Archive Page 2

O tableta pentru bucataria mea

Astazi am aflat ca exista o tableta care ma poate ajuta in munca mea: de blogger dar si de mama care gatesc si postez uneori si retete. Sony a lansat si in Romania tableta Xperia S, rezistenta la stropirea cu apa, eveniment inevitabil cand gatesti. Cu una ca asta, as putea sa ma inspir sa si gatesc, in pauze sa fac o poza iar apoi sa postez direct pe blog.

Mi-a placut pentru ca este subtire si am vazut ca i se poate atasa si o tastatura (recunosc ca mi-e greu sa scriu daca nu am tastatura). In plus, aplicaţia “Album” permite vizualizarea, sortarea şi distribuirea printr-o interfaţă intuitivă a fotografiilor şi clipurilor surprinse cu tableta, ceea ce mi-ar usura munca de postare pe blog. Pentru facilitarea interacțiunii sociale online, aplicatia poate, de asemenea, reuni toate fotografiile de pe site-urile de socializare precum Facebook.

Desi nu am trecut inca la citirea cartilor in format digital (cei de la libraria on-line www.elefant.ro au si carti digitale), daca as vrea, as putea s-o fac. Aplicaţia “Reader” imi oferă posibilitatea achizitionarii si lecturii cartilor digitale dorite, iar colectia de carti poate fi distribuita pe mai multe dispozitive, incluzand Sony Reader eBook si smartphone-ul Xperia.

Tableta Xperia S de la Sony la lansarea careia am participat, poate face multe, doar ca restul facilitatilor nu ma prea intereseaza la acest moment. Vreau sa aiba spatiu de stocare a pozelor si filmuletelor pe care le fac, sa faca poze de calitate buna, sa nu se strice daca am stropit-o din greseala cu ceva si sa pot scrie usor pe ea texte. De asemenea, ma intereseaza si conexiunea la internet, iar noua tabletă Xperia S de la Sony cu o capacitate de 16GB si conectivitate Wi-Fi ar fi tocmai buna. Doar ca, am uitat sa spun ceva important: pretul este de 1.900 lei. Asa ca, deocamdata sunt in stadiul de: vazut, placut, … suspinat!

Advertisements

Ciocolata de casa, pentru Sf Maria

Ei bine, pentru ca e Sfanta Maria, si pentru ca n-am timp sa fac un tort ori altceva mai sofisticat, m-am gandit sa fac ceva rapid si bun… si care-i place Mariei enorm (dar si mie!).

Nu are finetea si textura unei ciocolate din comert, dar stiu sigur ca are mai multe nuci si alune decat una cumparata, pentru ca am exagerat intentionat cu aceste ingrediente.

Pentru ciocolata de casa, se folosesc:

500 grame lapte praf (de preferat Raraul, pentru ca are exact 500 de grame o punga; cel de la Dr Oetker are punga mare 380 grame si cea mica 250 grame si trebuie cantarit pentru a ajunge la fix 500 grame. insa in Kaufland numai de-asta am gasit)

200 g unt

500 g zahar

100 g cacao

200 ml apa

o cana miez de nuca (eu am folosit doua si ceva si am combinat cu alune de padure crude)

esenta de rom

Mod de preparare:

Se pune pe foc intr-o oala cu maner (de preferat) zaharul cu apa si, dupa ce da in clocot, mai lasati sa fiarba cinci minute. Luati vasul de pe foc, adaugati untul si esenta de rom si frecati pana devine o crema omogena.

Separat, intr-un castron mai adanc se amesteca laptele praf cu cacao, pana capata o combinatie de culoare intre cele doua si nu mai sunt cocoloase. Turnati amestecul lichid peste laptele praf si amestecati continuu, ca sa nu se formeze cocoloase si puneti treptat si nuca. Desi reteta spune/vorbeste de 200 de grame de apa la fiert amestecate cu zahar, eu nu reusesc sa torn acest lichid in totalitate peste laptele praf. Pur si simplu compozitia devine vartoasa inainte de a turna toata compozitia lichida de la foc. Trebuie sa va orpiti din pus acest lichid atunci cand vedeti ca se poate deja omogeniza (chiar daca mai greu, dar asta e ideea), fara sa mai fie nevoie sa devina o ciocolata lichida. Cu tot statul la rece, o ciocolada calda curgatoare, nu va fi decat un strat subtire de ceva dulce in acea tava.

