Posts Tagged 'Oscar'

Marele seducator Jack Nicholson

 

Despre actorul Jack Nicholson se poate spune orice, numai că este o frumusețe nu! Cu toate acestea, are un farmec aparte, cu care a cucerit multe femei (unele celebre ori topmodele), am aflat din biografia sa apărută la editura Victoria Books. Volumul intitual simplu Jack este scris de John Parker, care a pus cap la cap niște date și interviuri acordate de marele actor ziarelor și mai puțin televiziunilor (conform unui principiu al său pe care l-a respectat destul de mult).

Dacă despre filmele sale, pomenite cu lux de amănunte în carte, pornind de la anturaj, scenografie, selecție de actori se mai cunoaște ceva în viața publică, despre viața sa personală (dincolo de fotografiile cu fiecare femeie cu care a ieșit), nu știam mare lucru. De exemplu, am aflat că a fost crescut de-o mamă care îi era de fapt bunică, că adevărata mamă era sora lui cea mare și că, practic, până a descoperit adevărul a trăit într-o minciună dureroasă.

Talentul său nu s-a făcut remarcat prea devreme în cinematografie și, până după 30 de ani a avut de jucat roluri meschine, scene fugitive, care nu i-au adus nici bani, nici glorie. Cu unul din prietenii săi buni, Warren Beatty, a avut mai tot timpul un concurs neoficial a cărui miză erau femeile și filmele. Se spune totuși că aventurile lui Nicholson nu au avut aceeași clasă precum cele ale lui Beatty. Pentru ambii, acest fundal de sex și seducție a reprezentat ingredientul esențial al celebrității.

Jack Nicholson a fost și însurat și primul copil oficial, Jennifer, a fost încredințat după divorț mamei sale, actrița Sandra Knight, care s-a mutat în Hawaii. Cu toate acestea, Nicholson și-a văzut fiica în vacanțe.

Ajuns la 70 de ani, Jack Nicholson și-a lărgit repertoriul și a jucat roluri de care în ultima perioadă îmi amintesc cu plăcere. Personal, cel mai mult mi-a plăcut alături de Diane Keaton (fosta iubită a lui Warren Beatty, de care se îndrăgostește și Nicholson pe timpul filmărilor) – înSomething s Gotta Give (tradus la noi Ceva, ceva tot o ieși). Plăcut s-a făcut actorul și în comedia pură în Al naibii tratament!.

Nicholson a luat de trei ori Oscarul (dar a avut și multe alte nominalizări), a avut o serie de iubite arhicunoscute, iar cea mai lungă relație (de 17 ani, dar cu intermitențe) a fost cu Anjelica Huston.

John Parker a reușit în carte să contureze și să prezinte omul Nicholson, dincolo de titlurile din ziarele americane care îl prezintă mai mult ca un actor petrecăreţ.

Recenzia a aparut, in aceasta forma, pe BookMag, blogul librariei on-line http://www.elefant.ro.

Advertisements

In cautarea Orelor

Nici nu stiu ce e mai frumos, cartea sau filmul. Oricum, nu e aproape nicio diferenta intre ele.

Încă o dată, scrierile pornite de la realitate se dovedesc mai valoroase decât ficțiunile pure. Romanul Orele de Michael Cunningham, apărut la editura Polirom în colecția Top 10+ (Capodopere ale literaturii), spune povestea a trei destine feminine din timpuri diferite (1923, 1949 și anii 2000).

Totul pornește de la povestea scriitoarei Virginia Woolf în momentul conceperii romanului Doamna Dalloway. Autorul arată starea psihică a lui Woolf, cu încercarea de a-și învinge nebunia și de a-și termina romanul. Un roman ușor trist, cu femei nemulțumite de viața lor, așa cum întâlnești adesea în viața reală, dar despre care nimeni nu vorbește. Aparent iubite – chiar o contradicție ai zice – dar care nu-și iubesc, la rândul lor, nici partenerul, nici viața pe care o duc.

Pentru că ediția apărută la Polirom are pe copertă trei actrițe cunoscute din filmul omonim The Hours (cu Meryl Streep, Nicole Kidman – care a luat un Oscar pentru rol și Julianne Moore), am vrut să-l văd. Este aproape identic cu cartea, exceptând unele descrieri de personaje, însă este folositor de văzut, pentru fixarea mai ușoară a poveștii.

Personajele sunt pline de reflecții asupra vieții, gen „În zilele noastre îi cântărești pe oameni în primul rând după bunătate și capacitatea de a se devota“ sau „Atâtea femei trăiesc fără să se plângă, apelând la subterfugii și tăceri, cu accese de depresie“.

Cred că autorul,  care s-a documentat enorm despre Virginia Woolf – i-a citit romanele, jurnalele, scrisorile, își exprimă cu grație opinia despre scriitori și actul de creație, prin  spusele unui personaj: „Ne luptăm să scriem cărți care nu schimbă lumea, în ciuda talentului nostru“. Cu toate aceste îndoieli, Michael Cunningham a avut onoarea să fie dinstins cu premiul Pulitzer pentru acest roman, o performanță în viața unui scriitor.

Concluzia îi aparține, în ultimele pagini ale cărții: „Ne trăim viețile, facem ce facem și apoi adormim – cât se poate de simplu și de banal“.

