Posts Tagged 'Univers'

SECRETUL – The Secret

de Rhonda Byrne

O carte care m-a făcut să privesc altfel viaţa, să MULŢUMESC  pentru ce am. Merită vizualizat şi asta: http://www.thesecret.tv/visualization.html

Am citit mai întâi: Secretul. (informatii in paginile de mai jos)

Apoi: Învăţături zilnice (365 de sfaturi foarte utile) – https://gandurisibucatareala.wordpress.com/2011/08/27/invataturi-zilnice-ale-secretului/

Am continuat cu:  Sistemul Maestrului.

Şi cu:  Secretul Magnetului Inimii.

Ce e şi mai interesant este că, după ce am citit cartea am căutat să văd dacă marile personalităţi pe care le admir au citit-o şi aplică ce scrie în ea. Ei bine, una din femeile pe care le admir, respectiv Oprah Winfrey a citit cartea şi aplică din învăţăturile ei, e drept ghidată şi de alţi precursori ai acesteia.

Din această carte, veţi învăţa cum să folosiţi Secretul în toate aspectele vieţii dumneavoastră – obţinerea banilor, păstrarea şi redobândirea sănătăţii, relaţiile interumane, fericirea şi în orice interacţiune pe care o aveţi în această lume. Veţi începe să înţelegeţi puterea ascunsă, nefolosită, care se află înlăuntrul vostru şi această revelaţie poate aduce bucurie fiecărui aspect al vieţii dumneavoastră.

DESPRE CARTE:

Marele Secret a fost transmis de-a lungul epocilor, a fost mult ravnit, ascuns, pierdut, furat si adus cu mari sume de bani. Acest Secret vechi de secole a fost inteles de cativa dintre cei mai importanti oameni din istorie: Platon, Galileo Galilei, Beethoven, Edison, Carnegie, Einstein – alaturi de alti inventatori, teologi, oameni de stiinta si mari ganditori. Acum, Secretul a fost dezvaluit lumii.

„Pe masura ce aflati Secretul, veti ajunge sa stiti cum sa aveti, sa fiti ori sa faceti tot ceea ce doriti. Veti ajunge sa stiti cine sunteti cu adevarat. Veti ajunge sa cunoasteti adevarata maretie care va asteapta in viata.” – din Introducere.

În filmul şi în cartea cu acelaşi nume, Rhonda Byrne ne prezintă învăţători din zilele noastre, care ne împărtăşesc această înţelepciune specială, cunoscută de atât de puţini oameni. Printre ei se numără unii lideri mondiali din domeniile afacerilor, economiei, medicinei, psihologiei, istoriei, teologiei şi ştiinţei.

O CARTE PENTRU SUFLET. Fie ca SECRETUL să vă aducă iubire şi bucurie întregii dvs vieţi.

Puteţi avea, puteţi face sau puteţi fi orice doriţi.

Puteţi avea orice alegeţi, indiferent de dimensiune.

Tot ce apare în propria viaţă este atras de către dvs. Şi toate sunt atrase datorită imaginilor pe care le aveţi în minte. Este vorba de ceea ce gândiţi. Orice vă vine în gând atrageţi către dvs.

Cei mai mari învăţători care au trăit vreodată ne-au spus că legea atracţiei este cea mai puternică lege din Univers.

Când gândim ceva, atragem lucruri asemănătoare către noi.

Dacă vedeţi un lucru cu mintea, îl veţi putea ţine şi în mână.

Gândurile sunt magnetice şi ele au o anumită frecvenţă. În timp ce gândiţi, acele gânduri sunt trimise în Univers şi ele atrag magnetic toate lucrurile sau fenomenele care au aceeaşi frecvenţă. Toate trimit semnale înapoi la sursă.

VIZUALIZAŢI-VĂ CĂ TRĂIŢI ÎN BELŞUG ŞI VEŢI ATRAGE BELŞUGUL.

LEGEA ATRACŢIEI VĂ ADUCE LUCRURILE LA CARE VĂ GÂNDIŢI – ASTA E SITUAŢIA!

Ceea ce gândiţi acum vă creează  viaţa din viitor. Vă creaţia viaţa cu gândurile dvs. Deoarece gândiţi tot timpul, creaţi tot timpul. Ceea ce gândiţi cel mai mult sau lucrurile asupra cărora vă concentraţi cel mai mult se vor manifesta, constituind propria dvs viaţă.

Cu această cunoaştere extrem de puternică, puteţi schimba complet orice circumstanţă şi orice eveniment din viaţă, schimbându-vă felul în care gândiţi.