    

Separat ar trebui unsa o tava cu unt, peste care turnati compozitia amestecata de mai sus, pe care o nivelati cu un cutit/spatula pe care o stropiti din cand in cand sub jetul de apa.

Toata aceasta reteta se face extraordinar de repede, in circa 15 minute si inca vreo 10 minute stransul si spalatul vaselor.

Sa aveti pofta pentru cei care o incercati!

Coreeanul Hyun-Jin Yun a castigat concursul de dirijat Jeunesses Musicales Bucuresti

In aceasta seara (6 septembrie 2012) la Ateneul Roman s-a desemnat castigatorul Concursului International de dirijat pentru tineri din intreaga lume, Jeunesses Musicales International. Desfasurat in perioada 2-6 septemebrie 2012, si aflat la a III-a editie (dar prima internationala), concursul se afla sub egida Elite Art Club Unesco, reprezentantul exclusiv în România a Jeunesses Musicales International (www.jmi.net ) cea mai amplă organizaţie neguvernamentală pentru tineri muzicieni din întreaga lume). Concursul a fost deschis tuturor tinerilor dirijori, de toate nationalitatile, avand varsta de maxim 32 de ani.

In finala au ajuns trei concurenti:  Chuan Tung-Chien din Taiwan (ocupantul locului trei, pana in final), Jackson George din Marea Britanie (locul II in acest concurs) si Yun Hyun-Jin din Coreea de Sud (casigatorul locului I dar si favoritul orchestrei filarmonice George Enescu). I-am putut vedea si eu. Toti trei au fost foarte simpatici si daca nu ar fi fost atat de complicata tehnologia asta a telefonului, as fi putut face cate un filmulet de un minut cu fiecare dintre ei, in momentele lor de incordare si concentrare. Vreau sa spun ca mi-a placut foarte mult sa descopar fete tinere la pupitrul unei orchestre si tare as fi fost curioasa sa stiu cum privesc acest lucru membrii orchestrei…

Interesant este ca, cei trei castigatori, pe langa premiile in bani – premiul pentru locul I este de 1000 de euro, pentru locul al II-lea de 500 de euro, iar pentru locul al III-lea de 300 de euro – finalistii vor obtine angajamente la pupitrul Orchestrelor Filarmonice din Romania (Timisoara, Craiova si Sibiu). Concursul a fost sponsorizat de Medicover, in cadrul Zilelor Medicover.

Adrian Hadean, cel mai savuros blogger bucatar

Nu locuieste la Londra, ci la Cluj. Campaniile sale nu sunt mediatizate atat de mult la tv (ca ale lui Jamie Oliver), dar se transmit cu rapiditate in mediul on-line si fac la fel de mult bine.

Bucatar, blogger, scriitor, fost jurnalist, cititor, iubitor de oameni si de caini, iubitor de natura si de fotografie – astea ar fi, dupa mine, atributele lui Adrian Hadean, vazut din exterior. A avut propriul restaurant de la 24 de ani, scrie pe blog din 2007, desfasoara campanii sanatoase (cea mai importanta este Farfurii curate, prin care a creat retete pentru copiii de la cateva gradinite din Cluj) si ne arata cele mai bune si mai frumoase retete din social media.

Blogul sau – www.adihadean.ro se afla in primele 15 din Romania (conform ZeList) si 345 de alte bloguri au linkuri catre site-ul lui de retete si amintiri.

Are cea mai frumoasa si umana poveste la categoria ”Despre”. Pentru ca a povestit atat de frumos despre el, aproape ca nu aveam ce sa-l mai intreb si care sa nu fi aparut in vreun alt interviu.

In 2012 a purtat torta olimpica  inaintea deschiderii editiei din 2012 a Jocurilor Olimpice de la Londra.

Am avut sansa sa-l cunosc, la o manifestare a revistei BIZ (Social Media Summit Cluj, editie care are loc in fiecare an), revista la care lucrez eu.