Recenzia o gasiti, ca in ultima perioada, aici.

Pe langa Oscar

Cele noua filme nominalizate la Oscar ruleaza inca pe marile ecrane si nu putem spune care va stabili recordul de incasari. Deocamdata, toate au fost foarte bine primite, insa doar unul a luat Oscarul pentru cel mai bun film.

 

Un film mut si alb-negru premiat cu Oscar este cu siguranta o surpriza pentru multi cinefili. Am auzit in jurul meu persoane care au refuzat sa vada filmul (aflat in cinematografele din Bucuresti pana la 1 martie) pe acest motiv, ba chiar au existat si spectatori (in Liverpool am citit) care au cerut banii inapoi pe bilet, pe motiv ca au fost pacaliti.

 

Jean Dujardin a devenit primul francez care a reusit sa obtina un premiu Oscar pentru Cel mai bun actor in rol principal. Cred ca a meritat, desi nu am vazut toate prestatiile actorilor nominalizati. Stiu ca atunci cand am vizionat “The Artist”, am avut impresia ca vorbesc, ca inteleg ce spun, atat de bine mi s-a parut jucat. Dujardin este foarte expresiv in rolul interpretat si te face sa traiesti impreuna cu el drama prin care trece.

In Franta insa, un alt film al sau i-ar fi putut aduce prejudicii de imagine. In “Infidelii”, Jean Dujardin joaca intr-o comedie cu premiera pe 29 februarie 2012. Posterele de prezentare ale filmului au fost insa interzise in Franta, deorece actorul apare in posturi indecente. Intr-unul vorbeste la telefon, in timp ce o femeie sta in genunchi in fata lui iar el spune: ”Iubito, pierd semnalul, intru in tunel”, iar in cel de de-al doilea poster, Jean Dujardin tine o femeie de picioare, iar tag-ul posterului este “Intru intr-o reuniune”.

 

Desi se spune ca America nu iarta si nu uita scandalurile de imagine, se pare ca Dujardin nu a fost cu nimic afectat, ba cu ocazia acestui Oscar, si-a sporit notorietatea in intreaga lume.

 

Despre filmul Iron Lady se pot spune insa cele mai multe lucruri. Cred ca este pe cat de actual pe atat de controversat si mi-ar fi placut ca Margaret Thatcher (interpretata cu brio de Meryl Streep) sa vada filmul, sau macar familia ei. Inteleg insa ca niciodata nu a urmarit filme, documentare sau alte montaje cu si despre ea. Cu atat mai mult probabil nu o face acum cand sufera de o dementa senila (maladia Alzheimer).

Controversa personajului interpretat de Streep a ajuns pana la actualul premier britanic, David Cameron, care a spus despre portretizarea lui Margaret Thatcher din “The Iron Lady” ca este aceea a unei femei in varsta, vulnerabile. Biografia premierului britanic Margaret Thatcher, regizata de Phyllida Lloyd dupa un scenariu de Abi Morgan, povesteste viata politicienei, punand accent pe pretul pe care l-a platit pentru putere.

 

Mi-a placut si Hugo, o poveste trista de 120 de minute, dar am auzit cuvinte de lauda despre “The help”. “Hugo” a luat cinci premii Oscar, dar toate la categorii tehnice, fiind primul film 3D al regizorului Martin Scorsese.

 

Merita insa sa reamintim castigatorii:

Cel mai bun film: “The Artist”

Cea mai buna actrita in rol principal: Meryl Streep (“The Iron Lady”)

 

Cel mai bun actor in rol principal: Jean Dujardin (“The Artist”)

Cel mai bun regizor: Michel Hazanavicius (“The Artist”)

Cel mai bun scurtmetraj animat: “The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore”, de William Joyce si Brandon Oldenburg

Cel mai bun scurtmetraj documentar: “Saving Face”, de Daniel Junge si Sharmeen Obaid-Chinoy

Cel mai bun scurtmetraj de fictiune: “The Shore”, de Terry George si Oorlagh George

Cel mai bun scenariu original: “Midnight in Paris” (Woody Allen)

Cel mai bun scenariu adaptat: “The Descendants” (Alexander Payne, Nat Faxon, Jim Rash)

Cel mai bun cantec: “Man or Muppet” din “The Muppets” – Bret McKenzie

Cea mai buna coloana sonora: “The Artist” – Ludovic Bource

Cel mai bun actor în rol secundar: Christopher Plummer (“Beginners”)

Cele mai bune efecte vizuale: “Hugo”

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Rango”, de Gore Verbinski

Cel mai bun documentar: “Undefeated”, de TJ Martin, Dan Lindsay si Richard Middlemas

Cel mai bun montaj de sunet: “Hugo”

Cea mai buna coloana sonora: “Hugo” – Howard Shore

Cel mai bun montaj: “The Girl with the Dragon Tattoo” (Kirk Baxter si Angus Wall)

Cea mai buna actrita in rol secundar: Octavia Spencer (“The Help”)

Cel mai bun film strain: “Nader and Simin, A Separation” (Iran)

Cel mai bun machiaj: “The Iron Lady”

Cele mai bune costume: “The Artist” (Mark Bridges)

Cea mai buna regie artistica: “Hugo” (Dante Ferretti, Francesca Lo Schiavo)

Cea mai buna imagine: “Hugo”(Robert Richardson)