Meditaţia ne linişteşte spiritul şi mintea, ne ajută să ne controlăm gândurile şi ne revitalizează trupul.

SUNT STĂPÂNUL GÂNDURILOR MELE.

Marele Secret al vieţii este legea atracţiei.

Legea atracţiei spune că lucrurile asemănătoare se atrag, astfel un gând atrage către dvs gânduri asemănătoare.

Gândurile sunt magnetice şi au o anumită frecvenţă. Pe măsură ce gândiţi, ele sunt transmise în Univers şi atrag magnetic toate lucrurile care sunt pe aceeaşi frecvenţă. Orice emisie se întoarce la sursă – la dvs.

Sunteţi asemenea unui turn de transmisie uman, care transmite pe frecvenţa gândurilor dvs. Dacă vreţi să schimbaţi ceva în propria viaţă, schimbaţi frecvenţa prin schimbarea gândurilor dvs.

Gândurile dvs actuale vă creează viaţa din viitor. Lucrurile la care vă gândiţi cel mai mult sau asupra cărora vă concentraţi cel mai mult se vor manifesta ca experienţa dvs de viaţă.

Gândurile dvs se materializează.

Sentimentele noastre ne arată ce gândim.

Cel mai important lucru pe care trebuie să-l ştiţi este că este imposibil să vă simţiţi rău şi să aveţi în acelaşi timp gânduri bune.

Gândurile şi sentimentele dvs vă creează viaţa. Aşa va fi întotdeauna.

Aveţi puterea să schimbaţi orice, fiindcă dvs sunteţi cel care alege gândurile şi care simte senzaţiile.

Combinaţia dintre gând şi iubire este cea care constituie forţa irezistibilă a legii atracţiei.

Universul consipiră pentru mine în toate privinţele. Universul mă sprijină în tot ceea ce fac. Universul răspunde imediat tuturor nevoilor mele.

Legea atracţiei este o lege a naturii. Este la fel de imparţială ca şi legea gravitaţiei.

Nimic nu apare în viaţa dvs fără să fi fost chemat prin gânduri persistente.

Pentru a şti ce gândiţi, puneţi-vă întrebarea cum vă simţiţi. Emoţiile sunt instrumente de valoare, care vă spun pe loc ceea ce gândiţi.

Este imposibil să vă simţiţi rău şi să aveţi în acelaşi timp gânduri bune.

Gândurile vă determină frecvenţa şi sentimentele, iar senzaţiile vă spun imediat pe ce frecvenţă sunteţi. Atunci când vă simţiţi rău, sunteţi pe o frecvenţă care atrage numai lucruri rele. Atunci când vă simţiţi bine, atrageţi către dvs, cu putere, mai multe lucruri bune.

Pârghiile secrete, cum ar fi amintiri plăcute, scene din natură sau muzica preferată, vă pot schimba sentimentele şi senzaţiile şi vă pot comuta frecvenţa într-o clipă.

Sentimentul iubirii are cea mai înaltă fecvenţă pe care o puteţi emite. Cu cât este mai mare iubirea pe care o simţiţi şi o emiteţi, cu atât mai mare va fi puterea pe care o puteţi folosi.

NU EXISTĂ NICIO LIMITĂ PT DORINŢELE NOASTRE.

Primul pas este să cereţi. Faceţi o comandă Universului, da-ţi-i ordin. Înştinţaţi Universul despre ceea ce vreţi. Universul răspunde gândurilor dvs.

Pasul al doilea este să Credeţi. Credeţi că deja vă aparţine. Aveţi ceea ce îmi place să numesc o credinţă fermă. Credinţa în lumea nevăzută. Trebuie să acţionaţi, să vorbiţi şi să gândiţi ca şi cum aţi primi acel lucru acum. Trebuie să emiteţi frecvenţa sentimentului că aţi primit ceva, pt ca acele imagini să vină în viaţa dvs.

Încrederea că aveţi ce doriţi, acea credinţă neclintită, este cea mai mare putere a dvs. Atunci când credeţi că primiţi, vă pregătiţi şi veţi vedea că minunea începe.

Universul va începe să se reordoneze pt ca lucrurile să se întâmple aşa cum doriţi.

Cei mai mulţi dintre noi nu ne-am permis niciodată să dorim ceea ce vrem cu adevărat, deoarece nu putem vedea cum se va materializa dorinţa noastră.

Nu trebuie să ştiţi cum veţi realiza un anumit lucru. Nu trebuie să ştiţi cum se va reordona Universul.

Pasul al treilea – şi ultimul din acest proces – este să primiţi. Începeţi să vă simţiţi minunat. Închipuiţi-vă cum vă veţi simţi atunci când va sosi ceea ce aţi cerut. Simţiţi acum.

 Cereţi o singură dată, credeţi că aţi primit şi tot ce aveţi de făcut pentru a primi este să vă simţiţi bine.

O cale rapidă de a vă acorda pe acea frecvenţă este să spuneţi: Primesc acum. Primesc toate lucrurile bune în viaţa mea, acum. Primesc ….. acum. Şi simţiţi. Simţiţi ca şi cum aţi fi primit.

În legătură cu greutatea:

* luaţi imagini ale unui corp aşa cum aţi dori să aveţi şi priviţi-l cât mai des.

  • trebuie să vă închipuiţi, să simulaţi şi să acţionaţi ca şi cum aţi avea greutatea ideală. Trebuie să vă priviţi dobândind, primind greutatea optimă.
  • scrieţi greutatea dvs optimă pe o bucată de hârtie şi fixaţi-o la vedere.
  • pe măsură ce aveţi gânduri perfecte, pe măsură ce vă simţiţi bine în propriul trup, sunteţi pe frecvenţa greutăţii optime şi chemaţi perfecţiunea.

Puteţi folosi legea atracţiei pentru a vă crea anticipat întreaga viaţă, chiar începând cu următorul lucru pe care-l aveţi de făcut astăzi.

Asemenea Duhului chemat de Aladdin, legea atracţiei ne îndeplineşte orice poruncă.

Procesul Creaţiei vă ajută să creaţi ceea ce doriţi cu trei paşi simpli: cereţi, credeţi şi primiţi.

A cere Universului ceea ce doriţi este o ocazie de a vă lămuri ce vreţi. Atunci când v-aţi clarificat spiritul şi mintea, aţi cerut de fapt.

A crede înseamnă să acţionaţi, să vorbiţi şi să gândiţi ca şi cum aţi fi primit deja ceea ce aţi cerut. Atunci când emiteţi frecvenţa specifică receptării, legea atracţiei mobilizează oamenii, evenimentele şi circumstanţele pt ca dvs să primiţi ceea ce doriţi.

A primi înseamnă să simţiţi la fel cum aţi simţi atunci când dorinţa v-ar fi împlinită. Simţindu-vă bine acum, vă comutaţi pe frecvenţa a ceea ce doriţi.

Pentru a slăbi, nu vă concentraţi pe pierderea în greutate. În schimb, concentraţi-vă pe greutatea dvs ideală, perfectă. Trăiţi senzaţia că aveţi greutatea optimă şi o veţi chema.

Universul nu are nevoie de timp pentru a materializa ceea ce doriţi. Este la fel de uşor să materializeze un dolar sau un milion de dolari.

A începe cu lucruri mici, cum ar fi o ceaşcă de cafea ori cu locurile de parcare, este o cale uşoară de a aplica legea atracţiei în tot ceea ce faceţi. Manifestaţi-vă cu putere intenţia pentru a atrage lucruri mici. Pe măsură ce vă veţi încerca puterea de a atrage, veţi ajunge să creaţi lucruri mult mai importante.

Creaţi-vă anticipat fiecare zi, gândindu-vă la felul în care vreţi să se desfăşoare şi astfel vă veţi crea în mod premeditat întreaga viaţă.

Atunci când doriţi să vă schimbaţi condiţiile în care trăiţi trebuie mai întâi să vă schimbaţi modul de a gândi.

Dorinţa vă conectează cu lucrurile dorite, iar aşteptările le atrag în viaţa dvs. Aşteptaţi-vă la lucrurile pe care le doriţi şi nu la lucrurile pe care nu le doriţi.

Primul şi cel mai important lucru este să faceţi o listă a lucrurilor pentru care puteţi fi recunoscători. Începeţi prin a fi recunoscători pentru toate lucrurile care vă fac să vă simţiţi bine.

Recunoştinţa este, în mod categoric, calea de a aduce mai multe în propria viaţă.

Practicarea zilnică a recunoştinţei este una din căile prin care bunăstarea va veni către dvs.

Motivul pt care vizualizarea este atât de puternică este că, prin crearea imaginilor mentale, văzându-vă ca şi cum aţi primit deja ceea ce doriţi, generaţi gânduri şi sentimente de recunoştinţă. Vizualizarea este pur şi simplu un gând puternic concentrat în imagini şi ea generează sentimente la fel de puternice.

Atunci când permiteţi unei îndoieli să vi se strecoare în gând, legea atracţiei va alinia alte gânduri de îndoială. Înlocuiţi îndoiala cu un gând ferm: Ştiu că primesc acum ceea ce doresc. Şi simţiţi că aţi primit.

“Imaginaţia este totul. Este pre-viziunea atracţiilor care vor veni în viaţă” – Albert Einstein

Aşteptările constituie o forţă de atracţie puternică. Aşteptaţi-vă să obţineţi lucrurile pe care le doriţi şi să nu vă aşteptaţi la lucrurile pe care nu le doriţi.

Recunoştinţa este un proces puternic de schimbare a energiei şi de aducere în viaţa dvs a cât mai mult din ceea ce doriţi. Fiţi recunoscători pt ceea ce aveţi deja şi veţi atrage mai multe lucruri bune.

Mulţumind anticipat pt ceea ce doriţi, daţi mai multă forţă dorinţelor şi trimiteţi un semnal mult mai puternic Universului.

Vizualizarea este procesul creării de imagini mentale în care vă bucuraţi de ceea ce doriţi. Atunci când vizualizaţi, generaţi gânduri şi sentimente puternice că aveţi acum ceea ce doriţi. Legea atracţiei vă retrimite acea realitate, exact aşa cum aţi văzut-o mental.

Pentru a folosi legea atracţiei în avantajul dvs, transformaţi-o într-un mod obişnuit de a fi, nu doar într-un eveniment momentan.

La sfârşitul fiecărei zile, înainte de a merge la culcare, faceţi o trecere în revistă a evenimentelor prin care aţi trecut în acea zi. Toate evenimentele sau momentele care nu au fost aşa cum doreaţi trebuie retrăite mental în felul în care aţi fi dorit să se petreacă.

Unul din lucrurile pe care mi le transmitea era să închid în fiecare zi ochii şi să vizualizez scopurile ca şi cum le-aş fi realizat deja.

Trebuie să vă concentraţi pe abundenţa banilor pentru a-i aduce spre dvs. Veţi stimula şi veţi juca roluri legate de bunăstare, vă veţi simţi imediat mai bine în privinţa banilor şi, simţindu-vă mai bine, banii vor începe să curgă în viaţa dvs.

Imaginaţi-vă cheltuind banii, închipuiţi-vă toate lucrurile pe care le veţi cumpăra şi pe care le veţi face. Simţiţi cât este de minunat.

Dacă doriţi bani gheaţă, spuneţi câţi aţi dori să aveţi!

Când e vorba să creăm bunăstare, bunăstarea este o atitudine mentală. Este vorba de felul în care gândim.

Succesul vine din interior nu din exterior.

Trebuie să vă simţiţi bine în privinţa banilor pentru a atrage mai mulţi bani către dvs.

Începeţi prin a spune: Am bani din belşug şi banii continuă să vină spre mine. Sunt un magnet a, banilor. Îmi plac banii şi mă plac pe mine. Primesc bani în fiecare zi. Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc.

VIAŢA ÎNSEAMNĂ ABUNDENŢĂ SUB TOATE ASPECTELE.

Lumea exterioară este lumea efectelor; este doar rezultatul gândurilor.

Pentru a atrage banii, concentraţi-vă pe bunăstare. Este imposibil să aduceţi mai mulţi bani în viaţa dvs, atunci când vă concentraţi pe lipsa banilor.

Este util să vă folosiţi imaginaţia şi să stimulaţi că aţi primit deja banii pe care îi doriţi. Practicaţi jocuri în care trăiţi bunăstarea şi vă veţi simţi mai bine în privinţa banilor; pe măsură ce vă veţi simţi mai bine în privinţa lor, se vor revărsa mai mulţi bani în viaţa dvs.

Cea mai rapidă cale de a aduce banii în viaţa dvs este să vă simţiţi bine acum.

Stabiliţi-vă intenţia de a privi orice lucru care vă place şi de a spune: Îmi pot permite acest lucru. Pot cumpăra acest lucru. Vă veţi schimba modul de gândire şi vă veţi simţi mai bine în privinţa banilor.

Donaţi bani pentru a primi mai mulţi bani în propria viaţă. Atunci când sunteţi generoşi cu banii şi vă simţiţi bine când îi donaţi altora, spuneţi: Am destui bani.

Vizualizaţi cecuri în cutia poştală.

 Fixaţi-vă echilibrul gândurilor pe bunăstare. Gândiţi bunăstarea.

Gândurile creează cuvintele pe care le spunem, senzaţiile pe care le trăim şi acţiunile sau faptele noastre.

Gândiţi-vă la ceea ce aţi cerut şi asiguraţi-vă că acţiunile dvs reflectă ceea ce vă aşteptaţi să primiţi şi nu contrazic ceea ce aţi cerut. Acţionaţi ca şi cum aţi primi.

Trebuie să începeţi să vă trataţi cu iubire şi cu respect, să emiteţi semnalul potrivit şi să intraţi pe frecvenţa corespunzătoare.

Faceţi-vă timp pt dvs şi căutaţi să atingeţi senzaţia împlinirii de sine, în sensul în care acum prisosiţi de generozitate.

Pentru a dobândi iubirea… umpleţi-vă de ea până deveniţi un magnet.

Atunci când nu vă simţiţi bine în ceea ce vă priveşte, blocaţi toată dragostea şi tot binele pe care Universul le are pt dvs.

Concentraţi-vă numai asupra lucrurilor care vă plac şi asupra persoanelor pe care le iubiţi şi veţi vedea cum dragostea şi bucuria se vor întoarce la dvs multiplicate.

Atunci când vreţi să atrageţi o relaţie, asiguraţi-vă că atât gândurile, cuvintele şi acţiunile dvs, cât şi condiţiile din mediul înconjurător nu vă contrazic dorinţele.

Munca dvs sunteţi chiar dvs. Dacă nu vă umpleţi mai întâi propria fiinţă, nu aveţi nimic de dăruit nimănui.

Trataţi-vă cu iubire şi respect şi veţi atrage oameni care vă vor arăta iubire şi respect.

Atunci când nu vă simţiţi bine în propria piele, blocaţi iubirea şi veţi atrage în schimb mai mulţi oameni şi mai multe situaţii care vor continua să perpetueze aceeşi senzaţie.

Concentraţi-vă asupra calităţilor pe care le apreciaţi la dvs şi legea atracţiei vă va arăta mai multe lucruri minunate despre propria persoană.

Pentru a face ca o relaţie să fie aşa cum doriţi, concentraţi-vă pe ceea ce apreciaţi la cealaltă persoană şi nu pe lucrurile de care aţi putea să vă plângeţi. Atunci când vă concentraţi asupra punctelor tari, veţi avea de-a face cu mai multe manifestări asemănătoare.

FERICIREA ESTE O STARE DE SPIRIT TRĂITĂ CA O SENZAŢIE.

OMUL DEVINE CEEA CE GÂNDEŞTE.

Efectul placebo este un exemplu al legii atracţiei în acţiune. Atunci când un pacient crede cu adevărat că tableta este leacul, el primeşte ceea ce crede şi se vindecă.

Concentrarea pe sănătatea perfectă este ceva ce putem face toţi în profunzimea fiinţei noastre, în ciuda tuturor lucrurilor care se pot întâmpla în afara noastră.

Râsul atrage bucuria, elimină negativitatea şi duce la vindecări miraculoase.

Boala este ţinută în corp de gând, prin observarea bolii şi prin atenţia acordată stării de boală. Dacă se întâmplă să nu vă simţiţi bine, nu vorbiţi despre asta, atlfel situaţia se va agrava. Dacă ascultaţi oamenii vorbind despre boala lor, adăugaţi energie bolii. Mai bine, schimbaţi discuţia către lucruri bune şi trimiteţi gânduri puternice, vizualizându-i pe acei oameni în stare de sănătate deplină.

Credinţele privind îmbătrânirea sunt doar în minţile noastre, deci să eliminăm acele gânduri din conştiinţa noastră. Să ne concentrăm pe sănătatea perfectă şi pe tinereţea fără bătrâneţe.

Nu ascultaţi mesajele societăţii privind bolile şi îmbătrânirea. Mesajele negative nu vă folosesc.

Atrageţi lucrurile cărora le rezistaţi, fiindcă sunteţi puternic concentraţi asupra lor din punct de vedere emoţional. Pentru a schimba ceva, emiteţi un nou semnal în armonie cu gândurile şi trăirile dvs lăuntrice.

Nu puteţi ajuta lumea concentrându-vă asupra lucrurilor negative. În timp ce vă concentraţi asupra evenimentelor negative, nu numai că le furnizaţi energie, dar aduceţi şi mai multe lucruri negative în viaţa dvs.

În loc să vă concentraţi pe problemele lumii, acordaţie atenţie şi energie încrederii, iubirii, belşugului, educaţiei şi păcii.

Nu vom epuiza niciodată lucrurile bune, fiindcă sunt mai mult decât suficiente pt fiecare. Viaţa presupune abundenţă.

Aveţi posibilitatea de a accesa aceste provizii nelimitate, prin gândurile şi sentimentele dvs, şi de a le aduce în propria viaţă.

Preţuiţi şi binecuvântaţi toate lucrurile din lume şi veţi anihila negativitatea şi neînţelegerile, trecând astfel pe cea mai înaltă frecvenţă – cea a iubirii.

Toată puterea este din interior şi este deci sub controlul nostru.

De repetat: PRIMESC orice lucru bun. SUNT fericit. MĂ BUCUR  de belşug. SUNT sănătos. SUNT mereu la timp. SUNT plin de energie în fiecare zi.

Totul este energie. Sunteţi un magnet de energie, astfel încât energizaţi electric totul către dvs şi vă energizaţi electric pe dvs către orice doriţi.

Sunteţi o fiinţă spirituală. Sunteţi energie şi energia nu poate fi creată sau distrusă – îşi schimbă doar forma. Prin urmare, esenţa dvs pură a existat dintotdeauna şi va exista întotdeauna.

Universul apare prin intermediul gândului. Noi suntem creatorii nu numai ai propriului nostru destin, ci şi ai Universului.

Avem la dispoziţie o rezervă nelimitată de idei. Întreaga cunoaştere, toate descoperirile şi toate invenţiile se află în Mintea Universală ca posibilităţi, aşteptând ca mintea omenească să le scoată la lumină. Păstraţi totul în propria conştiinţă.

Suntem cu toţii interconectaţi şi toţi suntem Unu.

Daţi la o parte dificultăţile din trecut, codurile culturale şi credinţele sociale. Sunteţi singura persoană care vă poate crea viaţa pe care o meritaţi.

O cale mai scurtă de manifestare a dorinţelor este să vedeţi ceea ce doriţi ca un fapt absolut.

Puterea se află în gândurile dvs, deci rămâneţi în stare de trezire. Cu alte cuvinte, amintiţi-vă să vă amintiţi.

FACEŢI LUCRURILE CARE VĂ PLAC ŞI CARE VĂ ADUC BUCURIE.

Trebuie să umpleţi tabla propriei vieţi cu orice doriţi.

 Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să vă simţiţi bine acum.

Cu cât folosiţi mai mult puterea din interiorul dvs, cu atât veţi atrage mai multă putere către dvs.

Acum e momentul să primiţi cu bucurie propria măreţie.

Trăim în miezul unei epoci minunate. Pe măsură ce lăsăm să plece gândurile de limitare, vom trăi adevărata măreţie a omenirii, în orice domeniu al creaţiei.

Faceţi ceea ce vă place. Dacă nu ştiţi ce vă aduce bucurie, întrebaţi-vă: Ce îmi produce bucurie? În timp ce căutaţi bucuria, veţi atrage o avalanşă de lucruri pline de bucurie, fiindcă radiaţi bucurie.

Acum, pt că aţi dobândit cunoaşterea Secretului, ce veţi face cu această cunoaştere depinde de dvs.  Orice veţi alege e bine, e corect. Puterea vă aparţine în totalitate.

Despre RHONDA BYRNE

Autor, creator, producător executiv al Secretului

În calitate de creator, autor şi producător executiv a Secretului atât în varianta sub formă de carte cât şi cea de film de lung metraj, Rhonda Byrne declară că intenţia Secretului este aceea de a da tuturor celorlalţi puterea de a trăi o viaţă plină de bucurie.

Către sfârşitul lunii septembrie a anului 2004, Rhonda a descoperit un principiu infailibil şi fără de greşeală care stă la baza fiecărui aspect în parte al vieţii noastre şi îl susţine. Uimirea ei a fost foarte mare când a văzut că aceste informaţii care transformă vieţi nu erau cunoscute la scară largă şi nici practicate. În acel moment s-a decis ca ţelul ei în viaţă să fie acela de a împărtăşi aceste cunoştinţe cu oameni din întreaga lume, astfel încât miliarde de oameni să-şi poată transforma şi îmbunătăţi profund viaţa.

Rhonda a început imediat să aplice şi să studieze aceste cunoştinţe atotputernice, care aveau să devină Secretul. A studiat modul în care lucrează cele mai strălucite minţi ale lumii – mari gânditori, artişti, oameni de ştiinţă, inventatori, descoperitori şi filozofi – din domenii divergente cum ar fi: fizica cuantică, metafizica, psihologia şi religia.

