Posts Tagged 'case'

De ce crede Richard Branson că Afacerile, (sunt) pentru oameni

 

Rutina ne distruge planeta, spune Sir Richard Branson, milionarul englez de la Virgin, antreprenorul pe care îl respect cel mai mult. El începe prin a spune că, în această carte va arăta de ce lucrurile trebuie să se schimbe și în ce trebuie să se schimbe. “Până acum, afacerile sau capitalismul în general au fost un mijloc de a face bani pentru directorii companiilor și pentru acționari, rareori un mijloc de a face bine. Mijloacele prin care au fost făcuți banii nu sunt atât de importante ca rezultatul final – răul care poate fi făcut omenirii și mediului înconjurător. Trebuie să muncim mult pentru a schimba aceste lucruri”. – Richard Branson

Nici nu știam că circumferința pământului este de 24902 mile, cifră din care Branson a “născut Capitalism 24902!”.

Dacă fiecare din noi ar avea grijă, la nivel micro de mediu, iar fiecare companie ar încerca să facă ceva la nivel macro, viața noastră, a nepoților noștri dar și a planetei ar putea fi alta. Branson spune că analiza socială și de mediu și a riscurilor făcută de Santander a arătat că, pe termen lung, companiile cu politici adecvate de mediu, cu raporturi de muncă bine definite și cu o relație echilibrată cu societatea ajung să obțină rezultate financiare mai bune. Asta ar putea da de gândit și companiilor din România, chiar dacă unele din ele (mai ales cele care poluează cel mai mult), au politici de mediu și fundații care se ocupă de acest aspect.

Mi-ar plăcea, de asemenea, ca tot ce construim să fie în armonie cu mediul, chiar dacă efortul financiar este mai mare la început. Branson spune că “Arhitectura urbană poate combina frumusețea sistemelor naturale pentru a deveni mai eficientă și mai frumoasă: clădiri aproape vii, ferme uimitoare construite pe verticală, pe acoperiș, care produceau energie solară, aer proaspăt și plante înflorite”. (foto: cateva exemple gasite de mine, poate nu cele mai elocvente)

     

El dă câteva exemple: Dacă intrați pe site-ul Finisterre, puteți accesa programul lor de producție. Branson spune ca acestia au ajuns acolo unde sunt, prin inovare. Mark&Spencer și-a propus să devină comerciantul cu cel mai mic impact asupra mediului până în 2015.

Într-o afacere, este foarte important să le acorzi multă atenție angajaților. Fericirea lor se reflectă în performanța și în starea de spirit a companiei”, inclusiv in proiectele de mediu, explica Branson.

In timpul periplurilor sale si ca urmare a experientei acumulate, antreprenorul englez a observat ca “atunci când ridici o femeie peste limita sărăciei, schimbi destinul întregii ei familii pentru totdeauna”. In carte da exemple elocvente cum in Africa, in zone lipsite de mijloace de subzistenta daca ajutai o femeie sa-si constituie un mic atelier ea angaja la randul ei sau ajuta alti membrii ai comunitatii. Nimeni nu astepta pomana, ci mai degraba ceva de lucru. Branson chiar pledeaza pentru ca fundatiile si companiile care au bani de donat sa-i investeasca in ceva care are continuitate, nu in ceva care se iroseste/consuma pe moment (cu exceptia medicamentelor, desigur). El propune mereu sa pariem pe oamenii buni, care fac lucruri bune.

Iata care este modul în care lucreaza Richard Branson: “convingere rapidă și decizie rapidă. Paralizia dată de analiză este un cancer care ucide numeroase companii”.

Iata cateva exemple de oameni sau firme care au facut ceva in domeniul mediului si l-au impresionat pe Branson: Creel Price – a făcut afaceri până la 40 de ani când s-a retras și s-a gândit cum poate schimba lumea; Iain MacGregor – antreprenor; Companie – Carbon WarRoom; Jigar Shah a lansat SunEdition în 2003; Jean Oelwang de la Virgin Unite. Cand o sa am timp si o sa invat mai bine engleza promit sa caut date si informatii despre toti cei mentionati mai sus.

Adrese de contact pentru companiile lui Branson:

Web – virginunite.com/screwbusinessasusual

Twitter – @virginunite sbau

Facebook – Facebook.com/VirginUnite


April 2024
M T W T F S S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930