de ha, în care 30.000 de vizitatori cutreieră zilnic sălile bazilicii Sf Petru. Bernard Lecomte, jurnalist celebru în Franța, este autorul a două biografii despre Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea. Este specialist în istoria Vaticanului. În cele 220 de pagini, autorul explică cum sediul Bisericii Catolice reprezintă un caz unic în lume: nu s-a supus niciodată regulilor mediatice. ”Transparența nu este o regulă aici și probabil că nu va fi niciodată”.
Cartea prezintă principalele secrete ale istoriei Vaticanului pe durata unui secol. ”Secretele Vaticanului rămân fascinante şi acum, la fel ca în urmă cu 2000 de ani, când Sfântul Petru era crucificat pe locul actualei bazilici care îi poartă numele. Muzeele, finanţele, criptele, conciliile, papii şi cardinalii… totul este încărcat de mister şi de veneraţie în Cetatea Sfântă. Lunga sa istorie este greu de cuprins într-o singură carte, de aceea lucrarea de faţă se limitează la secolul XX, de la apariţia comunismului până la alegerea ultimului papă. Bernard Lecomte realizează o anchetă uimitoare, desfiinţând tabuuri şi răspunzând la întrebări deseori incomode pentru Biserica Catolică”, se arată pe coperta patru a cărții. Totuși, prezentarea faptelor istorice nu a fost întotdeauna cronologică în carte și când te gândeai că vei citi continuarea faptelor începute în capitolul anterior te trezeai într-o altă perioadă istorică. A fost puțin obositor să urmăresc ce s-a întâmplat în trecut cu Vaticanul, fiind interesată mai mult de Papa Ioan Paul al II-lea și actualul papă.
Am aflat citind-o că acordurile de la Laterano asigură Sfântului Scaun o suveranitate deplină și independentă asupra statului numit ”Cetatea Vaticanului”. Acordurile comportă și o convenție financiară prin care se atribuie indemnizații Sfântului Scaun de 750 milioane de lire pe an ca despăgubire pentru pierderea teritoriilor și a veniturilor de după constituirea statului italian. ”Concordatul instaurează catolicismul ca religie de stat în Italia. Inovația cea mai spectaculoasă este acel minuscul teritoriu de 44 de ha care face din Vatican cel mai mic stat din lume”, arată Lecomte.
Unul dintre Papi – Ioan al XXIII-lea a încercat să arate că lucrurile trebuie să se schimbe la Vatican: ”Biserica evoluează, iar misiunea celui care o călăuzește nu este s-o păstreze ca un muzeu”. Despre cel mai iubit Papă de care îmi amintesc – Carol Woityla -, în carte se spune că îi făcea plăcere să se roage și să cânte în latină. Născut în 1920, Carol Woityla a trecut prin război și ocupație, nazism și stalinism.  El a fost ales papă de către conclav la 16 octombrie 1978. Chiar de la alegerea sa, Papa Ioan Paul al II-lea (58 de ani) are de gând să facă o vizită în țara sa natală. ”Hotărând să-l susțină pe Walesa și pe prietenii lui în pofida teribilei lovituri date acestora, Ioan Paul al II-lea face o alegere crucială, fiindcă el este Papă și nu un simplu preot al unei parohii din Gdansk. Miza este prea mare, depășind conjunctura poloneză. Miza se dovedește colosală. Este morală și politică în același timp și depășește cu mult cadrul Poloniei”.
Atentatul asupra papei Ioan Paul al II-lea a avut loc la 13 mai 1981. Papa a fost atunci atins în abdomen, la cotul drept și la arătătorul mâinii stângi. Cred că asta i-a afectat serios sănătatea pe parcursul următorilor ani, dar în carte nu se arată continuarea și cât de repede și-a revenit papa după atentat.
Sub Ioan Paul al II-lea mulți sfinți au fost ”ridicați în altare” numai după câțiva ani, cazul cel mai celebru fiind cel al maicii Tereza, beatificată după doar șase ani de la moartea sa.
Ioan Paul al II-lea a murit în aprilie 2005.  La câteva zile după aceea, din câte îmi amintesc, a fost ales un nou papă, iar televiziunile urmăreau fumul ce avea să iasă pe coș. Pentru a obține un fum negru, semn că alegerile nu au ajuns la nici un rezultat, pe vremuri se puneau peste buletinele de vot, aruncate în tradiționala sobă de fontă, paie umede. De data asta, s-au adăugat bucăți de funie și de smoală ca fumul să fie negru.
La moartea lui Ioan Paul al II-lea, cardinalul Ratzinger (actualul papă) nu părea să fie un posibil succesor al acestuia. ”Scopul acestui vot (de alegere a papei) fără candidatură, fără program și fără campanie electorală nu constă în a alege pe cineva în detrimentul altcuiva, ci în a desemna personalitatea cea mai aptă să conducă Biserica în totalitatea ei”, explică Lecomte. Ratzinger era un teolog fără pereche, un om de o cultură excepțională. Când a fost întrrebat cu ce nume vrea să fie numit, a suprins pe toată lumea: Benedict al XVI-lea. ”Surpriză pentru conclav: mulți se gândeau că cel mai bun prieten și cel mai apropiat consilier al pontifului polonez avea să opteze pentru numele de Ioan Paul al III-lea”.
Din documentar am mai aflat că la Vatican se găsesc 250 de camere de supraveghere cu circuit închis, că în cele 30 de minute de plimbare ale papei prin grădinile Vaticanului se închid toate străzile, și că supravegherea se face cu zecile de camere ascunse în copaci și în tufe. În Vatican doar creștinii pot lucra pentru statul clerical. Acest micuț stat are un supermarket, un oficiu poștal, un cotidian, o gară și o tipografie. Într-un an, 1,5 milioane de persoane vin în Piața San Marco la rugăciunea duminicală.
Nu trebuie să fii catolic ca să-ți dorești să afli mai multe despre Vatican și secretele ce se află dincolo de zidurile sale.
Aceasta recenzie a aparut pe blogul editurii Litera.
Advertisements

0 Responses to “Ce secrete poate avea Vaticanul”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s





%d bloggers like this: