Archive for the 'Jurnale/ Calatorii/ Biografii' Category

Marele seducator Jack Nicholson

 

Despre actorul Jack Nicholson se poate spune orice, numai că este o frumusețe nu! Cu toate acestea, are un farmec aparte, cu care a cucerit multe femei (unele celebre ori topmodele), am aflat din biografia sa apărută la editura Victoria Books. Volumul intitual simplu Jack este scris de John Parker, care a pus cap la cap niște date și interviuri acordate de marele actor ziarelor și mai puțin televiziunilor (conform unui principiu al său pe care l-a respectat destul de mult).

Dacă despre filmele sale, pomenite cu lux de amănunte în carte, pornind de la anturaj, scenografie, selecție de actori se mai cunoaște ceva în viața publică, despre viața sa personală (dincolo de fotografiile cu fiecare femeie cu care a ieșit), nu știam mare lucru. De exemplu, am aflat că a fost crescut de-o mamă care îi era de fapt bunică, că adevărata mamă era sora lui cea mare și că, practic, până a descoperit adevărul a trăit într-o minciună dureroasă.

Talentul său nu s-a făcut remarcat prea devreme în cinematografie și, până după 30 de ani a avut de jucat roluri meschine, scene fugitive, care nu i-au adus nici bani, nici glorie. Cu unul din prietenii săi buni, Warren Beatty, a avut mai tot timpul un concurs neoficial a cărui miză erau femeile și filmele. Se spune totuși că aventurile lui Nicholson nu au avut aceeași clasă precum cele ale lui Beatty. Pentru ambii, acest fundal de sex și seducție a reprezentat ingredientul esențial al celebrității.

Jack Nicholson a fost și însurat și primul copil oficial, Jennifer, a fost încredințat după divorț mamei sale, actrița Sandra Knight, care s-a mutat în Hawaii. Cu toate acestea, Nicholson și-a văzut fiica în vacanțe.

Ajuns la 70 de ani, Jack Nicholson și-a lărgit repertoriul și a jucat roluri de care în ultima perioadă îmi amintesc cu plăcere. Personal, cel mai mult mi-a plăcut alături de Diane Keaton (fosta iubită a lui Warren Beatty, de care se îndrăgostește și Nicholson pe timpul filmărilor) – înSomething s Gotta Give (tradus la noi Ceva, ceva tot o ieși). Plăcut s-a făcut actorul și în comedia pură în Al naibii tratament!.

Nicholson a luat de trei ori Oscarul (dar a avut și multe alte nominalizări), a avut o serie de iubite arhicunoscute, iar cea mai lungă relație (de 17 ani, dar cu intermitențe) a fost cu Anjelica Huston.

John Parker a reușit în carte să contureze și să prezinte omul Nicholson, dincolo de titlurile din ziarele americane care îl prezintă mai mult ca un actor petrecăreţ.

Recenzia a aparut, in aceasta forma, pe BookMag, blogul librariei on-line http://www.elefant.ro.

Primele 15 recenzii ale mele pe BookMag, blogul Elefant.ro

Din cand in cand, voi mai posta linkurile cartilor citite si povestite pe BookMag, blog despre carti, autori, recenzii si alte evenimente culturale.

Nu am spus nimanui pana acum cat de mult ma bucur la fiecare carte care imi soseste, la bucuria pe care o am datorita acestei presiuni (in sens pozitiv) de a citi mai des pentru a impartasi apoi opiniile despre carte pe acest blog. Chiar daca nu sunt cea mai in masura persoana sa comentez carti si autori celebri, sunt un om pasionat de lectura cu inclinatii spre scris.  Asa ca, sper ca-mi va fi iertata indrazneala despre a povesti/comenta ce-au scris altii.

Iata ce-am citit in ultima perioada cu sufletul la gura (eu imi aleg titlurile despre care sa scriu):

Unde sunt eu in toata povestea asta? de Emir Kusturika:

http://www.elefant.ro/bookmag/emir-kusturika-fascinatia-oamenilor-din-balcani/

Viata mea, de Bill Clinton:

http://www.elefant.ro/bookmag/bill-clinton-ispitele-remuscarile-si-mantuirea-1/

http://www.elefant.ro/bookmag/bill-clinton-ispitele-remuscarile-si-mantuirea-2/

Nunta de Diamant, a Regelui Mihai cu Regina Ana:

http://www.elefant.ro/bookmag/nunta-de-diamant/

Calea lui Mandela, 15 lectii despre viata, iubire si curaj:

http://www.elefant.ro/bookmag/nelson-mandela-un-exemplu-pentru-noi-toti/

Jurnalul lui Kafka:

http://www.elefant.ro/bookmag/jurnalul-ursuzului-kafka/

Cititorul, de Bernhard Schlink:

http://www.elefant.ro/bookmag/in-plasa-cititorului-lui-bernhard-schlink/

Lolita, de Vladimir Nabokov:

http://www.elefant.ro/bookmag/incitata-de-lolita-lui-vladimir-nabokov/

Citind Lolita in Teheran:

http://www.elefant.ro/bookmag/pe-urmele-lolitei-in-teheran/

Zen, de Mircea Cartarescu

http://www.elefant.ro/bookmag/de-ce-e-zen-mircea-cartarescu/

Istorie Traita, de Hillary Clinton:

http://www.elefant.ro/bookmag/fascinatia-casei-albe-prin-ochii-unei-prime-doamne/

Warren Buffett. Despre Afaceri:

http://www.elefant.ro/bookmag/afaceri-pe-cinste/

Orele, de Michael Cunningham:

http://www.elefant.ro/bookmag/in-cautarea-orelor/

Omul fara chip, despre Vladimir Putin

http://www.elefant.ro/bookmag/pe-urmele-lui-putin/

O calatorie. Viata mea in politica, de Tony Blair:

http://www.elefant.ro/bookmag/calatoria-politica-a-lui-tony-blair/

Romania concediului meu

Vara asta – iulie 2012 – am mers in zona Lacului Bicaz, in satul natal al tatalui meu (comuna Hangu).  Am ajuns si la Durau, si la Lacul Rosu. Am facut drumetii prin sat, pe la o stana si prin padurile din statiunea Durau.

A fost o vacanta tonica si reconfortanta si nu am regretat o clipa ca vara asta nu am putut ajunge la mare. Impreuna cu copiii ne-am scaldat si in Lacul Bicaz, desi a trebuit sa cautam mult si bine un loc fara deseuri menajere aflate la mal. Din pacate, chiar daca au existat ceva actiuni de curatare a lacului (atunci cand seaca sunt aduse la mal toate resturile) acestea nu se vad, impresia de mizerie fiind pregnanta. Peisajele sunt insa ca in Elvetia sau Austria si e pacat ca localnicii nu sunt cumva sensibilizati/incurajati sa protejeze aceasta frumusete naturala.

Pe langa ce-am vazut, am intalnit oameni foarte primitori, rude si cunostinte din comuna Hangu. M-am bucurat sa aud ca biblioteca comunala a facut parte din programul de dotare cu computere sustinut de Fundatia Bill Gates si ca bibliotecara – Liliana Bostan (Pintea) se ocupa de incurajarea cititului in randurile copiilor, cu rezultate foarte bune. Sper sa aiba timp sa posteze mai mult pe facebook dupa pagina Biblioteca Hangu.

Prin urmare, m-am bucurat de un concediu in mijlocul naturii si al unor oameni foarte primitori. Promit sa revin!

Pe urmele lui Putin

O alta biografie celebra, Omul fara chip, adica despre Vladimir Putin, presedintele Rusiei. Gasiti recenzia ei, aici http://www.elefant.ro/bookmag/pe-urmele-lui-putin

Dacă ar fi fost să denumesc eu cartea jurnalistei rusoaice Masha Gessen i-aș fi spus: ”Omul fără scrupule”, nu ”Omul fără chip”, așa cum se numește volumul apărut la Editura Pandora M. Citind-o, ajungi să-l urăști sincer pe Vladimir Putin, președintele Rusiei, adică al celei mai întinse țări din lume și să te temi chiar să ajungi vreodată să ai de-a face cu mafia rusească.

Documentarea autoarei este de apreciat deși folosește de foarte multe ori ”posibil”, ”cine știe”, ”s-ar putea” și alte apelative de îndoială a spuselor ei, dar și pentru că sursele ei se tem de multe ori să spună lucrurilor pe nume și lasă doar să se înțeleagă. Aflat la al treilea mandat de președinte (din martie 2012), Putin a reușit să terorizeze pe toți cei din jurul lui care au îndrăznit să iasă din cuvântul lui, sau să candideze de exemplu la președinție. Cel mai cunoscut caz este al celebrului campion la șah, Gari Kasparov, care avea și banii și semnăturile necesare pentru a candida la această funcție. Spun semnăturile pentru că Putin a avut grijă, după primul său mandat, să modifice legea și să ceară potențialilor candidați un număr mare de semnături obținute într-un interval mai mic de timp. Deci Kasparov a fost până în final victima lui Putin, fiind sabotat sistematic în îndrăzneala de a-și face campanie electorală. Dar a fost un caz fericit pentru că nu a sfârșit otrăvit sau omorât ca alți oameni de afaceri, politicieni ori jurnaliști pe care Putin nu-i suferă.

Vladimir Putin nici măcar nu-și reneagă originile de bătăuș ori să-și ascundă temperamentul coleric. Chiar se mândrește cu el, iar Biografia sa, dictată jurnaliștilor în 2000, la primul său mandat relevă faptul că este un ”golan”, apelativ cu care se mândrește și pe baza căruia răspunde grosolan la orice întrebare incomodă.

Chiar dacă la începutul cărții am avut îndoielilel mele la faptele/declarațiile prezentate de autoare în carte, pe parcurs, există și lucruri evidente, dovedite de istorie și mediatizate. Printre ele se numără schimbarea constituției ca să poată candida și la al treilea mandat (deși nu consecutiv), mărirea perioadei de conducere de la 4 la 6 ani. În șase luni de la primul său mandat, Putin a reușit să transforme/transfere patru televiziuni private în televiziuni de stat, prin șantajarea acționarilor respectivi. Metodele folosite pentru împiedicarea ascensiunii (mai ales financiare) a unor afaceriști sunt de speriat pentru orice om normal. Poate astea sunt practicile KGB, locul de unde provine Putin. De asemenea, confiscând averile unor oligarhi ruși Putin și-a crescut averea considerabil, lucru cu care nu se ascunde, deși originile sale sunt sărace, iar salariul de președinte nu este tocmai pe măsura imperiului creat.

Este interesant însă de citit cât de mult ne asemănăm noi ca români și evoluția noastră după căderea comunismului cu rușii, care s-au îmbogățit la fel, care au licitații trucate, jocuri de interese. Din carte mai puteți afla povestea oligarhului Berezovski, omul aflat în spatele ascensiunii președintelui, a primarului Sobceak, răpus de un atac de cord suspect, istoria doborârii celui mai bogat om din Rusia, fostul patron al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski, culisele confictului din Cecenia, ale atentatelor de la Moscova și Beslan și al naufragiului submarinului Kursk.

O calatorie. Viata mea in politica, de Tony Blair

Din ciclul biografiilor de personalitati, am citit cartea “O calatorie. Viata mea in politica”, scrisa de Tony Blair. Gasiti recenzia ei pe BookMag:

 

Iertaţi-mă că nu sunt japonez

de George Moise

O carte pe care am citit-o uşor şi cu mult interes, pentru că societatea japoneză mă fascinează foarte mult. Eram curioasă cum s-a adaptat cineva acolo, cât e de greu să înveţi limba, ce obiceiuri au şi cât de mult ţint cont de tradiţii. George Moise a reuşit să pomenească şi povestească de toate acestea şi m-a făcut să îndrăgesc societatea japoneză dar să nu-mi doresc să fac parte din vreo familie de-a lor. Nu cred că aş putea suporta atâtea reguli şi o viaţă ca un mic roboţel. Dar în schimb admir curăţenia şi atitudinea lor faţă de mediu, şi cum au toate lucrurile puse la punct. Volumul este dedicat mamei autorului şi soţiei lui, japoneza Miwako, singurele femei din viaţa lui (zice autorul), cărora nu are nimic să le reproşeze. Oricum, demn de admirat curajul lui Moise de a vrea să trăiască într-o societate complet diferită de a noastră.

De pe coperta cărţii, apărută la editura Curtea Veche:

Iertaţi-mă că nu sunt japonez nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător, care îşi găseşte în cele din urmă ţărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să-şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă“.

„Dacă aş fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasă? Nu. E povestea simplă a unui om care încearcă să citească ziarul. Şi, timp de un an, învaţă semne şi cuvinte. Îl despart o mie de semne neştiute de ziua în care va deschide un ziar şi îl va citi. Atâta tot. Nu e un erou.“

După cum ironic se autodescrie, CV-ul lui arată ca „faianţa băii unuia care a făcut clismă cu guaşe“, un amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri, experienţe şi scurte regăsiri. Născut pe 19 octombrie 1974 în Bucureşti, deşi se simte un intrus în lumea cifrelor, George Moise urmează totuşi secţia de matematică-fizică a Liceului Mihai Viteazul şi apoi cursurile Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti. Renunţă după nici un an pentru a studia actoria la Universitatea Hyperion, de unde se retrage iar, picând apoi, de patru ori consecutiv, examenul de admitere la secţia de actorie a UNATC.

Lucrează o vreme în presă, la revistele Liceenii şi Cutezătorii. Colaborarea cu obscura revistă de cultură Revanşa îi deschide gustul pentru proza scurtă. Cochetează şi cu radioul, mai întâi ca publicist-comentator la Radio România Tineret, apoi ca ­scenarist la Redacţia Teatru şi Divertisment.

Absolvă pe rând Şcoala Superioară de Jurnalistică, apoi secţia de scenaristică a Facultăţii de Film a UNATC. Obţine Premiul Criticii şi Premiul Publicului la Festivalul Studenţesc CINEMAIUBIT pentru O zi din viaţa lui Vasile Marinuş, respectiv Ciocolată.

După trei ani de „detenţie“ în publicitate, îşi dă demisia şi se îmbarcă pe un vas de croazieră ca fotograf, experienţă care avea să-i schimbe, radical, existenţa. În 2008 se mută în Japonia unde are diverse joburi ca muncitor la o fabrică de legume, profesor de limba engleză, şofer, traducător, bucătar, fotograf.

Iertaţi-mă că nu sunt japonez este debutul său literar oarecum târziu, povestea adaptării (sau a inadaptării) în Japonia, suma experienţelor primului an într-o cultură total diferită sau un alt amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri şi scurte regăsiri.

Warren Buffett şi viaţa ca afacere, de Alice Schroeder

“Viaţa este ca un bulgăre de zăpadă. Esenţial este să găseşti o zăpadă bună şi un deal cu adevărat lung. ” – Warren Buffett

Am citit cu o plăcere foarte mare şi mult interes biografia celui care în anul 2008 a fost încoronat cel mai bogat om de pe planetă (de către Forbes), chiar dacă volumul are 1.000 de pagini. Miliardarul Warren Buffett, zis “Oracolul din Omaha” te face să-l admiri chiar dacă nu eşti om de afaceri (mai puţin poate zgârcenia sa). A fost pur şi simplu un vizionar. A preconizat criza creditelor, a dolarului şi chiar înainte de atentatele teroriste din 2001, le spunea celor de la companiile de asigurări în care avea acţiuni să elimine asigurarea lucrărilor şi a clienţilor care aveau o potenţială expunere la riscul de terorism. Chiar dacă ştiam că e prieten cu celălalt american bogat al lumii, Bill Gates, nu puteam spune cum a făcut avere Buffett sau cum se cheamă cea mai celebră companie a lui. Berkshire Hathaway este “Capela sa Sixtină”, iniţial o companie falimentară de textile, prin intermediul căruia a achiziţionat /investit în societăţi de toate genurile: presă (deţine acţiuni la Washington Post şi Sun newspaper), sucuri (Coca-Cola), asigurări, aviaţie, energie etc. Nu a avut un domeniu predominant de investiţii, ci cumpăra acţiuni la societăţi subevaluate, în general din domeniul consumului. Metoda era aceeaşi, scrie autoarea –şi oamenii de afaceri pot lua deja un exemplu: estima valoarea intrisecă a unei investiţii, îi calcula riscurile, cumpăra folosind marja de siguranţă, se concentra, rămânea în cercul de competenţă şi lăsa lucrurile să funcţioneze înmulţindu-şi averea.

Pentru a se proteja de criza pe care a preconizat-o, a investit în companii de utilităţi din afară, în altă monedă decât dolarul. Totuşi, şi el a pierdut circa 25 miliarde de dolari în timpul crizei. A sugerat însă foarte clar: impozitaţi-i pe bogaţi ca să treceţi de criză, le-a spus el celor care ar avea urechi să audă.

Are trei copii cu care a fost destul de zgârcit până la bătrâneţe, prima sa dovadă de generozitate fiind dată la sugestia soţiei sale, prin care le dădea câte un milion de dolari la fiecare cinci ani. În timp, i-a mai ajutat cu acţiuni şi i-a numit în diverse funcţii de conducere la fundaţii. Şi-a donat până în final 90% din avere mai mult către fundaţia condusă de Bill şi Melinda Gates. Îşi motiva copiii să îşi păstreze greutatea la aceiaşi limită dându-le bani sau luându-le bani dacă o depăşeau.

Şi-a dorit să facă bani de mic copil şi a făcut tot posibilul să-i obţină. Este unul din puţinii miliardari ai lumii care a făcut bani pe bune, şi de la zero, singurele lui acuze aduse fiind că poate a speculat pe alocuri piaţa bursieră, dar asta doar datorită viziunii pe care o avea tot timpul cu ceea ce s-ar putea întâmpla cu acţiunile. “Pretutindeni existau oportunităţi de a calcula şansele. Ideea era să strângi informaţiile – cât mai multe informaţii posibil”, spunea el.

Un lucru curios despre el este faptul că nu a vrut mult timp să aibă un computer, iar când şi l-a luat unul a făcut-o pentru a juca bridge, sportul său favorit. De asemenea, nu a investit niciodată în companii de tehnologie sau auto.

În topul celor mai bogaţi 400 de americani Forbes a fost inclusă, la un moment dat şi soţia sa Susie (moartă de cancer în 2004), care deţinea acţiuni investite de soţul său în Berkshire Hathaway.

Buffet s-a recăsătorit cu femeia cu care a fost împreună, discret (dar cu ştiinţa soţiei), în ultimii 20 de ani.

Maxime celebre marca Warren Buffett:

“Regula numărul unu: nu pierde bani. Regula numărul doi – nu uita de regula numărul unu. Regula numărul trei – nu face datorii”.

“Să fii lacom atunci când ceilalţi se tem şi să te temi atunci când ceilalţi sunt lacomi, dar să nu crezi că poţi fi mai inteligent decât piaţa”.

„Scopul vieţii este să fii iubit de cât mai mulţi oameni posibil dintre cei care vrei să te iubească“.

“Tratează-ţi corpul ca şi cum ar fi singura maşină pe care o vei avea în viaţa ta: cocoloseşte-l, parchează-l în garaj în fiecare noapte, lustruieşte-i fiecare rotiţă şi schimbă uleiul o dată pe săptămână”.

Umilinţa dezarmează.

Ceea ce faci, atunci când investeşti, este să amâni consumul şi să dai nişte bani acum ca să obţii ulterior mai mulţi bani.

Deşi inovaţiile ar putea scoate lumea din sărăcie, de-a lungul timpului, cei care au investit în inovaţii nu au fost prea fericiţi în cele din urmă.

Acţiunile au avut întotdeauna un randament mai bun decât obligaţiunile.

Iată cam care erau activităţile sale la un moment dat: susţinea discursuri; scria articole şi editoriale; strângea oamenii la petreceri şi le oferea mici lecţii; era martor la procese; apărea în documentare de televiziune, dădea interviuri la televizor şi îi lua pe jurnalişti cu el în călătorie; mergea la facultăţi şi ţinea cursuri; îi lua pe studenţi la el în vizită; ţinea lecţii în deschiderea magazinelor de mobilă.

Toate cifrele privind costurile şi vânzările ajungeau pe biroul său, iar multe dintre ele le ştia pe dinafară.

Marea întrebare care se pune în legătură cu modul cum se comportă oamenii este dacă aceştia au o scară interioară de valori sau una exterioară. Este foarte bine dacă poţi fi satisfăcut cu o scară interioară de valori. Dacă accentul este pus pe ceea ce crede lumea despre tine, lăsând la o parte propriul comportament, atunci ai o scară a valorilor exterioară.

Încearcă să fii punctual în toate afacerile pe care le faci. Păstrează-ţi onoarea fiindcă e mai bună decât banii.

Buffett a pus întotdeauna cea mai mare parte a succesului său pe seama norocului.

Politica, banii şi filosofia erau subiecte acceptate pentru discuţiile de la masa de seară în casa Buffett, dar sentimentele nu.

Buffett scria în Forbes că “este momentul ca investitorii să cumpere acţiuni. Viitorul nu este niciodată clar. Plăteşti un preţ foarte mare pe piaţa bursieră pentru un consens călduros. Nesiguranţa actuală este prietena cumpărătorului de valori pe termen lung”.

Îţi ia o viaţă întreagă să construieşti o reputaţie şi doar cinci minute să o distrugi.

Marile companii nu îşi măresc câştigurile în rândul adolescenţilor mai mari pe perioade mai lungi de timp. Pentru scurt timp o poţi face, dar nu la nesfârşit.

Ceea ce trebuie să faci chiar acum, astăzi, este să determini cum vor opera mintea şi corpul tău pentru 20 sau 30 de ani de acum înainte.

Le spunea studenţilor să se ducă să lucreze în locul pe care îl admiră cel mai mult. Le-a spus să nu-şi irosească timpul şi viaţa. “Este o nebunie să îţi iei mici joburi intermediare doar fiindcă dau bine la CV. Este ca şi cum ai păstra sexul pentru la bătrâneţe. Fă ceea ce-ţi place şi lucrează pentru o companie pe care o admiri cel mai mult, fiindcă astfel îţi vei oferi cea mai bună şansă în viaţă”.

Dacă pleci la muncă în fiecare dimineaţă agitat, înseamnă că nu lucrezi unde trebuie.

La vârsta mea, îţi măsori succesul real în viaţă prin numărul de oameni care ţi-ai dori să te iubească şi te iubesc de fapt. Dacă ajungi la vârsta mea (peste 75 de ani) şi nimeni nu se gândeşte cu drag la tine, nu contează cât de mare este contul tău în bancă, fiindcă viaţa ta e un dezastru.

Buffett a petrecut în tinereţe luni întregi citind ziare vechi de un secol, pentru a vedea care sunt ciclurile afacerilor, istoria Wall Street, istoria capitalismului sau istoria corporaţiilor moderne.

Dorinţa de a împărtăşi ceea ce ştia, l-a făcut să îşi petreacă luni întregi scriind acele scrisori anuale adresate acţionarilor.

Previziuni:

Spunea că bula va răsufla  în acest cazan al vrăjitoarelor, compus din credite acordate cu uşurinţă, legislaţie permisivă şi venituri mari pentru bănci şi acoliţii lor. În eventualitatea unui blocaj al creditelor, lipsa de finanţare care rezulta făcea ca economia să o ia în jos. Blocajul creditelor făcuse în trecut ca economiile să intre în recesiune.

Banii cash, alături de curaj, reprezintă un lucru nepreţuit într-o perioadă de criză.

Era pesimist în legătură cu dolarul şi optimist în legătură cu petrolul. Buffett scrise un articol pentru revista Fortune, intitulat De ce nu pariez pe dolar. Era convins că valoarea dolarului va scădea. Motivul era deficitul comercial: americanii cumpărau mai mult din alte ţări decât vindeau în acele ţări.

În 2000 – 2001, la o adunare a acţionarilor, Buffett le-a arătat un grafic care indica faptul că valoarea pieţei era în continuare cu o treime mai mare decât economia.

Cheltuie mai puţin decât câştigi. Nu face datorii! (vorbeşte despre pericolul datoriilor mari – în special cardurile de credit, acele obligaţiuni speculative ale lumii finanţelor personale).

Despre carte (de pe copertă şi din alte surse):

Bulgărele de zăpadă este o biografie exhaustivă, în care detaliile despre viaţa personală se combină cu cele de natură profesională, într-un melanj impresionant, dezvăluit cu o fluiditate narativă deosebită. Pentru prima dată, Warren Buffett permite accesul unui autor la timpul său, la prietenii şi familia lui, dar şi la partenerii de afaceri sau documentele sale personale. Este un act de curaj, fiindcă, asemenea tuturor fiinţelor umane, şi viaţa lui Buffett a fost un amestec de tărie şi fragilitate. Spre deosebire de alte cărţi, care se rezumă decât la stilul său de investiţii, lucrarea de faţă explorează filosofia de viaţă şi personalitatea uluitoare a celui supranumit „Oracolul din Omaha“.

Warren Buffett este un complex de paradoxuri, care şi-a propus să demonstreze că şi „băieţii buni“ pot ieşi pe primul loc. De-a lungul anilor şi-a tratat investitorii ca pe nişte parteneri, a acţionat ca îndrumător al acestora, iar principala sa caracteristică în calitate de investitor, CEO, membru al diverselor consilii directoare din companii, eseist şi orator a fost onestitatea, care l-a însoţit pe tot parcursul vieţii şi în toate acţiunile, ajungând la un moment cel mai bogat om din lume şi cel care a făcut cea mai mare donaţie din istorie, şi nu oricui, ci fundaţiei conduse de Bill Gates, de care îl leagă o strânsă prietenie.

Indiferent cât de mare este averea sa, moştenirea pe care o lasă Buffett nu se rezumă doar la bani, ci la principiile de viaţă şi ideile cu care a îmbogăţit vieţile celorlalţi. Vom vedea astfel de ce Warren Buffett este cea mai fascinantă istorie de succes a vremurilor noastre.

Când au deschis noul volum despre viaţa misteriosului miliardar american, „Bulgărele de zăpadă – Warren Buffett şi viaţa ca afacere“ (apărut în colecţia „Raftul cu Succes“ la Editura Injoy Books), criticii şi jurnaliştii au căutat, fiecare, altceva. Unii au numărat încă o dată amorurile acestui guru într-ale banilor, alţii i-au subliniat cu roşu citatele demne de „quote books“, alţii au cules de ici de colo fragmente din scenele de familie – fără să poată însă reface tabloul –  iar cei mai mulţi au căutat predicţii despre criză şi sfaturi providenţiale despre investiţii în astfel de vremuri.

Şi totuşi, Warren Buffett le scapă tuturor printre degete. Pentru că o întrebare rămâne fără răspuns: de ce ambiţia aceasta extraordinară de a acumula averi imense, dacă nu te tentează să le foloseşti? Buffett este miliardarul atipic care a ales să locuiască într-un cartier modest din Omaha, Nebraska, şi şi-a donat 90% din avere organizaţiilor de caritate. Un binefăcător, aşadar, care adună miliarde dintr-o plăcere a jocului comparabilă cu aceea a puştilor care devin bogaţi în jocurile virtuale şi care se întorc acasă cu buzunarele goale, dar fericiţi.

Buffett are plăcerea înţeleptului care se ştie ascultat, de a vorbi în citate. Unul dintre ele a dat şi titlul acestei biografii semnate de Alice Schroeder, primul biograf căruia omul de afaceri i-a deschis uşa casei sale. „Viaţa este exact ca un bulgăre. Esenţial este să găseşti o zăpadă bună şi un deal cu adevărat lung“. Timp de şapte ani, Schroeder (fost analist în industriei asigurărilor) l-a intervievat pe Buffett, pe prietenii şi familia sa, a avut acces în arhivele personale ale „Oracolului din Omaha“, a cercetat atent schemele de afaceri ale acestuia. Rezultatul este una dintre cele mai exhaustive biografii despre viaţa unuia dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei.

Apetitul pentru cifre exista încă dinainte ca Buffett să conştientizeze cum se pot face banii. În copilărie, se apucase să calculeze, folosindu-se de registrele unei biserici din Omaha, speranţa de viaţă la compozitorii de imnuri. Altădată, operat de apendicită într-un spital romano-catolic, îşi pusese în plan să strângă amprentele tuturor călugăriţelor, în cazul în care una ar fi comis o crimă. Până la 14 ani, a vândut gumă de mestecat, Cola, şi ziare şi ştia ce înseamnă cheltuieli deductibile. Pentru mica sa afacere, era bicicleta.

Relaţia cu mama sa o explică pe cea de mai târziu, cu femeile din viaţa sa. O casnică-model pentru cei din afară, soţie de agent de bursă, mama sa îi abuza verbal pe el şi pe sora lui într-o asemenea manieră încât Buffett a trăit toată viaţa cu teama de a nu fi criticat şi cu o nevoie acută de afecţiune. Motiv pentru care preferă aerul calm şi sigur al familiei, deşi pentru cei trei copii ai săi a fost un tată rece, mult prea preocupat de afacerile despre care soţia sa, Susie Buffett, n-a ştiut mai nimic ani buni. Abia când a pus pe foc, din greşeală, câteva dividende, şi-a dat seama câţi bani existau în conturile soţului ei. La capătul lui Susie (decedată în 2004, în urma unui cancer) a stat săptămâni întregi, urmărind împreună serialul „Frasier“, vorbind şi ţinând, alături de ea, o dietă drastică. N-a putut merge la înmormântarea ei.

„Adânc, în inima sa, Buffett nu e decât un puşti înduioşător de inconştient despre locul său în panteon“, scrie Alice Schroeder.

Firul biografic trece şi prin celelalte poveşti de amor ale lui Buffett. Cea cu Katharine Graham, publisherul de la „Washington Post“ care i-a făcut intrarea în înalta societate, Carol Loomis, jurnalistă la „Fortune“ sau Sharon Osberg, jucătoarea de bridge care l-a convins să utilizeze computerul (ceea ce bunul său prieten, Bill Gates, n-a reuşit).

Ediţia publicată de Injoy Books e una actualizată cu ultimele mutări financiare ale „Oracolului din Omaha“, inclusiv achiziţionarea Goldman&Sachs, şi cu explicaţiile sale privind criza financiară. „Forbes“ estima că averea sa – (felul în care a fost construită este explicat în volum, deşi unii apreciază că lipsesc schemele la limita legalităţii, pe care Buffett le-a practicat cu agilitate) – se ridică la 50 de miliarde de dolari.

Despre autoare:

Înainte să devină scriitoare cu normă intreagă, Alice Schroeder a fost un analist de top pe Wall Street şi managing director la Morgan Stanley. Originară din Texas, are o diplomă de licenţă şi un MBA la Universitatea din Texas, Austin, începându-şi cariera în postul de contabil public autorizat. În prezent scrie editoriale pentru Bloomberg News şi este consilier senior la Morgan Stanley.

Afacerile, dezbrăcate. Aventurile unui antreprenor internaţional – Richard Branson

Branson, Branson, Branson. Nu mă mai satur de exemplele pe care le dă omul ăsta, de voinţa de care dă dovadă, de cum îşi organizează timpul mutând munţii din loc (adică determinând oamenii să facă ceva). Trebuie să devii antreprenor, numai şi dacă încerci să urmezi sfaturile lui Branson. Are o abilitate aparte de a explica lucrurile simplu, când afacerile de care vorbeşte sunt destul de complicate şi pline de cifre. Are un stil aparte de a conduce care ar fi util şi altor antreprenori, dacă l-ar copia. Dă un exemplu cum a angajat pe cineva în stufful său: persoana a expus ideea pe când Branson se ridica din pat, i-a plăcut, apoi l-a întrebat cum vrea să sune funcţia, au vorbit rapid şi detaliile financiare şi omul a fost angajat. Iar instinctul lui Branson nu a dat greş. Apoi, sunt destul de interesante culisele afacerilor lui globale. Adică, mai de fiecare dată, sunt implicate nume de companii la fel de cunoscute ca şi brandul Virgin. În plus, grija faţă de ideile angajaţilor e demnă de urmat. Şi chiar şi gestul lui, de a umbla cu carneţelul după el să-şi noteze, pe scurt, ce idei îi mai vin sau ce observaţii are de făcut. Se pune mereu în pielea clienţilor şi astfel reuşeşte să schimbe lumea. De exemplu, a sesizat cândva că lumina din avioane e prea difuză. Cineva a creat apoi o lumină adecvată fiecărui gust. A sesizat că mâncarea de la business clas este monotonă şi urât prezentată. Compania lui aviatică – Virgin Atlantic oferă acum contra unui cost modic, ce vrea să servească fiecare. Tot în avioanele lui poţi beneficia de masaj, manichiură, pedichiură şi poţi sta pe chat cu alţi pasageri. Toate, doar în folosul clienţilor.

Acum are o preocupare constantă spre mediu şi a vorbit în carte despre documentarul „Un adevăr incomod”, care a luat şi premiul Oscar, pe teme de încălzire globală. Sper să îl găsesc şi eu cu subtitrare.

Cred că îl mai admir şi pentru faptul că a suferit de dislexie şi totuşi a reuşit în viaţă, că a abandonat şcoala la 16 ani şi asta nu l-a împiedicat să devină un antreprenor redutabil.


În Afacerile, dezbrăcate, Sir Richard Branson ne împărtăşeste secretele carierei sale în business şi ne dezvăluie adevărul despre cele mai riscante, geniale şi îndrăzneţe afaceri ale sale. Descoperiţi de ce a încercat Virgin să se măsoare cu unul dintre cele mai mari superbranduri internaţionale, cum Virgin Mobile USA deţine recordul pentru compania care a generat cel mai rapid încasări de peste un miliard de dolari (depăşind Microsoft, Google şi Amazon) şi cum Richard este singura persoană din lume, care-a reuşit să contruiască, de la zero, opt companii cu afaceri de mai multe miliarde de dolari, în opt sectoare de activitate diferite.

Ce calităţi caută Richard Branson la oamenii pe care-i angajează? Cum gestionează o criză? Care sunt antreprenorii pe care-i admiră cel mai mult? Aflaţi adevărata poveste din spatele succesului Virgin Blue în Australia; ce s-a întâmplat, de fapt, atunci când Richard a vrut să preia banca Northern Rock; şi de ce crede el că toate companiile trebuie să colaboreze cu guvernele, pentru a lupta împotriva încălzirii globale şi pentru a investi în viitorul planetei.

“Poate că cei îndrăzneţi nu trăiesc pentru totdeauna, însă fricoşii nu trăiesc deloc.” Richard Branson

Richard Branson este fondatorul grupului de firme Virgin, ocupa locul 212 in lista celor mai bogaţi oameni din lume conform revistei Forbes pentru anul 2010 şi poziţia 8 în clasamentul global al celor mai influenţi gânditori de business conform Thinkers 50, ediţia 2009.

CITATE DIN CARTE:

Oamenii care au succes în afaceri şi-au învins teama şi şi-au propus să creeze ceva deosebit, ceva care să  schimbe într-un fel viaţa semenilor.

Echipele mai au o trăsătură: nu se formează pentru totdeauna.

Una dintre cele mai mari plăceri ale vieţii este să te dedici trup şi suflet unei activităţi pe care-o îndrăgeşti, însă unii lideri de companii par hotărâţi să înăbuşe această plăcere cu orice preţ.

Dacă eşti în stare să rezolvi problemele oamenilor mai bine decât se aşteptau, îţi vor fi prieteni devotaţi pe viaţă.

Ar trebui să acorzi atenţie şi lucrurilor care te motivează să te trezeşti dimineaţă.

Brandurile reprezintă un mijloc de-a transmite ce aşteptări poţi să ai de la un produs sau serviciu, sau de-a sublinia asemănările de familie dintre diverse produse şi servicii.

Eşecul înseamnă să nu îndrăzneşti deloc. Oamenii care eşuează sunt cei care nu încearcă şi nu depun niciun efort, cei care nu se deranjează.

Banii sunt interesanţi din perspectiva posibilităţilor pe care ţi le deschid.

Pentru mine, succesul înseamnă să fi creat un lucru de care să fii cu adevărat mândru.

În afaceri, ca şi în viaţă, contează doar să faci ce e bine.

Să nu faci niciodată nimic din ce te-ar împiedica să dormi liniştit noaptea.

În afaceri, chiar dacă lucrurile merg ca unse, posibilitatea ca ceva total neprevăzut să apară există întotdeauna.

Să nu laşi ca încrederea în forţele proprii să-ţi fie afectată de limitări. Dă-le deoparte şi concentrează-te pe atuuri.

Cu o atitudine corectă, afacerile îţi vor păstra mintea mereu tânără, fiindcă e o lume în perpetuă schimbare, schimbările aduc mereu noi oportunităţi, şi niciodată nu te poţi ascunde de schimbările iminente.

MONICA LOVINESCU, Jurnal Esenţial

Pe lângă plăcerea citirii unui jurnal, gen literar preferat de mine, am dorit foarte mult să ştiu mai multe despre Monica Lovinescu. Pomenită destul de des în scrierile lui Liiceanu, ea „se revanşează” relatând despre el multiple însemnări.

Dar nu asta este esenţa Jurnalului Monicăi Lovinescu, fiinţă despre care nu ştiam decât că este fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi cea care a încălzit sufletele românilor cu emisiuni la Europa Liberă (pe care eu chiar dacă le auzeam rar în casă, nu le înţelegeam). Revenind la această culegere de note din intervalul 1981 – 2000, cartea este în fapt o punere pe tapet a activităţilor oamenilor de cultură din ţară şi din afara ei, a zbaterii românilor de a ieşi de sub dominaţia lui Ceauşescu. Adică, chiar dacă am trăit acea epocă, se pare că de la Paris lucrurile se ştiau cu mult mai bine decât le percepeam noi, la nivelul omului simplu. Spre exemplu, se pare că încă din 1985 erau semnale cum că Ceauşescu va fi dat jos, ori că au existat multiple tentative de protest în ţară, purtate de grupuri de oameni simpli. De asemenea, tot din Jurnal am aflat de bunele şi proastele obiceiuri ale lui Andrei Pleşu, de întâlnirile ideologice şi culturale ale lui Gabriel Liiceanu. Acesta din urmă a fost foarte apreciat de Monica Lovinescu şi soţul ei Virgil Ierunca. Prietenia lor a avut şi componente umane, Liiceanu oferindu-se spre exemplu să îngrijească de ei la bătrâneţe, dacă aceştia ar fi acceptat să se mute definitiv la Bucureşti. O carte-istorie, cu valoare mai mult de oglindă a unei epoci, decât literară. Dar merită citită. Părerea mea.

De pe coperta patru a cartii:

Se întâmplă uneori să nu reciteşti o operă clasică decât atunci când apare într-o nouă traducere şi să constaţi, din nou, cât de importantă e cartea pe care o uitaseşi în raft, şi ce bucurie este s-o reiei. Această „nouă traducere“ este, în cazul de faţă, concentrarea celor şase jurnale ale Monicăi Lovinescu într-unul singur. Impresia la a doua lectură este chiar mai puternică decât la prima, pentru că aceea era ruptă, separată, de la un volum la altul, de intervale lungi de timp, pe când aceasta este adunată şi ferită de redundanţe.

Monica Lovinescu a fost dintre oamenii privilegiaţi care au putut ajuta şi ale căror cuvinte se transformă în fapte. A salvat vieţi, şi prea puţini mai par să-şi amintească de asta. A ocrotit, a vegheat, a ridicat zid de cuvinte în jurul celor care protestau, a căutat căile cele mai eficiente de luptă dreaptă. Dacă n-aş şti că se temea de vorbe mari, aş spune că a fost, în felul ei, o eroină, a ţinut piept, alături de Virgil Ierunca şi de alţi doi-trei, unui întreg sistem represiv, aşa cum, pe vremuri, câţiva oameni apărau o cetate împotriva unei întregi armate, creând impresia că sunt şi ei o armată. (Ioana PÂRVULESCU)

De la Wikipedia – CINE A FOST MONICA LOVINESCU

Monica Lovinescu (n. 19 noiembrie 1923, Bucureşti – d. 20 aprilie 2008, Paris a fost o femeie de litere română, ziaristă, critic literar şi cunoscută comentatoare de radio. După 1947 a trăit şi a activat în exil în Franţa.

Monica Lovinescu a fost fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi a profesoarei Ecaterina Lovinescu Bălăcioiu şi verişoara prozatorului Anton Holban, a scriitorului Vasile Lovinescu şi a dramaturgului Horia Lovinescu. A fost căsătorită cu poetul, publicistul şi omul de radio Virgil Ierunca.

Şi-a luat licenţa în Litere în 1946, la Universitatea din Bucureşti.

După moartea lui Eugen Lovinescu, în 1943, publică sub propriul nume romanul “În contratimp” în Revista Fundaţiilor Regale, iar după război scrie critică. A fost asistenta lui Camil Petrescu în cadrul seminarului de teatru condus de acesta. După instaurarea regimului comunist în România, în septembrie 1947, pleacă în Franţa ca bursieră a statului francez, iar în primele zile ale anului 1948 cere azil politic. Colaborează aici cu articole şi studii despre literatura română şi despre ideologia comunistă care aservise România. Traduce în franceză texte româneşti sub pseudonimele Monique Saint-Côme şi Claude Pascal, cel mai cunoscut fiind romanul La vingt-cinquième heure (A douăzeci şi cincea oră) de Virgil Gheorghiu. Colaborează la revistele româneşti din exil: Luceafărul, Caiete de dor, Fiinţa românească, Ethos, Dialog, Agora. După 1990 publică şi în revistele literare şi politice din ţară, în Contrapunct, România literară, 22, etc.

Din anul 1951 şi până în 1974, colaborează la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Începând din 1962, colaborează la Radio Europa Liberă unde avea două emisiuni săptămânale: Actualitatea culturală românească şi Teze şi Antiteze la Paris. Aceste emisiuni au avut o puternică influenţă în România, în mediile culturale dar şi asupra unui public mult mai larg. În 1977, în ajunul sosirii la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost agresată fizic, în curtea casei sale din Paris (8, rue François Pinton), de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu. Este transportată în stare de comă la spital. Cinci zile mai târziu părăseşte spitalul, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a denunţa agresiunea la microfonul Europei libere.

O parte din cronicile literare radio, difuzate de Monica Lovinescu, au apărut în volumul Unde scurte (editura „Limite”, Madrid, 1978). Monica Lovinescu a scris capitolul consacrat Istoriei teatrului românesc în Histoire des spectacles (Pléiade, editura Gallimard, 1965).

Din anul 1990, editura Humanitas i-a publicat cărţile, jurnalul şi volumele de studii şi articole citite la Europa Liberă.

A încetat din viaţă la 20 aprilie 2008, la vârsta de 85 de ani, în spitalul Charles-Richet de la Villiers-le-Bel, în apropiere de Paris. Urnele cu cenuşa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca au fost duse în România şi depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă. Înainte de a fi transportate spre Fălticeni, urnele au fost păstrate câteva saptămâni în Casa Lovinescu, apartament ce adăpostise cenaclul Sburătorul al tatălui său. Monica Lovinescu donase apartamentul, în anul 2000, fundaţiei Humanitas Aqua-Forte, în vederea reintroducerii acestui loc eminent al culturii române în circuitul cultural bucureştean. De asemenea, prin testament, Monica Lovinescu şi-a donat casa din Paris statului român, pentru a deveni un loc de studiu si de găzduire pentru cercetători şi bursieri români.

A aparut la Humanitas, in colectia “Zeitgeist” volumul Monicai Lovinescu, Jurnal esential.

Expresia “trepadus de curte noua” a fost creata de Monica Lovinescu tocmai in raport cu personaje gen Paunescu (numit explict ca epitom al categoriei in cauza).  In zeci de emisiuni transmise de la Paris, Monica Lovinescu a vestejit miselii comise de “grupul celor douazeci si ceva” condus de Adrian Paunescu si Eugen Barbu.

Jurnalul esential apare in colectia demarata in 2008 odata cu publicarea antologiei Etica neuitarii, pe care am intocmit-o, cu sprijinul lui Gabriel Liiceanu, din eseurile politice, istorice si filosofice ale marii ganditoare.

PIERDEREA VIRGINITĂŢII, Autobiografia lui Richard Branson

Chiar dacă îmi face plăcere să găsesc persoane care împărtăşesc cu mine admiraţia pentru un om sau un lucru, nu mă supăr nici dacă nu este nimeni care s-o facă. Pentru că nu am autoritatea de a face o recomandare care să fie şi demnă de luat în seamă, o să citez fragmente din publicaţiile londoneze care fac acest lucru.

Time:

Branson, care singur spune despre sine că este un aventurier capitalist, e un „generator” de idei de afaceri. Instinctele lui sunt acompaniate de puterea de a-i motiva pe cei care lucrează pentru el. Şi cui i-ar veni să spună „nu”? Branson face tot ce poate ca toată lumea să se distreze la fel de bine ca el.

Newsweek:

Branson îşi poartă faima şi banii cu mare har: n-are cravate, şoferi, nu merge prin cluburi la modă. Ce-l face ieşit din comun este însăţi natura unică a ambiţiei lui. Nu e interesat de putere, cel puţin nu de acea putere care presupune manipulare. Ce vrea el este să se simtă cât se poate de bine…

Gentlemen’s Quartely

Puţini oameni din lumea afacerilor sunt aşa de vii, de versaţi şi de noncoformişti ca Richard Branson. Probabil nu mai există un alt om de afaceri în preajma căruia să te simţi la fel de bine. El întruchipează mitul antreprenorului rebel şi aventurier.

Dacă aceste recomandări v-au făcut să citiţi cartea, vă mai dau şi eu un sfat: este mai ieftină dacă o cumpăraţi on-line, de pe siteul www.elefant.ro.

Mi s-a părut interesant faptul că Branson a fost (nu ştiu dacă mai este) dislexic. Dislexia înseamnă dificultatea de a învăţa cititul şi scrisul. Ceea ce nu l-a împiedicat să meargă mai departe în viaţă şi chiar să şi reuşească, deşi profesorii lui nu ştiau prea multe despre această boală. Un alt aspect pe care vreau să-l menţionez şi să arat cât de mult te poate influenţa o carte este că jocul murdar făcut de compania aviatică British Airways faţă de Virgin Airways m-a făcut să nu mai dau credibilitate primeia. Dacă şi de câte ori voi avea ocazia voi evita această companie numai pentru faptul că a încercat atâta timp să deţină monopolul pe piaţa britanică şi a recurs la mizerii faţă de nişte competitori mult mai mici. Dar iată câteva din principiile, concepţiile sau vorbele lui Branson apărute în această carte:

Nu îmi amintesc de vreun moment în care să nu fi simţit iubirea familiei mele. Eram o familie în care am fi făcut orice unii pentru alţii – şi încă mai suntem. Părinţii mei se adorau unul pe celălalt, iar în copilăria mea şi-au spus foarte rar vreun cuvânt tăios unul altuia.

Ai ocazia să trăieşti o singură dată, aşa că profită cât mai mult.

Părinţii ne-au tratat totdeauna ca pe nişte egali ale căror opinii erau la fel de valoroase ca ale lor.

În familia noastră, domina un sentiment extraordinar de muncă în echipă. Ori de câte ori ne găseam pe orbita mamei, trebuia să fim ocupaţi. Dacă încercam să scăpăm, spunând că avem altceva de făcut, ni se spunea răspicat că eram egoişti. Ca urmare, am crescut cu prioritatea de a pune nevoile altora pe primul plan.

Dislexia a fost o problemă pentru mine în toţi anii în care am mers la şcoală. Am reuşit să depăşesc cele mai importante dificultăţi antrenându-mă să mă concentrez. Problemele mele cu dislexia din copilărie m-au făcut mai intuitiv: când cineva îmi trimite o propunere scrisă, îmi dau seama că, în loc să urmăresc cu atenţie datele şi cifrele, imaginaţia mea captează şi dezvoltă ceea ce citesc.

Am descoperit că, numai atunci când foloseam numere concrete pentru a rezolva probleme concrete, matematica avea sens pentru mine.

O afacere trebuie să te facă să te implici, să simţi că e ceva distractiv şi să-ţi provoace creativitatea.

De obicei mă decid dacă pot să am încredere în cineva sau nu în primele 60 de secunde.

Înţelepciunea obţinută după consumarea unui eveniment este întotdeauna mai bună decât judecata de dinainte.

Aşa cum tind să mă decid cu privire la o persoană la câteva secunde după ce ne-am cunoscut, şi în cazul unei propuneri de afaceri mă decid în circa 30 de secunde dacă mă interesează sau nu. Mă bazez mai mult pe instinct decât pe o serie întreagă de date statistice. Asta s-ar putea datora faptului că, fiind dislexic, nu am încredere în cifre, părerea mea e că pot fi interpretate în aşa fel încât să demonstrezi orice.

Aş spune că îmi place să experiemtez în viaţă cât pot de mult. Aventurile fizice în care am fost implicat au adăugat o dimensiune specială vieţii mele, care a întărit plăcerea pe care o am de a face afaceri.

O acuzaţie de slăbiciune financiară poate deveni rapid o profeţie autoîndeplinită, în special când vine din partea unei surse distinse.

NU RIŞTI, NU CÂŞTIGI!

Distracţia e miezul felului în care îmi place să fac afaceri şi a stat la baza a tot ceea ce am făcut de la început. Mai mult decât orice altceva, distracţia este secretul succesului Virgin. Ideea conform căreia afacerile sunt distractive şi creative e împotriva spiritului convenţional şi cu siguranţă nu este ceva ce se învaţă la unele dintre şcolile de business unde afacerile presupun muncă grea.

Pentru a avea succes trebuie să fii pe piaţă, trebuie să te dai cu fundul de pământ, iar dacă ai o echipă bună în jurul tău şi o doză considerabilă de noroc, poţi să faci într-adevăr ceva.

Iată cum văd eu cartea asta: o istorisire cuprinzătoare a primilor 50 de ani de viaţă – anii de strădanie – dar şi ca pe o realizare şi o viaţă în evoluţie, o idee despre ce a fost important până acum în viaţa mea şi despre oamenii din jurul meu.

Poate că sunt un om de afaceri pentru că am înfiinţat şi administrat companii pentru profit, dar, când încerc să plănuiesc lucruri pentru viitor şi visez la produse şi firme noi, sunt un idealist.

Orice propunere de afaceri trebuie să fie amuzantă. Ador să concurez cu marile companii, în special când oferă produse costisitoare şi de slabă calitate.

Ca de obicei, când oamenii mă avertizează să nu fac ceva, dar eu mi-am pus deja în cap acel ceva, devin din ce în ce mai hotărât să încerc.

La fel ca în cazul tuturor afacerilor noastre, ca să mă extind pe un teritoriu nou am nevoie de un partener care cunoaşte atât domeniul dar care să poată şi investi dacă este de-acord să folosească brandul  Virgin.

Întotdeauna mi-am trăit viaţa prosperând datorită ocaziei şi aventurii. Unele dintre cele mai bune idei vin din senin şi trebuie numai să fii deschis pentru a le vedea virtuţile.

Eu sunt de felul  meu curios şi asta se explică şi în cazul afacerilor. Curiozitatea m-a condus de-a lungul multor căi neaşteptate şi m-a ajutat să cunosc mulţi oameni extraordinari.

Averea mea esenţială este un caiet de şcoală, de mărime standard. Îl duc cu mine peste tot şi îmi notez toate comentariile pe care le aud de la însemnări despre toate conversaţiile telefonice şi despre toate întâlnirile şi îmi schiţez scrisori şi liste de telefoane pe care le am de dat. Disciplina de a nota totul presupune că trebuie să ascult oamenii cu atenţie.

Ori de câte ori sunt în avion, în tren sau într-un magazin de discuri, mă plimb şi îi întreb pe oamenii pe care-i întâlnesc despre ideile lor pentru îmbunătăţirea serviciilor respective. Mi le notez şi, când ajung acasă, mă uit peste ce am scris. Dacă este o idee bună, pun mâna pe telefon şi o aplic.

Deşi are 40.000 de angajaţi, Virgin nu este un grup mare – este un brand mare alcătuit din multe companii micuţe. Pentru noii angajaţi contează cel mai mult. Dacă începi cu o forţă de lucru fericită şi motivată, e mult mai probabil să ai clienţi fericiţi.

Când este vorba despre înfiinţarea unei companii noi, unul dintre avantajele mele este că nu am o viziune foarte complicată despre afaceri. Atunci când mă gândesc la ce servicii vreau să ofer pe Virgin Atlantic, încerc să îmi imaginez dacă mie şi familiei mele ne-ar face plăcere să le cumpărăm pentru noi înşine. Adeseori este extrem de simplu.

M-am obişnuit ca în viaţă să mă aştept la lucruri neaşteptate.

Trebuie să fii pregătit în orice moment să faci faţă surprizelor. Din asta dezvolţi un mod de a te pune pe picioare şi a merge mai departe.

Articolele şi scrisorile de la personal sunt primele pe care le citesc dimineaţa.

Lumea are nevoie de un grup de bătrâni – cum este Nelson Mandela- care să intervină în numele comunităţii umane în situaţii dificile.

DALAI LAMA: „Dacă vreţi să trăiţi în pace, aduceţi pacea celuilalt. Dacă  vreţi să vă ştiţi în siguranţă, ajutaţi-i şi pe ceilalţi să se simtă în siguranţă. Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine lucrurile aparent de neînţeles, ajutaţi-l şi pe celălalt să înţeleagă mai bine. Dacă vreţi să vă vindecaţi propria tristeţe sau mânie, căutaţi să vindecaţi tristeţea sau mânia celuilalt”.

Părinţii mei iubesc enorm Africa, ca şi mine, şi în 1999 am cumpărat o minunată rezervaţie de animale sălbatice numită Ulusaba, în Africa de Sud, unde ne-am construit o casă adorabilă, pe un deal care străjuieşte deasupra junglei. Asta face parte dintr-o afacere, însă avem grijă să ne facem timp şi să o vizităm şi noi adeseori. Acestea sunt momentele pe care ţi le aduci aminte şi pe care le preţuieşti.

Pentru aceea dintre voi care nu aţi petrecut zece zile în cort, cu tatăl vostru – dacă sunteţi atât de norocoşi încât să puteţi face aşa ceva -, v-o recomand cu căldură, din toate punctele de vedere.

Insula Necker – bijuteria care simbolizează sentimentele pe care Joan şi eu le avem unul pentru celălalt, a devenit un loc în care toată familia se simte acasă. Încercăm să ne ducem pe Insulă de Paşte, vara şi în vacanţa de Crăciun. Cu părinţii mei, cu surorile mele şi familiile lor, cu prietenii cei mai apropiaţi şi cu încă nişte colegi de prin toate companiile Virgin formăm o adunătură pestriţă care se bucură de ceea ce se întâmplă şi care evadează din toate în afară de aparatul de fax (….). Când suntem acolo, existăm unii pentru alţii.

Oricum ar fi lumea pe care v-o creaţi, puteţi îmbrăţişa ceea ce este nou şi diferit ori de câte ori vreţi.
Credeti ca are dreptate?

PS: Richard Branson publica articole traduse si in limba romana in revista Cariere http://www.cariereonline.ro