Şi-a dat seama din nou şi din nou că învăţăturile acestui principiu unic s-au desfăşurat ca un fir de aur călăuzitor prin vieţile tuturor profeţilor, clarvăzătorilor, înţelepţilor şi mântuitorilor din istoria lumii şi prin vieţile tuturor oamenilor cu adevărat mari, bărbaţi şi femei deopotrivă. S-a putut convinge că absolut tot ce au îndeplinit sau obţinut aceştia s-a aflat în deplin acord cu acest principiu unic, cel mai puternic dintre toate.

Fiind deja un producător de film şi televiziune de succes, Rhonda a început să practice ce a învăţat, folosind Secretul pentru a realiza filmul Secretul, atrăgând resursele de care avea nevoie pentru ca producţia să fie o odisee lipsită de efort şi plină de bucurie. Şi după doar un an, Secretul a fost dezvăluit întregii lumi.

Secretul ne dezvăluie cea mai puternică lege din Univers şi explică cum poate fi folosită această lege pentru a genera fericire fără limită, iubire, sănătate şi prosperitate în viaţa fiecăruia.

Milioane de oameni au vizionat filmul Secretul de la lansarea acestuia, în martie 2006. Cartea Rhondei, Secretul, disponibilă atât în format audio cât şi sub formă de carte tipărită s-a clasat pe locul întâi în topul alcătuit de ziarul New York Times şi a fost tipărită în mai mult de 7,5 milioane de exemplare. Filmul şi cartea Secretul au fost traduse în multe limbi, pentru a fi pe înţelesul multor oameni, din întreaga lume. Sute de mii de scrisori au năvălit pe adresa Rhondei şi a echipei ei, toate exprimând mulţumiri din suflet pentru împărtăşirea Secretului. Şi potrivit Rhondei, acesta e doar începutul.

Rhonda s-a născut în Australia şi şi-a început cariera ca şi producător radio. Talentul ei în conducere îmbinat cu creativitate a făcut ca o serie de programe să ajungă pe primele locuri în topul preferinţelor ascultătorilor. Rhonda a trecut la producţia de televiziune pentru Australia’s Nine Network, unde a lucrat împreună cu unul dintre cei mai reputaţi directori ai ţării, Peter Faiman.

În 1994 Rhonda şi-a înfiinţat propria companie de producţie, Prime Time Productions. Compania ei a produs emisiuni cu rating de top, cum ar fi Cei Mai Mari Comercianţi Ai Lumii, Marile Evadări, Vrăjitorii din OZ şi Cei Care Învaţă. Multe dintre emisiunile ei au câştigat premii industriale şi au fost preluate de ţări importante din afara Australiei. Experienţa Rhondei, realizările şi abilităţile ei în producţia de film şi televiziune au fost de primă importanţă în crearea Secretului.

Rhonda şi-a dezvoltat compania de televiziune australiană bazată pe film, Prime Time Productions şi acum lucrează cu echipele ei în Melbourne, Chicago, Austin şi Los Angeles pentru a crea filme noi şi excepţionale, cărţi şi alte instrumente şi experienţe care să ducă la înălţare şi să transforme vieţi.

În mai 2007 Rhonda Byrne a fost recunoscută ca unul dintre cei mai influenţi oameni ai lumii de către revista Time în Top 100: Oameni care au dat formă lumii noastre şi la scurt timp după aceea a apărut în Top 100 de celebrităţi al revistei Forbes. În prezent, Rhonda trăieşte în afara Los Angeles-ului.

Naşterea secretului, aşa cum e descris pe site-ul www.secretul.tv (limba română)

Către sfârşitul anului 2004, în urma unui şir de evenimente traumatizante care au intervenit în viaţa ei personală şi profesională, Rhonda Byrne a descoperit un mare Secret – legile Secretului şi principiile Universului. Fiica Rhondei i-a dăruit un exemplar din cartea „Ştiinţa de a deveni bogat”, o carte scrisă în 1910 de Wallace D. Wattles. În acel moment, Rhonda spune: Ceva din interiorul meu mă făcea să întorc paginile una câte una, şi încă îmi amintesc lacrimile care îmi cădeau pe pagini pe masură ce le citeam. Atunci am întrezărit Secretul, şi parcă o flacără s-a aprins în inima mea.