 

Iata cele 10 intrebari pe care i le-am trimis si raspunsurile lui:

1. Cat de important este sa postezi des, ca sa nu zic zilnic?

Am avut o perioada de 4 ani în care am postat in fiecare zi, uneori chiar de doua ori pe zi. Acum postez tot zilnic insa daca mi se întampla sa nu postez sambata sau duminica, nu mi se mai pare ca lipsesc de la serviciu nemotivat. Sigur ca-i important sa postezi cat mai des dar e mult mai important sa postezi cat mai bine. Adica sa nu renunti la calitate de dragul cantitatii.

2. Cum si cand a fost trecerea de la jurnalism la bucatar si blogger?

A inceput demult procesul acesta. Gatesc de cand ma stiu, primul job intr-o bucatarie l-am avut la 19 ani, cand lucram in radio, am deschis primul restaurant la 24 de ani, intr-o pauza dintre un job la tv si unul la radio, timp in care oricum scriam intr-un ziar.

3. De ce ti-ai facut blog? Cat de importanta este calitatea?

Blogul meu a fost un cadou pe care l-am primit de ziua mea, de la un prieten bun. Atunci nu-mi inchipuiam că voi ajunge unde sunt acum si nici nu-mi propusesem sa ajung undeva. Lucrurile au decurs cumva firesc pentru mine. In ceea ce priveste calitatea, cred ca-i cel mai important lucru daca vrei o baza solida si o comunitate inchegata in jurul blogului tau.

4. Care a fost cea mai draga campanie desfasurata pe blogul tau? Care sunt criteriile tale de selectie? (cand spui da si cand spui nu) Castigi bani din blog?

Nu stiu care a fost cea mai draga campanie dar ma simt mai atins de cele  umanitare. Atunci vad cu ochii mei ca blogul pe care-l am e cu adevarat folositor. Sigur ca-i folositor si-n alte circumstante dar nu vreau sa vorbesc despre unii dintre clientii mei mai mult decat despre altii:). Aleg o campanie sau un client in functie de felul în care rezonez cu mesajul pe care-l transmite ori cu produsul pe care vrea sa-l vanda. Nu as recomanda un produs pe care nu l-as cumpara eu, asta-i un principiu de la care nu ma abat si care-mi permite sa dorm linistit. Banii sunt importanti dar nu-s cel mai important lucru. Da, castig bani din blog pot sa spun si cat, platesc si impozit pentru ei si ma simt confortabil cu lucrul acesta, in fond, muncesc pentru fiecare postare pe care o fac si pentru fiecare client pe care-l castig.

5. Ce sfaturi ai da celor cu un blog aflat la inceput (asa ca mine), care doresc sa-si faca un viitor in blogosfera? Cat de importante sunt fotografiile bine facute?

Sa munceasca. Si sa scrie din suflet dar sa nu renunte la minte. Fotografiile sunt importante. Mi-a luat un an sa inteleg asta si alti trei sa invat sa fac singur fotografii decente. Inca invat, pentru ca “decent” nu-i destul pentru mine.

6. Care a fost postul cu cel mai mare trafic pe care l-ai avut vreodata (si cati vizitatori ai avut)?

Nu mai stiu si cred ca mi-e greu sa gasesc asta acum. Tin minte ca o reteta de chocolate lava a avut peste 1000 de like-uri (mai exact 1.129 like-uri, nota mea), multe-multe comentarii si distribuiri. Fetele sunt topite dupa dulciuri, presupun.

7. A avut omul Adrian Hadean de suferit in viata de zi cu zi din faptul ca ”pierde timpul” scriind pe blog?

Castigi pe o parte, pierzi pe alta, ca-n viata. Prezența mea în online nu se limiteaza la blog, am și contul de twitter si pagina de Facebook, toti acesti trei piloni ajutandu-ma sa fiu asa cum sunt acum. Sunt zile in care muncesc opt ore pentru blog (fac mai multe retete, prelucrez poze), sunt zile in care muncesc o ora sau doua. Pana la urma, sunt bucatar, blogul e doar o extensie a activitatii mele.

8. Cum arata o zi din viata lui Adrian Hadean?

Sunt un om normal, nu am ticuri dar beau cafea, alerg cat de des pot, ma harjonesc cu cainii familiei si traiesc ca intr-un permanent concediu. Asta pentru ca munca mea e acelasi lucru cu pasiunea mea si nu-mi dau seama cum trece timpul.

9. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le ai in lista ”DE FACUT/Indeplinit” in aceasta viata si nu le-ai facut inca…

Copiii.

10. Pe cand o carte a lui Adrian Hadean si daca vei scrie despre retetele tale sau campanile derulate (cum ar fi cel cu gradinita -”Farfurii Curate”)?

Toate la vremea lor:). Prima mea carte a aparut in 2003, vreau sa o reeditez acum. Pe langa asta, pregatesc o alta, legata de programul Farfurii curate.

Pentru ca exista Adrian Hadean, nu voi face niciodata din blogul meu unul exclusiv culinar. Nimic nu se compara cu retetele si pozele puse el. 

Agricultura hi-tech, material aparut in revista BIZ

Tehnologii performante, utilaje de ultima generatie, solutii care cresc productivitatea de câteva ori. Si toate astea, ghidate de computer si prin satelit. Asa va arata agricultura viitorului, la care multi din fermierii romani tintesc. I-am inclus in coverul din BIZ pe cei care au investit deja pentru agricultura de maine.

Pentru acest material am vorbit cu mai multi antreprenori romani, agricultori care au incercat sa schimbe modul de a cultiva clasic cu cele mai moderne tehnologii. Click pe poza pentru a citi materialul.

Astfel, am ajuns la cativa dintre cei care au investit intre 100.000 de euro si 15 milioane de euro in (re)tehnologizarea afacerii lor pentru a ajunge la performante de exceptie.

”O zi” cat o viata

Dacă aveți 20 de ani puteți vedea în carte cum evoluează dragostea într-o relație. Dacă aveți 30 de ani, puteți citi cu plăcere schimbările prin care ați trecut și pe care autorul, David Nicholls, le-a surprins foarte bine. Iar dacă aveți 40 de ani, veți recunoaște radiografia sentimentelor și iubirilor prin care trece un om normal până la această vârstă. Așa se face că, “O zi”, cartea apărută la editura Litera, este un besteller internațional, publicat în 31 de țări. Este pur și simplu o poveste de dragoste cu sentimente și emoții prin care trecem cu toții la un moment dat al vieții noastre.

Eroina romanului, Emma Morley, definește foarte bine povestea; “Orice s-ar întâmpla mâine, am avut azi“ pentru că relația ei de prietenie cu Dexter a început pe când avea 20 de ani (într-o singură zi, de 15 iulie) și s-a sfârșit în jurul vârstei de 40 de ani. Doi tineri colegi, se cunosc la absolvire, dar mediul social din care provin îi face să privească viața în mod diferit. Ea este o fată săracă, modestă dar muncitoare și foarte deșteaptă, el provine dintr-o familie bogată și crede că viața îi aparține și poate face orice își dorește. Autorul le prezintă viața, timp de aproape 20 de ani, în fiecare zi de 15 iulie. Cei doi prieteni sunt uneori împreună, alteori separat, dar viețile lor sunt invers proporționale cu succesul avut. Dex are succes în tinerețe și nu vede esența și dragostea prietenei sale, iar Emma are succes pe măsură ce îmbătrânește și viața lui Dex devine o epavă. Însă ea știe să întindă o mână de ajutor celui pe care l-a iubit încă de la 20 de ani. La un moment dat îi spune: te iubesc, dar nu-mi mai place de tine (in sensul de cum a ajuns). Dar lucrurile astea, genul ăsta de situații se întâmplă în viața de zi cu zi și sunt dureroase atunci când nu poți schimba nimic. Emma l-a făcut pe Dexter să devină un om mai bun, l-a determinat să se schimbe pentru ea. “Ar fi nepotrivit și lipsit de demnitate ca prieteniile și iubirile să aibă la treizeci și opt de ani ardoarea și intensitatea celor de la douăzeci și patru de ani”.
Nu o să spun cum se termină romanul, pentru că merită citit și se parcurge ușor datorită dialogurilor, însă pot să recomand pentru consolidarea poveștii, fimul “One Day”, adaptat chiar de David Nicholls.
Emma devine scriitoare și își exprimă astfel toate convingerile care au ghidat-o în viață: “E mult mai bine să încerci pur și simplu să fii bun, curajos și îndrăzneț și să schimbi ceva”. Filmul “One Day” este o dramă romantică regizată de Lone Scherfig, iar actorii principali sunt: Emma Morley interpretată remarcabil de Anne Hathaway (nominalizată la Oscar) şi Dexter Mayhew (Jim Sturgess).
Pentru că viața poate fi scurtă pentru unii, sfatul meu ar fi cel extras din cuprinsul cărții: “Să îți prețuiești prietenii, să îți respecți principiile, să trăiești cu pasiune, din plin și bine. Să experimentezi lucruri noi. Să iubești și să fii iubit, dacă ți se ivește vreodată șansa”.
 
Despre roman, The Times a scris că este “inteligent, amuzant, plin de compasiune și de învățăminte și, pe alocuri, insuportabil de trist“.

Ce secrete poate avea Vaticanul

Am vrut să citesc ”Secretele Vaticanului”, carte scrisă de Bernard Lecomte și apărută la editura Litera, după ce am urmărit documentarul “În interiorul Vaticanului”, difuzat pe National Geografic.
Monarhul absolut al oamenilor, centrul de influență al uneia din cele mai vechi locuri din lume – Vaticanul- este pentru majoritatea oamenilor un stat misterios, cu reguli numai acolo știute. De altfel, în afară de Piața San Marco și basilica Sf Petru, restul teritoriului este de nevizitat/nepătruns pentru ceilalți vizitatori.
Prezentarea documentarului vizionat spune așa: ”Obținând acces unic la personalul din Vatican, inclusiv la șefii de securitate și la fotograful oficial al Papei, Francesco Sforza, National Geographic Channel dezvăluie sarcinile zilnice ce trebuie duse la îndeplinire pentru ca viața și activitatea reprezentantului lui Hristos pe pământ să se desfășoare fără cusur”.
De altfel, securitatea Papei este esențială, într-un orășel de 44 de ha, în care 30.000 de vizitatori cutreieră zilnic sălile bazilicii Sf Petru. Bernard Lecomte, jurnalist celebru în Franța, este autorul a două biografii despre Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea. Este specialist în istoria Vaticanului. În cele 220 de pagini, autorul explică cum sediul Bisericii Catolice reprezintă un caz unic în lume: nu s-a supus niciodată regulilor mediatice. ”Transparența nu este o regulă aici și probabil că nu va fi niciodată”.
Cartea prezintă principalele secrete ale istoriei Vaticanului pe durata unui secol. ”Secretele Vaticanului rămân fascinante şi acum, la fel ca în urmă cu 2000 de ani, când Sfântul Petru era crucificat pe locul actualei bazilici care îi poartă numele. Muzeele, finanţele, criptele, conciliile, papii şi cardinalii… totul este încărcat de mister şi de veneraţie în Cetatea Sfântă. Lunga sa istorie este greu de cuprins într-o singură carte, de aceea lucrarea de faţă se limitează la secolul XX, de la apariţia comunismului până la alegerea ultimului papă. Bernard Lecomte realizează o anchetă uimitoare, desfiinţând tabuuri şi răspunzând la întrebări deseori incomode pentru Biserica Catolică”, se arată pe coperta patru a cărții. Totuși, prezentarea faptelor istorice nu a fost întotdeauna cronologică în carte și când te gândeai că vei citi continuarea faptelor începute în capitolul anterior te trezeai într-o altă perioadă istorică. A fost puțin obositor să urmăresc ce s-a întâmplat în trecut cu Vaticanul, fiind interesată mai mult de Papa Ioan Paul al II-lea și actualul papă.
Am aflat citind-o că acordurile de la Laterano asigură Sfântului Scaun o suveranitate deplină și independentă asupra statului numit ”Cetatea Vaticanului”. Acordurile comportă și o convenție financiară prin care se atribuie indemnizații Sfântului Scaun de 750 milioane de lire pe an ca despăgubire pentru pierderea teritoriilor și a veniturilor de după constituirea statului italian. ”Concordatul instaurează catolicismul ca religie de stat în Italia. Inovația cea mai spectaculoasă este acel minuscul teritoriu de 44 de ha care face din Vatican cel mai mic stat din lume”, arată Lecomte.