Ceea ce a urmat a fost o odisee de două luni, în care căutările şi investigaţiile Rhondei au dus-o către începuturile Secretului, cu mii de ani în urmă, încorporând aproape fiecare religie şi încercare umană ivită de-a lungul istoriei.

Aproape imediat viaţa ei s-a transformat, pe masură ce a început să pună în practică ceea ce a învăţat. Şi în acel moment, cea mai mare dorinţă a ei şi noua ei misiune în viaţă, a devenit aceea de a împărtăşi aceste cunoştinţe lumii întregi.

Înregistrând succese în emisiuni de televiziune internaţionale, Rhonda se afla în poziţia perfectă pentru a-şi vedea visul cu ochii. A jurat să facă un film, să aducă bucuria în fiecare colţ al Pământului şi să împărtăşească aceste cunoştinţe cu miliarde de oameni. Şi astfel a început marea călătorie a Secretului.

Rhonda şi-a petrecut următoarele două luni învăţându-i tot ce ştia ea pe membrii care se aflau în poziţii cheie în compania ei de producţie, Prime Time Productions. Una dintre cele mai arzătoare dorinţe ale ei era ca Prime Time să se folosească de Secret pentru a realiza Secretul… astfel încât totul să fie o călătorie lipsită de efort şi plină de bucurie, pe măsură ce echipa avea să atragă orice şi pe oricine avea nevoie să-şi realizeze visele.

Încă de la început, procedurile convenţionale de realizare a filmelor care presupun întâlniri fără sfârşit, programe strânse, bugete stricte, termene limită şi revizii, de nimic din toate acestea nu a fost nevoie, practicându-se în schimb procedeele puternice ale Secretului cum ar fi intenţia, vizualizarea, aprecierea, mulţumirea şi credinţa. Sau, şi mai simplu, echipa avea să Ceară, să Creadă şi să Primească.

Ca urmare, chiar acolo unde compania era pregatită să înceapă producţia, ca prin minune, au început să apară oamenii perfecţi care să ajute la realizarea Secretului. Brusc, biroul s-a umplut cu oameni straluciţi, plini de creativitate şi talent, cu toţii conlucrând pentru a realiza cel mai ambiţios proiect la care a lucrat vreodată vreunul dintre ei. Fără nicio excepţie, fiecărei persoane în parte i s-au predat învăţăturile Secretulului şi cu toţii au colaborat într-o armonie totală pentru a aduce bucuria în inimile miliardelor de oameni.

Când echipa a sosit în Statele Unite ale Americii pentru a filma scenele importante ale Secretului, nu aveau aranjat decât un singur interviu. Dar au adus cu ei o întreaga gloată şi intenţia fermă de a filma fiecare persoană de care aveau nevoie pentru film. Oriunde mergea echipa, tot mai mulţi învăţători ieşeau la lumină – mari scriitori, lideri, filozofi, medici şi oameni de ştiinţă. Şi în răstimp de câteva săptămâni au fost filmaţi 52 de „învăţători” ai Secretului.

Revenind în Australia pentru realizarea filmului, în mod normal procesul cel mai dificil din realizarea unui film, echipa Secretului a continuat să folosească Secretul pentru a produce filmul. În următoarele patru luni, echipa s-a reunit zilnic pentru a stabili ce era de făcut pentru fiecare în parte şi pentru proiect, lăsând legea atracţiei să-şi manifeste magia universală. Scopul este acela de a avea ţeluri mari şi ambiţioase şi de a crede cu adevărat că există posibilităţi fără de sfârşit.

Aceste „Întâlniri de intenţii” au ajuns să fie o sursă de inspiraţie creativă pentru finalizarea filmului şi, mai mult decât orice altceva, au injectat Secretul cu intenţia pură de a aduce bucuria în inimile miliardelor de oameni. Cu acest lucru în minte, sărbătorile pentru succesul imaginat al filmului s-au ţinut devreme în întreaga lume, cu câteva luni înainte ca acesta să fie lansat. Echipa a avut în vedere vizionari ale filmului în oraşe exotice şi locuri cu adevărat importante. Filmul a fost anunţat de presa din întreaga lume ca un fenomen fără precedent,  şi a apărut la Oprah Winfrey!

Astăzi, când oamenii vorbesc cu Rhonda şi echipa sa despre marele succes al Secretului în întreaga lume, cea mai obişnuită întrebare care li se pune este dacă şi-au imaginat vreodată ce amploare avea să ia totul? Răspunsul este întotdeauna acelaşi… DA, ştiau că aşa avea să fie, pentru că s-au folosit de Secret pentru a realiza Secretul.