Unul dintre Papi – Ioan al XXIII-lea a încercat să arate că lucrurile trebuie să se schimbe la Vatican: ”Biserica evoluează, iar misiunea celui care o călăuzește nu este s-o păstreze ca un muzeu”. Despre cel mai iubit Papă de care îmi amintesc – Carol Woityla -, în carte se spune că îi făcea plăcere să se roage și să cânte în latină. Născut în 1920, Carol Woityla a trecut prin război și ocupație, nazism și stalinism.  El a fost ales papă de către conclav la 16 octombrie 1978. Chiar de la alegerea sa, Papa Ioan Paul al II-lea (58 de ani) are de gând să facă o vizită în țara sa natală. ”Hotărând să-l susțină pe Walesa și pe prietenii lui în pofida teribilei lovituri date acestora, Ioan Paul al II-lea face o alegere crucială, fiindcă el este Papă și nu un simplu preot al unei parohii din Gdansk. Miza este prea mare, depășind conjunctura poloneză. Miza se dovedește colosală. Este morală și politică în același timp și depășește cu mult cadrul Poloniei”.
Atentatul asupra papei Ioan Paul al II-lea a avut loc la 13 mai 1981. Papa a fost atunci atins în abdomen, la cotul drept și la arătătorul mâinii stângi. Cred că asta i-a afectat serios sănătatea pe parcursul următorilor ani, dar în carte nu se arată continuarea și cât de repede și-a revenit papa după atentat.
Sub Ioan Paul al II-lea mulți sfinți au fost ”ridicați în altare” numai după câțiva ani, cazul cel mai celebru fiind cel al maicii Tereza, beatificată după doar șase ani de la moartea sa.
Ioan Paul al II-lea a murit în aprilie 2005.  La câteva zile după aceea, din câte îmi amintesc, a fost ales un nou papă, iar televiziunile urmăreau fumul ce avea să iasă pe coș. Pentru a obține un fum negru, semn că alegerile nu au ajuns la nici un rezultat, pe vremuri se puneau peste buletinele de vot, aruncate în tradiționala sobă de fontă, paie umede. De data asta, s-au adăugat bucăți de funie și de smoală ca fumul să fie negru.
La moartea lui Ioan Paul al II-lea, cardinalul Ratzinger (actualul papă) nu părea să fie un posibil succesor al acestuia. ”Scopul acestui vot (de alegere a papei) fără candidatură, fără program și fără campanie electorală nu constă în a alege pe cineva în detrimentul altcuiva, ci în a desemna personalitatea cea mai aptă să conducă Biserica în totalitatea ei”, explică Lecomte. Ratzinger era un teolog fără pereche, un om de o cultură excepțională. Când a fost întrrebat cu ce nume vrea să fie numit, a suprins pe toată lumea: Benedict al XVI-lea. ”Surpriză pentru conclav: mulți se gândeau că cel mai bun prieten și cel mai apropiat consilier al pontifului polonez avea să opteze pentru numele de Ioan Paul al III-lea”.
Din documentar am mai aflat că la Vatican se găsesc 250 de camere de supraveghere cu circuit închis, că în cele 30 de minute de plimbare ale papei prin grădinile Vaticanului se închid toate străzile, și că supravegherea se face cu zecile de camere ascunse în copaci și în tufe. În Vatican doar creștinii pot lucra pentru statul clerical. Acest micuț stat are un supermarket, un oficiu poștal, un cotidian, o gară și o tipografie. Într-un an, 1,5 milioane de persoane vin în Piața San Marco la rugăciunea duminicală.
Nu trebuie să fii catolic ca să-ți dorești să afli mai multe despre Vatican și secretele ce se află dincolo de zidurile sale.
Aceasta recenzie a aparut pe blogul editurii Litera.